In urma cu numai o saptamana va prezentam primele imagini cu carcasa reala a iPhone 6 cu ecran de 5,5 inch ce era denumit de sursa „iPhone 6L” (o alta denumire a terminalului care a circulat pe internbet a fost iPhone Air). Indiferent care ar fi denumirea aleasa de catre Apple pentru iPhone-phableta pe care o va prezenta lumii intregi in cadrul conferintei de pe 9 septembrie, astazi avem din nou ocazia de a vedea cateva imagini cu carcasa lui.

Noile imagini ne prezinta, dupa cum se poate observa, o carcasa finisata, insa nu si complet accesorizata. Butoanele modificate pentru volum si adormire/trezire, precum si sertarul SIM, logoul incastrat, lentilele pentru camera iesite in relief si blitul sunt numai cateva dintre elementele care lipsesc, insa care nu vor arata deloc diferit fata de cele prezente pe carcasa iPhone 6 cu ecran de 4,7 inch (ieri va prezentam primul iPhone 6 de 4,7 inch complet asamblat care a fost si pornit pentru prezentare). Celebrele „dungi” care ascund antenele si sunt atat de evidente in partile superioara si inferioara ale carcasei nu lipsesc nici de pe acest terminal, ceea ce nu ne mai surprinde avand in vedere faptul ca este un iPhone 6 de 4,7 inch supradimensionat.

Unele dintre imaginile din galeria de mai sus prezinta si o rigla pusa langa carcasa pentru determinarea dimensiunilor carcasei. Cu toate ca rigla nu este aliniata corect, dimensiunile sugerate de ea sunt 158 mm lungime, 78 mm latime si numai 7 mm grosime. Presupusele schite oficiale ale terminalului folosite de Foxconn si care erau aduse in atentia noastra saptamanile trecute ne indicau ca iPhone 6 de 5,5 inch masoara 158 mm pe lungime, 77 mm latime si 7,1 mm grosime, valorile fiind, asadar, apropriate.

iPhone 6 de 4,7 inch si 5,5 inch vor fi prezentate de catre Apple pe data de 9 septembrie alaturi, posibil, de iWatch.

- Reclamă -