Una dintre problemele pe care le intampinam cu totii, mai devreme sau mai tarziu, pe iPhone, iPad sau iPod touch este cea a spatiului de stocare. Fie ca avem un iOS device de 8GB, 16GB, 32GB, 64GB sau poate chiar de 128GB, vom ajunge la un moment dat, mai ales daca suntem impatimiti ai jocurilor, fani ai filmelor, pasionati de fotografie, melomani sau persoane care au foarte multe documente de stocat, sa primim un mesaj de atentionare ca nu mai avem foarte mult spatiu de stocare disponibil sau chiar ca o anumita aplicatie nu se mai poate instala din cauza lipsei de stocare.
Toate fisierele media de la poze la clipuri video, aplicatiile si documentele pe care le stocam pe iPhone sau iPad vor ocupa un anumit spatiu din totalul memoriei dispozitivului. De aceea, este bine ca, periodic, sa verificam tot ceea ce avem si sa alegem cu grija lucrurile de care avem nevoie de cele care sunt inutile, pentru a putea face loc unor noi aplicatii sau fotografii. iOS-ul a fost conceput de catre Apple in asa fel incat sa ne permita sa ne putem administra spatiul de stocare foarte simplu si rapid.
Asadar, in cazul in care doriti sa faceti, de voie sau de nevoie, curatenie in interiorul dispozitivului dvs. cu iOS, atunci urmati pasii de mai jos:
1. Cautati aplicatiile care consuma cel mai mult spatiu de stocare pe iPhone si iPad
- Deschideti aplicatia Setari din ecranul principal iPhone-ului sau iPad-ului dvs.;
- Apasati pe General;
- Acum apasati pe Utilizare;
- În iOS 8 (și versiunile ulterioare): Atinge butonul Gestionare stocare situat în sectunea Stocare;
- Prima sectiune din pagina deschisa este Stocare. Asteptati cateva zeci de secunde pana cand iPhone-ul sau iPad-ul dvs. va incarca toate aplicatiile si cantitatea de octeti pe care o ocupa pe dispozitivul dvs. Cu cat aveti mai multe date stocate, cu atat se va incarca mai greu. Pana atunci, puteti vedea in aceasta sectiune cat din totalul memoriei iOS device-ului este ocupata in prezent si cat mai aveti disponibil;
- Dupa ce, intr-un final, s-a incarcat lista, veti putea vedea cat consuma fiecare dintre aplicatiile instalate pe dispozitivul dvs. Apasati pe una dintre ele pentru a vedea mai multe detalii despre ea si modul in care este consumat spatiul de stocare;
- In cazul in care decideti ca nu mai aveti nevoie de acea aplicatie si ca ea ocupa prea multa memorie, atunci stergeti-o apasand pe butonul Stergeti aplicatia si confirmand decizia.
Lista Utilizare sorteaza aplicatiile de la cea care consuma cel mai mult spatiu de stocare si pana la cea care consuma cel mai putin, ceea ce inseamna ca in varful listei va trebui sa alegeti cu grija. Trebuie mentionat ca in iOS 7 veti putea vedea cat spatiu ocupa aplicatia Mesaje, iar daca acesta este prea mare, ar fi recomandat sa stergeti cateva conversatii (mai ales pe cele care contin imagini sau clipuri video). De asemenea, daca aveti conturi pe diverse retele de socializare, trebuie sa stiti ca unele dintre aplicatiile acestora, cum ar fi Facebook, stocheaza datele despre toate incarcarile de continut si ca vor putea ajunge sa consume un spatiu de cateva sute de MB pe dispozitivul dvs. Recomandarea: stergeti si reinstalati periodic aplicatii precum Facebook, Instagram, Tumblr, Vine, etc. pentru ca ele consuma spatiu de stocare inutil.
