Noi imagini aeriene ne prezinta evolutia lucrarilor la Apple Campus 2 pâna în luna octombrie

0
523

Apple își dorește să finalizeze o parte dintre lucrările de construcție la cel de-al doilea campus al său – denumit generic „Apple Campus 2” – până la finele anului curent, ceea ce înseamnă că firmele de contrucții contractate mai au încă trei luni până la termenul limită de finalizare a primei (și cele mai importante) părți a proiectului. Iar cum sfârșitul lui 2016 se aproprie cu pași repezi, construcția este ridicată mai rapid și devine tot mai interesantă pentru publicul care o urmărește încă de când s-au început lucrările la ea, în urmă cu doi ani. De aceea, pe YouTube apar lunar clipuri care ne prezintă evoluția lucrărilor din ultimele patru săptămâni. Cele mai recente au fost filmate zilele trecute și ne arată progresul lucrărilor de la începutul lunii septembrie și până la începutul lunii octombrie.

Aparent, principala schimbare față de săptămânile trecute sunt luminile, care au fost montate parțial pe exteriorul clădirii cu formă de navetă spațială și care o fac să arate spectaculos și pe timp de noapte. De asemenea, se observă acum că numărul macaralelor din jurul clădirii principale s-a redus considerabil față de luna trecută, ceea ce înseamnă automat că lucrările sunt mult mai aproape de finalizare.

În ceea ce privește amenajarea grădirii din centrul clădirii inelare, ei bine se remarcă un progres destul de important la lucrările de amenajare a iazului artificial. Modificările nu mai sunt însă la fel de spectaculoase cum erau luna trecută, când iazul prindea formă și începuseră să fie aduși bolovani și primele plante.

În primul clip video se mai poate observa și progresul făcut la auditoriul subteran, în care Apple intenționează să își organizeze toate evenimentele media de prezentare a noilor produse. De asemenea, persoana care a filmat din dronă acest clip a mai surprins și începutul lucrărilor la una dintre cafenelele din aproprierea clădirii inelare, precum și tunelele care conectează diferitele părți ale campusului.

Al doilea clip video filmat din dronă cu campusul Apple ni se prezintă mai îndeaproape panourile solare de pe acoperișul clădirii inelare, estimându-se că ele au fost montate în proporție de 40%. De asemenea, acesta ne mai prezintă de aproape alte câteva facilități din campus, cum ar fi auditoriul și alte clădiri aflate în apropriere de bulevardul Tantau.

Lucrările de construcție la Apple Campus 2 vor trebui finalizate până la finele anului 2016, iar angajații Apple își vor începe lucrul aici undeva la începutul anului 2017.

LASĂ UN COMENTARIU

Introdu comentariul tău
Introdu numele tău aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.