Compania Apple a lansat miercuri seară, la minute distanță de iOS 10 Golden Master, o actualizare importantă pentru dezvoltatorii cu macOS instalat pe computere. macOS 10.12 Golden Master este acum disponibil și reprezintă versiunea finală a sistemului de operare, o versiune pe care dezvoltatorii au ocazia de a o testa cu două săptămâni înainte ca ea să fie disponibilă publicului larg.
macOS 10.12 Golden Master are numărul de build și sunt disponibile atât prin intermediul sistemului de actualizare al macOS (din Mac App Store), cât și prin intermediul portalului Apple Developer Center. Citește și: Iată care sunt Mac-urile compatibile cu macOS 10.12 Sierra.
Deocamdată nu se știe dacă noua versiune de macOS include noutăți comparativ cu anterioarele, însă este cert că aceasta este cea mai stabilă și șlefuită de până acum, mai ales că versiunea adresată publicului nu va diferi cu nimic de ea.
macOS Sierra este o actualizare majoră adusă sistemului de operare denumit până acum OS X. Ea introduce Siri pe Mac, permițând utilizatorilor să efectueze căutări vocale pentru a găsi cât se poate de repede fișiere, informații și alte date de care au nevoie la un moment dat. De asemenea, îmbunătățește caracteristicile de continuitate, oferind opțiunea „Auto-deblocare” ce permite deblocarea Mac-urilor folosind un Apple Watch, dar și caracteristica, „Clipborad universal” ce permite copierea unui text/a unei imagini de pe un dispozitiv (de exemplu, de pe Mac) și copierea lui pe un altul (de exemplu, pe iPhone).
macOS 10.12 mai îmbunătățește și integrarea iCloud în sistemul de operare, făcând fișierele stocate pe desktop sau în dosarul Documente de pe Mac să fie disponibile pe toate dispozitivele conectate la același cont de iCloud, via iCloud Drive, dar și stocând în cloud, automat, fișierele neaccesate sau de care utilizatorul nu are nevoie, pentru o mai bună administrare a spațiului de stocare. În plus, noua versiune de macOS introduce noi caracteristici pentru Poze, printre care se numără și algoritmi de identificare a fețelor, obiectelor și scenelor din cadrul imaginilor, care, printre altele, permit generarea automată a unei serii de albume/diaporame tematice într-o secțiune numită Amintiri.
Printre celelalte caracteristici introduse în macOS 10.12 Sierra se numără Apple Pay, modul imagine în imagine pentru videoclipurile redate în Safari, filele pentru majoritatea aplicațiilor native și îmbunătățirile aplicației Mesaje, care acum are o bună parte dintre caracteristicile pe care le are și versiunea pentru iPhone și iPad în iOS 10.
macOS 10.12 Sierra Golden Master nu este disponibil pentru utilizatorii înscriși în programul public de testare Apple Software Beta. Aceștia, alături de restul utilizatorilor cu Mac-uri compatibile, vor putea descărca și instala noua versiune a sistemului de operare pe data de 20 septembrie, conform companiei Apple.
Alături de macOS 10.12 Golden Master, Apple a publicat și macOS Server 6 Golden Master.
Notă: În cazul în care ai instalat macOS 10.12 Golden Master și ai descoperit noutăți, te rugăm să ne anunți printr-un comentariu.