2. Stergeti poze si clipuri video
In cazul celor mai multi dintre noi, cea mai mare problema in ceea ce priveste spatiul de stocare este cauzata de aplicatia Poze. In functie de cat de mult va place sa fotografiati, este posibil sa fi vazut in sectiunea Utilizare a iPhone-ului sau iPad-ului dvs. ca aplicatia Poze consuma de la cateva sute de MB si pana la cativa GB. Ei bine, problema cea mai mare este cauzata de videoclipuri, care, chiar daca au cateva zeci de secunde, consuma cateva sute de MB, pozele urmandu-le indeaproape in acest clasament oarecum negativ.
In cazul in care sincronizati pozele cu computerul si cu Fluxul foto, atunci puteti sa stergeti toate fotografiile din albumul Rola film (albumul in care intra automat toate imaginile capturate cu iOS device-ul) si sa adaugati de pe computer pe iPhone sau iPad numai pozele care sunt cu adevarat importante (linkuri utile catre tutoriale aveti mai jos). Din pacate si Fluxul foto consuma spatiu de stocare pe iPhone si iPad, si de aceea puteti sa eliminati pozele stocate in acesta pe care nu le considerati importante. De asemenea, trebuie mentionat ca, in cazul in care aveti Fluxul foto activat, puteti sterge linistit pozele din Rola film care au fost sincronizare cu acesta, deoarece in Fluxul foto intra toate pozele pe care le inregistram si stocam pe dispozitivele noastre, ultima mie de poze putand fi vizualizata direct de pe iPhone sau iPad. Fluxul foto este accesibil pe iPhone, iPad, Mac, Apple TV si PC.
O alternativă mai bună la fluxul foto, dar care este disponibilă doar pe dispozitivele ce rulează iOS 8.1 sau o versiune ulterioara, este Biblioteca foto iCloud. Aceasta va folosi spatiul de stocare disponibil in iCloud pentru a-ti stoca toate imaginile și clipurile video, precum si pentru a le sincroniza intre dispozitivele tale. Asadar, folosind bibliteca foto iCloud, niciuna dintre imaginile capturate sau salvate pe iPhone-ul sau iPad-ul tău nu vor mai ocupa spatiul de stocare local. Pentru activarea Bibliotecii foto iCloud va trebui sa accesezi Configurări>iCloud>Poze>Bibliotecă foto iCloud.
In cazul in care nu doriti sa stergeti nicio poza, avem o optiune destul de buna pentru dvs. Descarcati aplicatia Dropbox din App Store si creati-va un cont Dropbox urmand acest link, pentru a primi 5GB spatiu de stocare gratuit si inca 500MB pentru fiecare prieten nou adus pe aceasta platforma. Odata ce ati instalat aplicatia, puteti alege ca pozele inregistrate cu iOS device-ul dvs. sa fie automat adaugate in contul Dropbox, pentru a le putea vizualiza oricand si de pe orice dispozitiv pe care va conectati la contul dvs. Dropbox. Asta inseamna ca veti putea sterge fara grija pozele din Rola film pentru a salva cateva sute de MB sau chiar cativa GB spatiu de stocare.
- Dropbox pentru iPhone si iPad – Gratuit – Descarca acum
În cazul în care cei 5GB pe care îi oferă iCloud sau Dropbox nu sunt suficienți pentru tine, atunci trebuie să știi că există servicii alternative mai generoase. Box este una dintre cele mai bune alternative ale Dropbox pe partea de stocare a fișierelor, dar Flickr este cea mai bună modalitate de stocare a fotografiilor, deoarece oferă 1TB spațiu de stocare pentru imagini.
- Box pentru iPhone și iPad – Gratuit – Descarcă acum
- Flickr pentru iPhone și iPad – Gratuit – Descarcă acum
Tutoriale utile pentru poze:
- Cum sa importi fotografiile si videoclipurile de pe iPhone si iPad pe computer – Tutorial
- Cum sa stergi imagini sau clipuri video de pe iPhone sau iPad – Tutorial
- Cum sa activati Photo Stream (fluxul foto) pe iPhone, iPad, Mac si Apple TV – Tutorial
- Cum sa transferati manual aplicatii, muzica, poze si alte date media pe iOS sau pe iPod de pe iTunes 11 – Tutorial
