Vanzatorul rus de iPhone-uri modificate special pentru clientii care isi doresc dispozitive luxoase si isi permit sa plateasca preturi pe masura, Feld & Volk a primit atentia noastra in ultimele luni dupa ce au publicat imagini de calitate cu numeroase componente reale ale iPhone 6. Dupa imagini cu carcasa terminalului, urmate de numeroase imagini cu logoul, inelul pentru camera si nu numai, astazi rusii au distribuit un nou set de imagini de inalta rezolutie cu cateva componente ale dispozitivului.

ecran iphone 6

Cu toate ca vorbim despre imagini cu componente pe care, intr-o buna parte, le-am mai vazut deja pe Internet, calitatea lor ne permite sa vedem pana si cele mai marunte amanunte. Un prim set de imagini ne prezinta panoul frontal insotit de ecranul LCD, digitizor si litele de conectare la placa de baza. Cel mai interesant aspect al acestora este detaliul care ne arata rama ecranului usor curbata ce urmeaza sa se imbine mai bine cu noua forma rotunjita a carcasei viitorului model de iPhone.

iphone_6_power_button adormire trezire

Trecand mai departe, vedem primele imagini cu butonul pentru adormire/trezire, ce urmeaza sa fie relocat pentru prima data de la iPhone 2G si pana in prezent, dar si cu comutatorul pentru modul silentios/rotirea ecranului. Butonul are o forma si arata similar butoanelor pentru volum, iar comutatorul functioneaza aparent printr-un mecanism diferit. Daca cele mai recente modele de iPhone foloseau un comutator simplu, cel de pe iPhone 6 urmeaza sa functioneze pe baza unor pivoti interne pentru a permite comutarea pe diferite moduri. Schimbarea mecanismului intern ar putea fi datorata mai ales noii forme a carcasei ultra-subtiri de pe iPhone 6.

iphone_6_mute_switch comutator volum

O ultima componenta pe care o putem vedea in imaginile distribuite de catre Feld & Volk astazi este sertarul pentru cartela nano-SIM. Acesta nu pare a fi prea diferit de sertarul modelelor precedente de iPhone, adoptand acelasi design metalic.

iphone_6_sim_tray sertar

iPhone 6 urmeaza sa fie prezentat de catre Apple pe data de 9 septembrie. Componentele prezentate mai sus pot proveni de la oricare dintre cele doua modele noi – 4,7 inch si 5,5 inch.

LASĂ UN COMENTARIU

Introdu comentariul tău
Introdu numele tău aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.