Mai multe articole noi au fost descoperite în resursele de sistem pentru tastatura virtuală/observatorul de tastatură din macOS 10.12.1 și nu fac nimic altceva decât să ne confirme o caracteristică a viitoarelor laptopuri pe care Apple le va lansa în curând și despre care s-a tot vorbit – afișajul OLED tactil de deasupra tastaturii.

În macOS Sierra 10.12.0, articolele din Preferințe sistem pentru observatorul tastatură – funcționalitatea care afișează pe ecran o tastatură virtuală ce le permite utilizatorilor să introducă texte și cifre, fără a avea nevoie de o tastatură fizică – include mai multe fișiere cu imagini cu diferite șabloane de tastatură care se potrivesc cu cele de pe modele actuale sau mai vechi de Mac. Sistemul caută să determine ce tastatură are utilizatorul (de exemplu, cea veche, cu tastele de funcție pe jumătate sau cea nouă, cu tastele de funcție întregi) pentru a afișa tastatura virtuală într-un format cât mai asemănător (și cu tastele – inclusiv cele de funcție, cum ar fi esc, ejectare/alimentare, etc. – dispuse în funcție de sursa de introducere selectată).

Se pare că macOS Sierra 10.12.1 vine cu un set nou de articole, care dezvăluie că un nou tip de tastatură fizică este pregătită de compania Apple și că ea este acceptată de cea mai recentă versiune a sistemului de operare. Un utilizator a descoperit nu mai puțin de trei seturi de fișiere cu șabloane de tastatură în resursele de sistem ale macOS 10.12.1. Acestea se deosebesc de toate celelalte prin faptul că nu au rândul de taste de funcție prezent în partea de sus a tuturor tastaturilor actuale.sablon-nou-tastatura-macbook-pro

Imaginile găsite în aceste fișiere (vezi foto sus) nu includ vreo reprezentare a afișajului tactil OLED și nici nu oferă vreun indiciu cu privire la funcționalitatea lui – care va putea fi, probabil, administrată dintr-un panou special din Preferințe sistem. Totuși, omisiunea rândului de taste de funcție nu face nimic altceva decât să confirme prezența unei caracteristici noi, diferită de tastatură, care să le permită utilizatorilor să acceseze funcțiile.

De foarte mult timp se zvonește că generația de MacBook Pro la care Apple lucrează de ceva vreme și pe care o va introduce, cel mai probabil, în cadrul evenimentului media de joi va veni cu un panou tactil cu afișaj OLED, care va substitui tastele fizice de funcție. Acest panou complet nou urmează să includă un senzor de identificare a amprentelor și să afișeze utilizatorilor diferite opțiuni contextuale (în funcție de aplicația folosită la un moment dat).

Așadar, macOS 10.12.1 vine cu o confirmare clară a eliminării tastelor de funcție din noua tastatură de pe MacBook Pro 2016, iar dacă ești nerăbdător/nerăbdătoare să vezi cum arată și funcționează panoul tactil precum și care sunt celelalte noutăți din acest model de MacBook, îți recomand să mai aștepți încă două zile până la conferința Apple de pe 27 octombrie când Tim Cook și compania îl vor prezenta.

LASĂ UN COMENTARIU

Introdu comentariul tău
Introdu numele tău aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.