- Dropbox – Tutoriale
3. Faceti o restaurare dispozitivului dvs.
In cazul in care nu doriti sa stergeti nici aplicatii si nici fotografii, conectati-va dispozitivul la iTunes si accesati pagina care va afiseaza detalii despre iPhone-ul sau iPad-ul dvs. In aceasta pagina veti vedea, in partea de jos, o bara colorata care va afiseaza cat din totalul memoriei dispozitivului cu iOS este ocupata si de ce anume este ocupata. Ceea ce ne intereseaza pe noi este categoria Altele din aceasta bara, care apare colorata cu galben. In cazul in care aceasta depaseste 1-2GB, inseamna ca prea mult spatiu de stocare este ocupat inutil si, de aceea, ar trebui sa faceti o restaurare. Dupa restaurare, recomandat ar fi sa setati dispozitivul ca unul nou.
Categoria “Altele” cuprinde datele care nu au fost mentionate in celelalte categorii si aici putem include arhiva de navigare, arhiva de email-uri, arhiva de mesaje deschise in aplicatia Mail, fisierele atasate deschise din email-uri, lista de lecturi din Safari, datele din jocuri, s.a.m.d. Pe scurt, categoria “Altele” include in mare parte lucruri de care nu ne folosim prea des, dar care, fara voia noastra, sunt stocate pe dispozitiv si nu aveam o alta posibilitate de a le elimina, decat daca facem o restaurare.
Pentru a face o restaurare pe iPhone si iPad, urmati tutorialul de mai jos:
Ai și alte întrebări?
Dacă a rămas ceva neclar sau am omis vreun aspect, te rugăm să ne lași un comentariu mai jos în această pagină sau un mesaj pe forum.
Bună seara,
am întâmpinat o problemă la iphone 8, pe care nu o pot rezolva… telefonul acum nu se mai aprinde și îmi cere să l conectez la itunes, după conectare am două variante: actualizare și restaurare. Daca dau actualizare merge ce merge și se intrerupe. Ce solutie aș mai putea aplica ? NU doresc sa sterg pozele din el, nu am backup facut înainte. Telefonul când s-a blocat avea memoria de 128 gb aproape plină… Vă mulțumesc!
Din păcate, folosind iTunes, nu vei putea decât să îl restaurezi pentru a-l mai folosi în continuare. Dacă ai efectuat un backup anterior (ori această problemă a survenit în urma încercării de actualizare cu iTunes), atunci nu vei pierde datele (poți verifica dacă ai backup pentru iPhone-ul tău astfel).
În caz contrar, poți folosi un software terț pentru a încerca să recuperezi datele, însă nu pot oferi o recomandare în acest sens.
Salut. Am iPhone 5. Am sters toate pozele din Sterse recent, nu mai am nicio poza vizibila si cu toate astea la Stocare imi zice ca Biblioteca foto are 3.5 Gb. Am restartat, da. In continuare am 21 Mb disponibili. Ce sa fac? Multumesc. Liviu
În cazul în care nu mai ai nicio poză nici în albumul „Șterse Recent” și nici în alte albume („Rolă film” sau un alt album), cel mai simplu și sigur ar fi să restaurezi iPhone-ul la starea de nou (nu uita ca înainte să îi faci totuși un backup și să transferi datele de care ai nevoie în iCloud / pe computer). O altă soluție (valabilă dacă nu ai actualizat deja iPhone-ul la cea mai recentă versiune disponibilă, respectiv iOS 10.3.3) ar fi să îl actualizezi acum întrucât prin procesul de actualizare se șterg uneori datele din cache. Aceasta din urmă are avantajul că nu duce la ștergerea tuturor datelor tale și necesitatea transferării ulterioare a lor din cloud / computer.
Multumesc pentru raspuns! Trebuie sa-mi fac curaj sa updatez sistemul, care evident va duce la o mare incetinire a batranului iPhone 5. Multumesc!
