Probabil că ați auzit deja că Apple lucrează din zori și până-n seară la ediția din 2017 de iPhone, ce va veni cu schimbări importante care să marcheze cea de-a zecea aniversare a celui mai bine vândut telefon din lume.

Iar dacă ați urmărit zvonurile despre iPhone 8, știți deja probabil că una dintre „surprizele” pe care le pregătește Apple este afișajul OLED ce s-ar putea să fie chiar curbat. Ei bine, astăzi avem parte de o nouă confirmare nu doar a faptului că tehnologia OLED va sosi în iPhone odată cu generația din 2017, dar și că ea va fi disponibilă exclusiv pe un model „premium”. Publicația japoneză Nikkei scrie astăzi că iPhone-ul cu OLED va fi disponibil, dar numai pe o variantă mai scumpă, confirmând astfel un zvon de săptămâna trecută.

Conform unei surse citate de asiatici, acest nou dispozitiv ar urma să aibă un ecran OLED cu diagonala de 5,5 inchi sau chiar mai mare, curbat pe ambele părți. Cu alte cuvinte, acea ipoteză potrivit căreia Apple ar putea lansa în 2017 trei modele de iPhone, printre care se va număra unul cu afișaj AMOLED curbat de 5,8 inchi și carcasă din sticlă, este confirmată parțial acum. Fiind curbat, ecranul acestui iPhone nu ar trebui să impună creșterea dimensiunilor telefonului, cei 7,25mm suplimentari pe fiecare parte fiind suficienți pentru a acoperi muchiile dispozitivului inteligent.

Separat de acest iPhone premium, Nikkei scrie că Apple va mai introduce și două modele de iPhone (8?) succesoare actualelor iPhone 6s și iPhone 6s Plus. Acestea vor avea, deci, afișaje de 4,7 inchi, respectiv 5,5 inchi, plate, și nu vor folosi tehnologia OLED.

Va fi un model de 4,7 inchi, altul de 5,5 inchi, și un telefon premium de 5,5 inchi sau mai mare, echipat cu un ecran curbat pe ambele părți.

David Hsieh, unul dintre directorii companiei de cercetare a pieței, IHS DisplaySearch, le-a spus japonezilor că deși modelul premium va adopta panourile OLED, celelalte două vor rămâne la tehnologia LPTS actuală. Spre deosebire de aceasta din urmă, tehnologia OLED oferă un contrast de culoare mai mare, o saturație mai bună, unghiuri de vizualizare mai largi, eficiență energetică mult mai bună, timpi de răspuns mai buni, nuanțe de negru mai negre, precum și, printre altele, flexibilitate (astfel de panouri putând fi, deci, curbate după bunul plac).

În cazul în care vă întrebați care ar fi motivul pentru care ecranele OLED nu vor fi disponibile decât pe modelul „premium” de iPhone 8, ei bine răspunsul vine tot de la analistul citat de Nikkei. Conform acestuia, Samsung va fi singurul furnizor de afișaje OLED pentru compania Apple și nu va avea capacitatea de a produce suficient de multe panouri pentru a acoperi cererea tuturor celor trei modele de iPhone, precum și cererea de afișaje pentru telefoanele proprii.

În fine, ar trebui menționat faptul că și pentru 2016 s-a zvonit că Apple lucrează la trei noi modele de iPhone, însă a renunțat la cel de-al doilea model de iPhone cu afișaj de 5,5 inchi și cameră cu un singur obiectiv în urmă cu aproximativ 6 luni (dezvoltarea lui în paralel cu celălalt model ce va avea cameră cu două obiective ar fi fost datorată temerii celor de la Apple de eventualele probleme cu noul sistem de cameră, însă cum acestea au fost rezolvate, s-a renunțat la modelul „clasic”).

1 COMENTARIU

LASĂ UN COMENTARIU

Introdu comentariul tău
Introdu numele tău aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.