A venit din nou acea perioadă din săptămână care aduce câteva noutăți importante pe App Store sau, mai precis, în pagina cu recomandări a magazinului. Separat de noile secțiuni promovate de către Apple, noile aplicații sau actualizările majore și alegerile editorilor, aplicația săptămânii își face și ea loc în ofertă. Iar după o săptămână întreagă în care am putut descărca gratuit unul dintre cele mai grozave jocuri din seria Angry Birds, ce altceva putea să fie oferit gratuit decât un joc? Dr. Panda’s Restaurant 2 este numele jocului gratuit din această săptămână.
Creat de către TribePlay și optimizat pentru iOS 8, jocul Dr Panda Restaurant 2 este adresat în special copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 8 ani, deoarece combină distracția cu educația. Jocul îi ajută pe cei mici să înțeleagă mai bine viața și lumea din jurul lor, dar mai ales le dezvoltă plăcerea de a găti și îi va ajuta pe părinți să descopere dacă micuții lor au înclinații spre bucătărie.
Dr. Panda’s Restaurant 2 le prezintă copiilor modalitățile de bază prin care pot crea diferite tipuri de mâncături și îi ajută să se familiarizeze cu modul în care pot fi gătite diverse rețete, precum și cu modul în care funcționează diverse instrumente din bucătărie. Astfel, ei vor putea folosi ingredientele primite pentru a face combinația necesară creării celei mai delicioase pizza, salate și nu numai. În momentul de față, aplicația oferă nu mai puțin de 20- de ingrediente – de la pește și ouă și până la ardei, roșii sau kiwi.
La fel ca și într-o bucătărie reală, și în bucătăria virtuală a simpaticului urs panda va trebui ca ingredientele oferite de către dezvoltatori să fie tăiate, coapte, fierte, prăjite, amestecate, și nu numai, pentru a ieși rețeta dorită. Desigur, bucătarul Panda va veni în ajutorul copiilor.
Alte aspecte grozave ale jocului, pe care trebuie să le menționăm sunt că el include un mod special pentru vegetarieni și învață copilul să înțeleagă reacțiile pe care le pot avea persoanele atunci când mănâncă ceva (le place, nu le place, etc.). Mai mult, părinții pot să stea liniștiți, deoarece jocul nu include cumpărături sau reclame și nici alte limitări sau scoruri.
Dr. Panda’s Restaurant 2 este disponibil pe App Store sub forma unei aplicații universale pentru iPhone și iPad, fiind compatibil doar cu iPad 2 (sau mai recent), iPhone 4s (sau mai recent) și iPod touch generația a 5-a, care rulează iOS 6.0 sau o versiune ulterioară a sistemului de operare. Dimensiunea jocului este de 86,1 MB. Promoția este valabilă până vinerea viitoare (20 februarie).
- Dr. Panda’s Restaurant 2 pentru iPhone și iPad – Gratuit (Redus de la 2,99 €) – Descarcă acum