Nu ar trebui să fie o mare diferență; cam așa stăteau lucrurile la lansarea iOS 10.0.1: https://itutorial.ro/2016/09/ios-9-3-5-vs-ios-10/ . Până la ultima versiune, 10.3.3, lucrurile s-au mai îmbunătățit ușor.
salut! imi poti spune de ce sistemul de operare ocupa mult spatiu, fiindca am un 5s de 16 GB si din memoria asta 6,4 GB ii ocupa sistemul si din cate am vazut creste in continuu. Vreau sa stiu ce as putea face sa eliberez din memorie
Ce versiune de iOS ai instalată pe el? La mine, spre exemplu, pe același model de iPhone ca și al tău, dar cu iOS 10.3.3 instalat, apare că iOS ocupă aproape 3,6GB (deci iPhone-ul are o capaitate de 12,42GB). Desigur, spațiul de stocare ocupat de sistemul de operare diferă de la o versiune de iOS la alta, în funcție de schimbările pe care le face Apple (spațiul ocupat de iOS s-a redus mult odată cu iOS 10.3). Din păcate, spre deosebire de spațiul de stocare ocupat de aplicații și alte date, cel ocupat de iOS nu poate fi golit…
salut am si eu o problema de ceva timp , am icloudul plin si nu imi apare sa pot sterge nimic,
Mie nu imi apare ”Stergeti aplicatia” cand apas pe celelalte aplicatii
Detalii despre modelul de iPhone / versiunea de iOS? Când spui a apăsa pe „Celelalte aplicații,” te referi la a accesa aplicațiile din meniul „Utilizare?” Ai încercat să ștergi aplicațiile direct de pe ecranul principal?
hey. e adevarat ca mesajele din fb messenger ocupa memorie ?
Dacă te referi la spațiul de stocare al iPhone-ului tău, ei bine, nu, nu acolo sunt stocate mesajele din Facebook Messenger, ci pe serverele Facebook. Prin urmare, mesajele din Messenger nu ocupă spațiu direct pe iPhone. Spațiul ocupat de această aplicație poate crește în timp din cauza cache-ului (poți vedea cât ocupă din Configurări>General>Spațiu de stocare și iCloud>Gestionați spațiul de stocare).
Buna,
am o problema cu spatial de stocare. Am sters pozele din iPhone 5S si tot imi arata ca am memoria plina. Cum pot sa rezolv acesta situatie?
Multumesc,
Ai urmat toți pașii de mai sus? Ai șters pozele și din albumul „Șterse recent” (pentru a face acest lucru urmează pașii de aici: https://itutorial.ro/2014/11/cum-sa-recuperezi-pozele-si-clipurile-video-sterse-accidental-de-pe-iphone-sau-ipad-tutorial/ – în loc de Recuperare, selectezi „Ștergeți” și confirmi acțiunea).
salut aceasi problema o am si eu pe iphone 6 , am sters tot din el si tot full este icloudul , ai ideie cum as putea reseta tot ?
La iCloud nu se poate șterge totul cu o atingere de ecran, dar se pot șterge, din Configurări > (Profil) > iCloud > Stocare > Gestionare stocare, datele și backupurile de care nu ai nevoie. O alternativă ar fi exacutarea unui upgrade planului de stocare iCloud (mai multe detalii aici: https://itutorial.ro/2015/11/cum-sa-executi-un-upgrade-planului-de-stocare-icloud-de-pe-iphone-ipad-mac-sau-pc-tutorial/ ).
Da mersi , dar cum am zis nu-mi apare nimic ca sa sterg , e plin icloudul dar nu pot sterge nimic , nu stiu cum sa fac sa sterg…daca vrei pot sa fac poze 🙂
ca sa vezi
Ce versiune de iOS ai instalată? Poți sa îmi trimiți câteva inagini
10.3.2 https://uploads.disquscdn.com/images/0c085ebcc781f661ece8cd0a62cab42b3a3edfcce60a5e7ebe9bd89a39686720.png https://uploads.disquscdn.com/images/627a6749fde84b75df8b4fb09b610d879a52e99f07e0b8e4f94526ed2b0e31a6.png https://uploads.disquscdn.com/images/10d19fa656c15f84b81c6ad76c79a198d58c89fe41ec7021804c33153443d28a.png https://uploads.disquscdn.com/images/c23fbf275499a790e40ab6cb48c899b86daf0da0b613caa0a16cf837ed193377.png
Accesează Configurări> profil utilizator > iCloud și derulează în jos la aplicațiile de la terți. Având în vedere faptul ca “Documente” ocupa cel mai mult, se poate fie ca pe iCloud Drive sa fi stocat ceva mare, fie într-o aplicatie conectata la contul de iCloud. Arunca o privite în acea lista și dezactivează utilizarea iCloud de către acele aplicații care consideri ca ar putea ocupa spațiul respectiv.
