Echipa care lucrează la Apple Car este condusă de cel care a contribuit la dezvoltarea iPhone, iPad și MacBook Air

0
340

Apple l-a numit pe Bob Mansfield, fost Vicepreședinte Executiv pentru Tehnologii și unul dintre cei mai de seamă oameni ai companiei, în funcția de șef al echipei care se ocupă de dezvoltarea așteptatei mașini electrice, potrivit jurnaliștilor The Wall Street Journal. Astfel, toți managerii acestui proiect ultra-secret îi vor răspunde direct lui.

Apple a anunțat în iunie 2012 că Mansfield se retrage, însă la numai câteva luni după, el s-a răzgândit și a acceptat să rămână la gigantul din Cupertino ca și consilier. Cel mai recent, el a lucrat în echipa Apple intitulată „Proiecte speciale”, raportându-i direct lui Tim Cook (director general Apple) și a apărut ocazional în campusul companiei americane.

Până recent, dl. Mansfield – care, împreună cu directorul de design Jony Ive a fost unul dintre puținii directori selectați să apară în clipurile video atent create pentru anunțarea produselor Apple – s-a retras complet de la companie cu excepția vizitelor ocazionale, au spus acești oameni. La începutul acestei luni, angajații Apple au observat în registrul de adrese că toți managerii ce lucrează la proiectul auto îi raportează d-lui Mansfield, au mai declarat aceștia.

Apple ar fi angajat sute de ingineri de la companii precum Tesla, Ford, GM și nu doar pentru a lucra la automobilul supra-numit „Apple Car”. Aceștia lucrează din greu într-un centru Apple de cercetare și dezvoltare deschis în California la crearea mașinii electrice, așa încât ea să fie gata de prezentare undeva în intervalul 2019-2021, potrivit a numeroase știri apărute până acum în presă. Dar deși sunt numeroase informațiile încât noi să avem o oarecare certitidine cu privire la dezvoltarea de către Apple a unui automobil, nu știm până în momentul de față cum va arăta, ce autonomie va avea și cu ce alte caracteristici va „rupe gura târgului”.

Bob Mansfield s-a alăturat Apple în 1999 și a fost unul dintre pionii de bază la ridicarea companiei până în punctul în care se află astăzi, supraveghind dezvoltarea modelelor anterioare de MacBook Air, iPhone și iPad. În cadrul echipei Proiecte Speciale, el a lucrat, de asemenea, și la dezvoltarea Apple Watch. Decizia lui de a rămâne totuși la Apple și după ce a anunțat retragerea în 2012 a fost influențată atât de un pachet compensatoriu mai mult decât generos, cât și de plecarea celui ce se ocupa de dezvoltarea iOS, Scott Forstall.

Proiectul Apple Car (cunoscut și sub numele de cod „Proiectul Titan”) ar fi fost până acum sub conducerea lui Dan Riccio, vicepreședinte executiv al departamentului de inginerie hardware (oarecum succesor al lui Mansfield).

- Reclamă -