Una dintre problemele destul de mari ale iOS de la introducerea iOS 7 este dată de prezența animațiilor ce ar trebui să facă experiența de utilizare mai plăcută, cel puțin din punct de vedere vizual, și să îi ajute pe utilizatori să se orienteze mai bine în interiorul sistemului de operare. În realitate, chiar dacă poate multora ne place cum se deschide o aplicație din pictograma ei de pe ecranul principal sau cum apar fiecare la locurile lor de pe ecran după ce îl deblochezi, mai degrabă am prefera ca ele să nu existe deloc sau să fie mult mai rapide. Deoarece trebuie să o recunoaștem: animațiile fac orice iPhone, iPad sau iPod touch mai lent, consumându-ne timp și uneori nervi (mai ales pe modelele vechi, unde ele pot agăța).

Fie că sunt deranjați de timpul pierdut la redarea animațiilor de către dispozitivele lor, fie că au unele probleme de vedere, utilizatorii îi cer de ceva vreme companiei Apple o modalitate de a dezactiva aceste animații complet sau măcar de a le accelera. Iar compania a venit cu o oarecare soluție implementând în urmă cu ceva vreme caracteristica „Reducere mișcare”. Ea dezactivează efectele de paralaxă și animațiile de deschidere a aplicațiilor, a unor meniuri și chiar pe cele redate la blocarea/deblocarea ecranului principal. Și dacă ea este suficientă pentru cei cu probleme de vedere, cei care așteaptă o creștere a performanțelor dispozitivelor lor nu sunt prea încântați, deoarece sub o formă sau alta, viteza de deschidere/închidere a aplicațiilor, accesare a ecranului principal de pe cel de blocare și nu numai putea fi îmbunătățită. Iar asta nu o spunem noi, ci chiar iOS în sine.

O nouă eroare a sistemului de operare pentru iPhone și iPad a ieșit la iveală săptămâna aceasta, iar ea este una cât se poate de utilă pentru utilizatorii care vor să își facă iPhone-ul mai performant. Aceasta permite dezactivarea completă a animațiilor din sistemul de operare și intrarea/ieșirea aproape instantanee în/din aplicații, accesarea mult mai rapidă a ecranului principal după deblocare și grăbește semnificativ unele procese, cum ar fi cel de eliminare al tuturor notificărilor. Totul fără a trebui să faci jailbreak (nu că s-ar fi așteptat cineva să vorbim despre jailbreak aici) sau să instalezi cine știe ce.

Așadar, în câteva secunde poți să îți faci iPhone-ul/iPad-ul/iPod-ul touch mai rapid și nu cu puțin.

Cum să dezactivezi animațiile și să faci un iPad sau iPhone mai rapid

Atenție!

Vorbim despre o eroare din iOS și nu despre o caracteristică oferită de către Apple utilizatorilor. Prin urmare, soluția de dezactivare a animațiilor este una temporară, ea persistând până la prima repornire a dispozitivului iPhone sau iPad (după aceea, va trebui să parcurgi din nou pașii de mai jos). Mai mult, rețineți că anumite caracteristici de pe dispozitivele voastre ar putea să nu funcționeze așa cum vă așteptați, după activarea animațiilor.

Am testat această eroare pe trei dispozitive: un iPhone 6s Plus cu iOS 9.3 public beta 6, un iPad Air 2 cu iOS 9.3 beta 6 și un iPhone 5 cu iOS 9.2.1 (cea mai recentă versiune publică de iOS). O problemă existentă este că după blocarea ecranului, acesta se aprinde pentru câteva zecimi de secundă din nou. În rest, nu am întâmpinat probleme decât pe iPhone 5, unde, temporar, nu am putut elimina toate notificările. Totuși, același iPhone părea mai rapid decât 6s Plus după ce am dezactivat animațiile.