Salut multumesc pentru ajutor, dar tot nu am reusit , am oprit icloud drive si tot nu dispar documentele acelea….
Îmi cer scuze, m-am exprimat puțin cam ambiguu. Dezactivarea nu este suficientă pentru ștergerea datelor; va trebui dintre aplicațiile care folosesc iCloud să încerci să o identifici pe cea care stochează multe date și fie să îi oprești accesul la iCloud (din setările ei), fie să elimini datele care ocupă spațiu mult. Comutând pe dezactivat aplicațiile afișate în meniul iCloud din Configurări vei face doar ca datele pe care acestea le-au stocat în iCloud să nu mai poată fi accesate de pe iPhone; ele vor rămâne în iCloud și vor reapărea imediat după reactivarea accesului…
Deci, accesează aplicația iCloud Drive, de exemplu, și caută acolo dacă nu există fișiere mari. În cazul în care găsești, salvează-le local / exportă-le și apoi șterge-le. Dacă nu găsești fișiere mari în iCloud Drive, caută-le într-o altă aplicație care folosește iCloud.
Am 6s-ul de 16 Gb, am descarcat aplicatia Flickr e cool… am destula memorie acum si pot face fotografii cate vreau =D …
Hey am un iphone 6 replica …
Dar nu am memorie am doar 94 mb si nu stiu ce sa fac am sters tot dar fara speranta
Ma poti ajuta????
Un iPhone contrafăcut nu are absolut nicio legătură cu unul original. Sistemul de operare este Android, iar ceea ce afișează pe ecran referitor la specificațiile tehnice (inclusiv capacitatea de stocare) este, în majoritatea cazurilor, mincinos. Din păcate, nu te pot ajuta cu problema pe care o întâmpini…
Buna ziua! Am un iphone 6s de 128 Gb si un iphone 4 de 16 Gb folosesc acelasi ICloud. Am vandut iphonu 4 am eliminat ICloudu de pe el iar pe iphone-ul 6s nu imi arata pozele si contactele care le aveam pe cel vandut. Imi zice spatiu insuficient sa vad toate pozele si ma pune sa cumpar memorie. Nu are legatura memorie ICloud cu memorie telefon? Atunci la ce atata memorie pe telefon?
???
Când aveai iPhone-ul 4, ai plătit pentru upgrade planul de stocare iCloud? Dacă da, iar acum ai făcut downgrade, atunci vei pierde tot ceea ce depășește limita de 5GB în 30 de zile. Pentru că nu, stocarea telefonului nu are legătură cu stocarea iCloud, deci nu poți partaja spațiul de pe telefon cu iCloud sau viceversa.
Buna ,am si eu o intrebare poti sa ma ajuti?Am iphone 7 32 MG si vreau sa cumpăr mai multă memorie .sti de unde as putea sa cumpăr ? Multumesc frumos .
Nu poți să faci upgrade memoriei iPhone (decât dacă schimbi placa de bază cu una provenită de pe un iPhone 7 de 128GB sau 256GB, însă mare grijă ca placa să nu fie blocată în iCloud). Ai încercat să urmezi pașii de mai sus sau să folosești iCloud pentru stocarea unor date?
Am o intrebare : Daca am facut restaurarea iphone-ului pt a sterge memoria folosita de mail ( in jur de 5,5 gb, nu stiu de unde, dar nu scapam de ea in niciun alt fel) e posibil sa fi pierdut garantia pt ca am intervenit eu cu resetarea? Mi se pare cam imposibil, dar…as vrea sa ma asigur de la cineva mai informat in domeniu 🙂 Multumesc anticipat !
