Cum să dezactivezi aprinderea automată a ecranului iPhone – Tutorial

- Publicitate -

Una dintre cele mai surprinzătoare caracteristici noi introdusă odată cu modificarea ecranului de blocare al iPhone în iOS 10 este Trezire afișaj la ridicare.

Împrumutată de la Apple Watch, noua funcție va face ca iPhone-ul să detecteze când îl ridici din buzunar ori de pe masă/pat/noptieră/o altă suprafață, și să își aprindă ecranul. Mai mult, tot ea îl va stinge dacă nu ai interacționat cu el și ai lăsat din nou iPhone-ul jos.  Automat, fără ca tu să apeși vreun buton!

Trezire afișaj la ridicare este foarte utilă atunci când vrei să verifici ora și ridici ușor iPhone-ul de pe masă, atunci când vrei să citești notificările din mers, atunci când ai degetele ocupate și îți este greu să ajungi la butonul principal, precum și în foarte multe alte situații. De fapt, este într-atât de utilă încât de îndată ce te vei obișnui cu ea, îți va ieși din reflex să apeși unul dintre butoane pentru a aprinde ecranul.

Totuși, oricât de plăcut ar fi pentru unii ca iPhone-ul să se aprindă fără a fi necesar să apese vreun buton, Trezire afișaj la ridicare este deranjantă pentru destui utilizatori. Dești se plâng de faptul că ea aprinde ecranul iPhone de prea multe ori (și atunci când nu este necesar), iar asta duce la atingeri accidentale de butoane (pe ecranul Informațiile zilei, spre exemplu), la dezactivarea temporară a Touch ID, la deblocarea ecranului prin scanarea amprentei, dar fără a intra pe ecranul principal (cauzată de faptul că utilizatorul, văzând că ecranul este aprins, a uitat să apese butonul principal), și la alte situații deranjante. Dar poate cea mai mare îngrijorare a utilizatorilor nemulțumiți de Trezire afișaj la ridicare este autonomia bateriei. Pentru că, da, orice aprindere de ecran înseamnă consum suplimentar de energie.

Așadar, dacă ești nemulțumit de faptul că ecranul iPhone-ului tău se aprinde și, uneori, se stinge automat, urmează pașii de mai jos pentru a vedea cum să dezactivezi această funcționalitate.

Cum să dezactivezi Trezire afișaj la ridicare pe iPhone

De ce vei avea nevoie pentru a urma acești pași?

  • Un dispozitiv:
    • iPhone SE
    • iPhone 6s / iPhone 6s Plus sau orice model mai recent.
  • Versiune sistem de operare: iOS 10.0 sau orice versiune ulterioară.

Dezactivare Trezire afișaj la ridicare

  1. Deschide aplicația Configurări de pe ecranul principal al dispozitivului iPhone;home-screen-ios-10-ecran-principal
  2. Atinge Afișaj și luminozitate;afișaj și luminozitate
  3. Comută la poziția dezactivat (gri/O) butonul din dreptul Trezire afișaj la ridicare.trezire-afisaj-la-ridicare

Notă: Urmând acești pași vei putea și să activezi Trezire afișaj la ridicare pe un dispozitiv pe care era oprită această funcționalitate. Fiindcă Trezire afișaj la ridicare este activată în mod implicit pe toate dispozitivele, noi ne-am referit până acum doar la oprirea afișării lui, motiv pentru care considerăm că era necesară această mențiune.

După ce ai dezactivat caracteristica Trezire afișaj la ridicare, blochează ecranul dispozitivului iPhone, așează-l pe o masă, apoi ridică-l fără a atinge vreun buton. Vei observa astfel că ecranul nu se mai aprinde, comportamentul fiind identic cu cel din versiunile precedente de iOS.

Dacă ai reactivat Trezire afișaj la ridicare, făcând cele menționate în paragraful anterior vei observa că ecranul se aprinde automat la ridicarea fizică a dispozitivului iPhone din buzunar ori de pe o suprafață plană.

Ai și alte întrebări?

Dacă a rămas ceva neclar sau am omis vreun aspect, te rugăm să ne lași un comentariu mai jos în această pagină sau un mesaj pe forum.

- Publicitate -
Alex Popa
Alex Popahttps://itutorial.ro
Redactor-șef și fondatorul iTutorial.ro.

1 COMENTARIU

LASĂ UN COMENTARIU

Introdu comentariul tău
Introdu numele tău aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole sugerate

Cum se elimina un iPhone / iPad blocat in iCloud de pe contul vechiului proprietar pentru a putea fi folosit din nou – Tutorial

Functia Blocare activare - pe care am descris-o in cadrul acestui tutorial - a fost introdusa de...

Cum sa remediati problema butoanelor Home si Power atunci cand nu functioneaza pe iPhone si iPad – Tutorial

Doua dintre cele mai cunoscute probleme hardware ale iPhone si iPad sunt legate de functionarea butoanelor Home...

Articole similare

URMĂREȘTE-NE

20,785UrmăritoriÎmi place
10,899UrmăritoriUrmărește-ne
360UrmăritoriUrmărește-ne
113AbonațiAbonați-vă
Publicitate

Cele mai recente articole

iOS 17.4 și iPadOS 17.4 au fost lansate pentru iPhone și iPad cu noutăți importante în Uniunea Europeană

iOS 17.4 și iPadOS 17.4 au fost lansate marți seară de către Apple și sunt disponibile, așadar, pentru utilizatorii modelelor de iPhone și iPad...

Apple a lansat MacBook Air cu chipset M3

Apple a lansat astăzi o actualizare pentru gama MacBook Air (13 inch și 15 inch), care oferă chipset-uri M3, compatibilitate îmbunătățită pentru afișajele externe,...

iOS 17.4 va permite instalarea de aplicații din afara App Store pe iPhone și iPad, în UE

Urmare a faptului că pe data de 6 martie 2024 intră în vigoare actul legislativ privind piețele digitale (DMA - Digital Markets Act) pe...

Vrei să fii la curent cu ultimele noutăți din lumea Apple?

Abonează-te la newsletter-ul nostru pentru a primi pe e-mail ultimele articole publicate pe iTutorial.ro!

*După ce ai completat adresa de e-mail și apăsat butonul „MĂ ABONEZ”, vei primi pe acea adresă de e-mail un mesaj în care va trebui să confirmi înscrierea la newsletter-ul nostru.