Recomandarea mea este să încerci această eroare pe un dispozitiv pe care nu îl folosești prea mult (deci nu pe iPhone-ul tău de zi cu zi). Iar dacă nu ai încotro și apar probleme, repornește dispozitivul pentru ca totul să revină la loc.

Dezactivare animații

Notă: În cazul în care ai caracteristica „AssistiveTouch” activată deja pe iPhone sau iPad, atunci sari direct la pasul 6. În cazul în care ai (și) caracteristica „Reducere mișcare” activată, ar fi recomandat să o dezactivezi pentru a sesiza mai ușor când animațiile au fost dezactivate.

  1. Deschide aplicația Configurări de pe ecranul principal al dispozitivului iPhone, iPad sau iPod touch;home screen iphone ios 9 ecran principal
  2. Atinge General;general configurari
  3. Atinge Accesibilitate;accesibilitate
  4. Derulează până la secțiunea INTERACȚIUNE și atinge AssistiveTouch;AssistiveTouch Accesibilitate
  5. Comută pe activat (verde/I) butonul din dreptul AssistiveTouch. Vei observa că pe ecranul tău apare un pătrat cu colțuri rotunjite și trei cercuri concentrice în interiorul său;AssistiveTouch
  6. Trage pătratul de pe ecran în colțul din dreapta jos al ecranului (în cel mai jos punct din dreapta posibil).AssistiveTouch ecran principal pictograma
  7. Accesează Căutare Spotlight efectuând o glisare în jos din zona de mijloc a ecranului principal. În momentul în care acel pătrat se va muta către partea de deasupra tastaturii, atinge ecranul undeva în zona de mijloc – între meniul de Căutare și tastatură – (sau efectuează o glisare în sus) pentru a închide Căutarea. Repetă acest pas de câteva ori (uneori sunt necesare peste 15 încercări) pentru a te dezactiva animațiile – ele sunt dezactivate când Spotlight se deschide mai rapid. Reține că este foarte important ca tu să închizi Spotlight, pe cât posibil, de îndată ce pictograma Assistive Touch încearcă să se mute deasupra tastaturii (este dificil, de accea sunt necesare mai multe încercări).Observație: iPhone-ul sau iPad-ul trebuie să fie în modul portret și nu în modul vedere, pentru ca dezactivarea animațiilor să fie posibilă!Cautare AssistiveTouch
  8. După ce crezi că ai dezactivat animațiile, încearcă să deschizi una dintre aplicații pentru a vedea dacă mai sunt redate animații la deschiderea ei. Dacă sunt redate, repetă pasul 7, dacă nu, atunci animațiile sunt dezactivate și te poți bucura de un iPhone mai rapid.

Opțional: Dezactivează AssistiveTouch urmând primii 5 pași de mai sus, în cazul în care nu folosești această caracteristică.

Odată ce ai animațiile dezactivate, vei observa că iPhone-ul sau iPad-ul tău accesează aplicațiile instantaneu aproape (tu trebuind doar să mai aștepți, eventual, încărcarea conținutului din ele), la fel intră și în ecranul principal după deblocare, comută aproape instantaneu între filele „Astăzi” și „Notificări” din centrul de notificări, elimină mai rapid notificările, intră în anumite meniuri mult mai repede și per total se simte ca un alt dispozitiv, mai potent.

Dacă nu ești mulțumit, atunci oprește iPhone-ul, iPad-ul sau iPod-ul touch și repornește-l. Vei observa că animațiile vor prinde viață din nou.

Fiind vorba despre o eroare, este foarte posibil ca Apple să o corecteze în următoarea versiune de iOS (iOS 9.3). Din punctul meu de vedere însă ar trebui luată în calcul introducerea unei opțiuni de dezactivare a animațiilor, care să facă dispozitivele la fel de rapide precum această eroare.

Dacă aveți întrebări, neclarități sau doriți să propuneți un tutorial, lăsați un comentariu mai jos în această pagină sau un mesaj pe forum.

- Reclamă -