Apple încă intenționează să anunțe noi modele de MacBook Pro și MacBook Air „luna aceasta”, primele unități urmând a fi livrate începând cu ultimele zile ale lunii octombrie, scrie Mac Otakara.

Citând „un furnizor chinezesc de încredere”, site-ul japonez scrie că noua generație de MacBook Pro va fi disponibilă, la fel ca și actuala, în două modele – cu ecrane de 13 inchi și 15 inchi. Nu același lucru poate fi spus și de noul MacBook Air, care va fi disponibil doar pe modelul de 13 inchi, nu și pe cel de 11 inchi (ca și până acum).

Atât noile modele de MacBook Pro, cât și noul MacBook Air de 13 inchi vor avea porturi USB-C compatibile cu Thunderbolt 3.

Despre MacBook Pro 2016, informațiile și imaginile mai vechi arătau că va veni cu patru porturi USB-C, acestea luând locul actualelor porturi USB-A, HDMI, precum și conectorului MagSafe și suportului de carduri SD. Mai mult, se zvonește că această generație de MacBook Pro va avea o carcasă redesenată, mai subțire, o tastatură mai plată, un afișaj OLED tactil deasupra tastaturii – care va înlocui butoanele de funcție de pe modelele actuale – și un senzor de identificare a amprentelor, Touch ID.

Despre MacBook Air 2016 nu au apărut prea multe informații până la ora actuală, vehiculându-se de ceva vreme că Apple ar intenționa chiar să renunțe la această gamă de laptopuri. Deocamdată nu știm dacă noile modele vor veni cu altceva în afară de portul USB-C și, eventual, câteva îmbunătățiri hardware.

Ținând cont de faptul că doar două săptămâni ne mai despart de sfârșitul lunii octombrie, nu știm exact dacă Apple va organiza sau nu un eveniment în cadrul căruia să le anunțe. De fapt, până la această oră nu a trimis nicio invitație și nu a apărut niciun indiciu cum că o conferință va fi organizată de gigantul american până la 31 octombrie. Timpul nu este pierdut însă și s-ar putea ca zilele acestea jurnaliștii să primească invitațiile la noul eveniment media. Dacă acest lucru nu se va întâmpla, atunci ar trebui să ne așteptăm ca noile MacBook-uri să fie anunțate de Apple „în liniște”, prin comunicate de presă. Indiferent cum o va face, veți afla de la iTutorial.ro tot ce trebuie să știți despre noile modele de Mac din 2016.

LASĂ UN COMENTARIU

Introdu comentariul tău
Introdu numele tău aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.