Nu, în niciun caz. Restaurarea/resetarea nu duc la pierderea garanției (de exemplu, instalarea de software ilegal, cum ar fi jailbreak-ul, va duce la așa ceva.).
Buna. Am un iPhone 6 si as vrea sa stiu cum pot face sa sterg anumite poze din telefon, dar nu si de pe iCloud. Nu ii pot da de cap cum sa setez sa se stearga doar din telefon si nu si din iCloud. Multumesc
Din păcate acest lucru nu este posibil. Dacă ai biblioteca foto iCloud activată, dispozitivul va șterge singur pozele accesate mai demult pentru a goli memoria, dar le va păstra pe iCloud și re-descărca următoarea dată când vei încerca să le accesezi.
Am un iphone 4s de 8 gb . Deci mi-am sters absolut tot din el . Mai am 4 poze si 2 aplicatii printre care WhatsApp si Snapchat , cum sa fac sa am mai multa memorie ?
Să înțeleg că după ce ai șters tot, dispozitivul arată în continuare că spațiul este foarte restrâns. Verifică în Configurări>General>Utilizare stocare și iCloud>Gestionare stocare ce consumă cele mai multe date. Dacă nu sunt aplicații foarte mari sau muzică, atunci cel mai indicat ar fi să restaurezi iPhone-ul la starea de iPhone nou (vei pierde datele nesincronizate în cloud).
sal’tare!
problema mare :)…. am facut backup la ce ma interesa din iPhone-ul meu,insa mi-am cumparat un alt telefon,android.
ceea ce am salvat pe laptop,imi va ramane acolo,chiar daca nu voi mai folosi IOS ?
o “femeie”,mai ales intr-ale tehnologiei…
merci
Da, sigur că ceea ce este pe laptop va rămâne acolo până atunci când vei șterge de pe laptop.
Merci frumos !
Am un iPhone 5s , 16 GB . Nu-mi pot da seama ce imi ocupa toata memoria . La inceput aveam peste 2000 de poze , acum am ajuns la 100 si un singur joc . Efectiv nu am memorie , e posibil sa am ceva viruși care imi ocupa memoria ?
Ai șters pozele și din albumul Șterse recent? Dacă da, atunci ar fi indicată restaurarea dispozitivului dintr-un backup.
Merci frumos…
Am un iPhone 6s si din greșeala am șters folderul cu clipuri video. Cum pot sa le recuperez?
Din ce aplicație ai șters folderul respectiv?
Din Poze, de exemplu, nu îl poți șterge, deoarece este un album inteligent generat de această aplicație. Dacă ai șters de aici videoclipurile, ele sunt disponibile 30 de zile și pot fi recuperate din albumul Șterse recent.
Hei , am si eu o intrebare . Am un IPhone 4s de 8 GB . Eu am IOS 9.2..Problema e ca am 6 aplicatii insemnand retele de socializare nu jocuri , 30 de poze ara videoclipuri fara nimic , Si imi spune ca am capacitate 5,4 GB si 657 MB disponibili .. De ce am atat de putina memorie la cateva aplicatii ?
Depinde de aplicații – inclusiv aplicațiile rețelelor de socializare pot ajunge, în timp, să ocupe foarte mult spațiu de stocare din cauza datelor pe care le stochează de fiecare dată când, de exemplu, actualizezi fluxul. Poți verifica care dintre aplicații ocupă mult spațiu în Configurări>General>Utilizare stocare și iCloud (aici poți selecta o aplicație pentru a vedea ce dimensiune are ea și cât ocupă în prezent pe iPhone, iar dacă diferența este foarte mare, iar aplicația este una socială, atunci o poți șterge și reinstala pe telefonul tău). Dacă, după accesarea meniului nu găsești aplicații cu consum mare de date, atunci recomandarea mea este să-ți restaurezi iPhone-ul dintr-un backup (nu pierzi nimic din el, dar datele din cache vor fi eliminate).
