Partajarea familială este o caracteristică disponibilă în versiunile mai recente de iOS, care le permite utilizatorilor de iPhone, iPad și Mac să partajeze în familie achizițiile de pe iBooks, iTunes și App Store, deci să le descarce pe dispozitive logate în mai multe conturi, fără ca fiecare membru să trebuiască să mai plătească pentru ele.
Un aspect important de care trebuie să ținem cont înainte să cumpărăm o aplicație sau un joc de pe App Store ori să descărcăm o carte de pe iBooks Store este legat de disponibilitatea articolului respectiv pentru Partajarea familială – dacă, desigur, am activat această funcționalitate și o folosim. De ce? Pentru că nu orice dezvoltator sau scriitor acceptă această caracteristică și dorește ca al său conținut să poată fi redescărcat și pe dispozitive sau computere asociate unor altor conturi.
Aceasta ar putea să fie o problemă în cazul aplicațiilor mai scumpe, pe care nu v-ați dori să le cumpărați fiecare. Din câte am observat eu, majoritatea aplicațiilor de pe App Store și a cărților de pe iBooks Store acceptă Partajarea familială, însă „majoritatea” nu înseamnă „toate”. De aceea, ar fi bine să fim atenți înainte să cumpărăm ceva, deoarece ar putea exista o alternativă viabilă, care să accepte Partajarea familială.
În cazul în care te întrebi cum poți verifica dacă o aplicație este oferită pentru Partajarea familială de pe iOS App Store sau de pe Mac App Store, atunci urmează pașii de mai jos pentru a afla.
Cum să verifici dacă o aplicație este eligibilă pentru Partajarea familială
De ce am nevoie?
- Un:
- iPhone (4s sau mai recent), iPad (2 sau mai recent), iPad mini (sau mai recent), iPod touch (generația a 5-a sau mai recent) cu iOS 8.0 sau orice versiune ulterioară a sistemului de operare instalată
- Mac compatibil cu OS X Yosemite și OS X 10.10 Yosemite (sau o versiune ulterioară) instalată
Notă: Nu este necesar să ai partajarea familială activată ori să fii înscris într-un grup familial, pentru a verifica dacă o aplicație sau o carte este sau nu eligibilă pentru partajarea familială.
Verificare aplicație pentru iPhone, iPad sau iPod touch
De pe iPhone, iPad sau iPod touch
- Deschide aplicația App Store de pe ecranul principal al dispozitivului tău iOS;
- Caută aplicația dorită și deschide pagina de prezentare a ei;
- Derulează până la secțiunea Informații, unde vei vedea intrarea Partajare familială. În dreptul acesteia poate să apară Da sau Nu. Dacă apare Da, atunci aplicația acceptă Partajarea familială, deci poate să fie descărcată și de pe alte conturi, atât timp cât sunt asociate unui grup familial de unde aceasta este descărcată. Dacă apare Nu însă nu va putea fi descărcată decât de pe un singur cont și redescărcată numai de pe dispozitivele logate în acel cont.
Din iTunes de pe Mac sau PC
- Deschide aplicația iTunes (12 sau o versiune ulterioară);
- Accesează App Store – din bara de navigare situată în partea de sus a ecranului sau prin combinația de taste: Comandă 7 (pe Mac) sau Control 7 (pe PC).
- Caută și accesează aplicația dorită;
- Derulează până la secțiunea Informații unde vei vedea intrarea Partajare familială. În dreptul acesteia poate să apară Da sau Nu. Dacă apare Da, atunci aplicația acceptă Partajarea familială, deci poate să fie descărcată și de pe alte conturi, atât timp cât sunt asociate unui grup familial de unde aceasta este descărcată. Dacă apare Nu însă nu va putea fi descărcată decât de pe un singur cont și redescărcată numai de pe dispozitivele logate în acel cont.
Verificare aplicație pentru Mac
- Deschide Mac App Store;
- Caută aplicația pe care ai vrea să o cumperi sau pe care ai cumpărat-o deja și accesează pagina cu detalii despre ea (printr-un simplu clic pe titlul ei);
- În secțiunea Informații, din partea dreaptă a ferestrei, vei vedea intrarea Partajare familială. În dreptul acesteia poate să apară Da sau Nu. Dacă apare Da, atunci aplicația acceptă Partajarea familială, deci poate să fie descărcată și de pe alte conturi, atât timp cât sunt asociate unui grup familial de unde aceasta este descărcată. Dacă apare Nu însă nu va putea fi descărcată decât de pe un singur cont și redescărcată numai de pe dispozitivele logate în acel cont.
Notă: Poți vedea rapid dacă aplicațiile cumpărate de tine sunt sau nu eligibile pentru partajarea familială, accesând fila Achiziții de pe App Store. Aici va apărea mențiunea Impartajabil în dreptul fiecărei aplicații care nu este eligibilă pentru Partajarea familială. Unde aceasta nu apare, înseamnă că aplicația este eligibilă.
Pașii de mai sus sunt exact aceeași și pentru cărțile de pe iBooks Store, diferența fiind că în loc să accesezi App Store, va trebui să accesezi aplicația iBooks de pe Mac sau PC. În cazul melodiilor de pe iTunes Store, o verificare nu poate fi făcută momentan.
Reține că ar trebui să verifici dacă o aplicație/carte este sau nu partajabilă numai dacă ea este plătită, întrucât pe cele gratuite și le va putea descărca fiecare de pe contul său. În cazul celor plătite însă, dacă ele sunt impartajabile, va trebui să fie cumpărate din nou de pe fiecare cont.
Dacă aveți întrebări, neclarități sau doriți să propuneți un tutorial, lăsați un comentariu mai jos în această pagină sau un mesaj pe forum.