iPhone 7 și iPhone 7 Plus au fost lansate oficial în România astăzi, cele mai multe magazine partenere ale companiei Apple punând în vânzare noile dispozitive încă de la primele ore ale dimineții. Lansarea nu este însă una lipsită de probleme – foarte putine unități sunt în stocurile magazinelor, iPhone 7 Plus nu este disponibil deloc, etc. -, probleme care însă ne amintesc de o alta mică problema a Apple în Romania: site-ul web.
Deși au trecut peste doua săptămâni de la introducerea iPhone 7 și iPhone 7 Plus și exact o săptămana de când magazinele partenere Apple din Romania au dat startul precomenzilor, versiunea pentru țara noastră a site-ului web Apple a fost abia astăzi actualizata cu informații despre noua generație de iPhone, Apple Watch Series 2 și AirPods.
iPhone 7 îmbunătățește dramatic cele mai importante aspecte ale experienței iPhone. Introduce noi sisteme de camere avansate. Cea mai bună performanță și autonomie a bateriei văzute vreodată la un iPhone. Difuzoare stereo captivante. Cel mai luminos și mai colorat ecran iPhone. Rezistent la stropire și la apă. Și arată la fel de puternic precum este. Acesta este iPhone 7.
În romgleza caracteristica-i, apple.com/ro ne descrie cele mai noi modele de iPhone, Apple Watch Series 2 și noile AirPods, oferind cam același nivel de detalii și aceeași prezentare precum versiunea pentru SUA a site-ului Apple (un lucru ce nu s-a întâmplat și în anii anteriori).
Prezentările Apple Romania ale iPhone 7 și iPhone 7 Plus, Apple Watch Series 2 și AirPods pot fi găsite aici, aici, respectiv aici, iar prezentările noastre pentru fiecare dintre cele patru dispozitive pot fi găsite la adresele către care fac trimite linkurile de mai jos:
- iPhone 7 și iPhone 7 Plus – iată tot ce trebuie să știi
- Apple Watch Series 2 – iată tot ce trebuie să știi
- AirPods – iată tot ce trebuie să știi
Un aspect interesant pe care trebuie să îl notam referitor la prezentarea în limba romană a iPhone 7 și iPhone 7 Plus privește noua culoare “jet black”. Apple Romania a ales să traducă acest nume de culoare în “negru diamant” și nu “negru lucios” sau “negru jet”, cum am mai văzut la diferiți retaileri (ceea ce nu ne surprinde in condițiile in care space gray-ul de pana acum era tradus in “gri stelar”). Celelalte culori au traducerile obișnuite: roz auriu, auriu, negru și argintiu.
Referitor la Apple Watch Series 2 este important de menționat ca pentru prima data apare pe site-ul Apple din Romania modelul Edition, ceea ce înseamnă automat ca va fi comercializat și la noi (modelele Edition de pe generația precedenta nu au fost niciodată disponibile oficial în Romania). De asemenea, site-ul Apple vorbește și despre Apple Watch Nike+ aici, și ne pune la dispoziție o Galerie, unde pot fi combinate și asortate carcase, curele și cadrane de Apple Watch.
În fine, dacă legat de iPhone 7 vedem pe site-ul Apple butonul Cumpara (care afișează o pagina unde sunt menționați operatorii și Apcom, importatorul oficial), la Apple Watch Series 2 și AirPods apare mențiunea ca vor fi lansate la sfârșitul lunii octombrie (de fapt, despre modelele din aluminiu și oțel inoxidabil nu se specifică nicio dată întrucât azi ar fi trebuit să fi fost lansate oficial la noi).