Într-un amplu interviu acordat celor de la The Independent, vicepreședintele executiv Apple și directorul departamentului de marketing, Phil Schiller, a discutat despre noua generație de MacBook Pro, criticile primite și viitorul notebook-urilor Mac.

Acesta a afirmat că modelele de MacBook Pro din noua generație au înregistrat deja mai multe comenzi online decât modelele din generațiile precedente, în ciuda criticilor adresate de foarte multă lume.

Și suntem bucuroși să vă spunem că până acum magazinul online a înregistrat mai multe comenzi pentru noul MacBook Pro decât pentru orice notebook pro anterior. Așa că sunt cu siguranță foarte multe persoane la fel de bucuroase de el ca și noi.

În ceea ce privește criticile și discuțiile de pe internet în legătură cu noile MacBook Pro, Schiller a făcut niște afirmații arogante. El a spus că deși acestea „l-au surprins puțin”, era de așteptat să apară întrucât Apple are o bază de clienți foarte „pasionată”. Aceștia produc aceste discuții cu fiecare lansare a unui produs nou Apple, însă dispar atunci când lumea înțelege deciziile companiei. El a completat că MacBook Pro „este cel mai bun notebook făcut vreodată”, dar a admis că s-ar putea să nu fie pentru toată lumea încă din prima zi.

Ești surprins de cât de vocali au fost criticii?

Să fiu sincer, am fost puțin surprins. Dar după mi-am dat seama că nu trebuie să fiu. Nu am văzut niciodată un produs Apple nou care să nu genereze la început critici șiu dezbateri – iar asta este OK. Ne-am asumat un risc mare și sigur că fiecare pas în față aduce câteva schimbări cu care trebuie să te obișnuiești. Clienții noștri sunt foarte pasionați, iar asta este uimitor.

Ne pasă de ceea ce iubesc ei și de ce sunt ei îngrijorați. Și este treaba noastră să ajutăm oamenii să treacă prin astfel de schimbări. Știm că am luat decizii bune în legătură cu ceea ce am introdus în noul MacBook Pro și că rezultatul este cel mai bun notebook realizat vreodată, dar și că el s-ar putea să nu fie pentru toată lumea încă din prima zi. Asta este OK, unii au simțit același lucru și în legătură cu primul iMac și s-a dovedit a fi un produs destul de bun.

Totuși, Schiller ne sugerează ca înainte de a ne da cu părerea despre noua generație de MacBook Pro, trebuie să punem mâna pe ea și să vedem cât de grozavă este. În plus, el afirmat că MacBook Pro este o dovadă a faptului că Apple continuă să investească masiv în Mac, adresând astfel îngrijorările celor care s-au plâns de faptul că a cam abandonat această categorie de produse.

Sper că toată lumea va avea șansa de a-l încerca pentru a vedea cât de grozav este MacBook Pro. Este cu adevărat un mare pas înainte și un exemplu pentru cât de mult noi continuăm să investim în Mac. Iubim Mac și suntem la fel de legați atât de notebook-uri, cât și de desktopuri cum am fost dintotdeauna.

În ceea ce privește viitorul computerelor Mac și mai ales al notebook-urilor într-o lume în care tot mai multe companii transformă laptopurile în tablete (și invers), Schiller a afirmat că forma de bază „L” are „perfectă logică și nu va dispărea”:

Ai o suprafață pe care scrii cu mâinile tale și un ecran care stă vertical în fața ta. Această orientare de bază, această formă de L, are perfectă logică și nu va dispărea. Echipa a venit cu această idee că se poate crea o suprafață Multi-Touch ce este coplanară cu tasatura și trackpadul și care aduce o experiență complet nouă.

În plus, vicepreședintele executiv al Apple ne asigură că gigantul american își păstrează convingerea că Mac și dispozitivele iOS sunt „două produse fundamental diferite”:

Iată un exemplu pentru care ele ar trebui să rămână distincte: Mac a avut de la bun început o bară de meniu care este fixată deasupra. Este nucleul identității sale și a experienței de care beneficiezi. Dar iOS nu are un meniu deasupra. Nici nu va avea vreodată. Gândul că ar trebui să îndrepți mâna către un meniu din partea de sus a iPhone sună greșit.

Dacă pui ecran tactil pe Mac trebuie să găsești o modalitate în care să aduci o experiență bună pentru acel ecran. Crede-mă, am analizat asta – este o experiență proastă. Nu este la fel de bună sau la fel de intuitivă ca și un maus sau trackpad.

Și cum unii utilizatori se întrebau de ce Apple a păstrat jackul de 3,5mm pentru căști, dar a eliminat suportul de carduri SD din noua generație de MacBook Pro, Schiller a ținut să precizeze că jackul a fost păstrat pe acest computer deoarece este „o mașină pro” și că cititorul de carduri a fost eliminat deoarece este un slot „acombrant” pe care utilizatorii de care au nevoie îl pot primi cu ajutorul adaptoarelor. Mai mult, el a afirmat că de acest cititor nici nu prea mai este mare nevoie întrucât majoritatea aparatelor foto/video din ziua de azi permit transferul wireless al conținutului foto/video.

Întregul interviu acordar de Phil Schiller pentru The Independent poate fi citit aici.

LASĂ UN COMENTARIU

Introdu comentariul tău
Introdu numele tău aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.