Ai eliminat pozele din albumul „Șterse recent” – dacă ai instalat iOS 8 sau o versiune mai recentă? Dacă le-ai șters, încearcă o resetare forțată sau dacă nu o restaurare a telefonului din backup, deoarece pozele au rămas probabil stocate în memoria cache a dispozitivului.
Buna
Un iPhone 5s si as dori sa stiu de ce imi apare in configurări la utilizare ca pozele ocupa 2,4 gb desi le-am șters pe toate din el.
Mulțumesc anticipat
Buna, iphone-ul meu 5 are vreo 2.700 poze, dar cand il conectez la calculator vad doar 65, ma poti ajuta? Multumesc
Cel mai probabil restul pozelor sunt sincronizate cu PC-ul – de aceea ele nu apar ca și poze noi ce pot fi descărcate. Poți vedea care sunt pozele sincronizate cu PC-ul conectând iPhone-ul prin cablu USB și vizualizând meniul „Poze” din pagina cu informații despre dispozitiv, afișată de iTunes.
buna, problema la iphone ul meu (5s) au aparut prin a imi tot arata ca nu mai am memorie , nu mai am memorie si sa umblu la manage storage. dupa nu ma mai lasat nici macar sa fac o poza.apoi a inceput sa nu mai imi mai apara in registru apelurile pierdute,si nici atunci cand sun ,nu mai pot memora contacte.cand primesc mesaj nu mai apare nici macar sonor, trebuie sa intru direct in mesaje sa vad cine mia mai dat sms.apoi, numi pot accesa mailu si nici candy crush de asemenea singura aplicatie instalata.poze nu am decat vreo 35 si cam atat, am sters tot si totusi nu am memorie.ideea e ca daca dau restaurare eu o sa mai am respectivele poze si mesajele? ar fi super daca miai raspunde si mai ajuta! 😀
Da, le vei mai avea, dacă faci un backup în iCloud/iTunes. Cel mai recomandat este să faci restaurarea (iar dacă problema persistă la restaurarea din backup, atunci efectuează una la starea de iPhone nou, caz în care vei pierde pozele – nesincronizate cu iCloud – și mesajele).
Neaparat trebuie sa fac backup in iCloud? multumesc! 🙂
În iCloud sau iTunes, dacă nu vrei să pierzi datele…
deci iam facut restaurarea, si toate bune pana cand dau la restaureaza din backup, imi spune sa bag parola…ideea e ca nush care parola sa o mai pun ca niciuna nu merge.ce fac?
daca dau configurare ca iphone nou, o sa mai am vreun backup, ca sa pot sal folosesc dupa ,sa imi folosesc din nou iphonul pana cand “poate” o sa reusesc sa imi aduc aminte parola?
Da, backupul va rămâne. Parola solicitată este cea de la contul de iCloud.
Ceea ce apare acolo nu sunt toate datele de pe dispozitivul tău, care ocupă stocare, iOS afișând numai stocarea consumată de aplicațiile instalate și datele acestora. Există și alte date ce pot ocupa stocare, cum ar fi cele din cache, pe care le vei pierde, de regulă, prin efectuarea unei restaurări.
Salut , sunt un posesor recent de iPhone si nu pot înțelege următorul lucru , de ce îmi spune spațiu utilizat 3gb când toate aplicațiile mele + poze nu fac mai mult de 1gb , mersii frumos.r
Salut!
Am o problema, am IPhone 4, memoria 8 GB, este ocupat doar 5,3 si imi spune spatiu insuficient cum e posibil asa ceva?
Am sters din programe care le aveam pot spune ca au ramas doar al telefonului si oricum imi spune asta
Reține că din cei 8 GB nu toți sunt liberi. Pentru a vedea spațiul liber pe care îl are iPhone-ul tău accesează Configurări>General>Informații. De asemenea, verifică în Configurări>General>Utilizare spațiul utilizat de iPhone și care aplicații consumă cel mai mult (se poate ca Poze, de exemplu, să ocupe cel mai mult).
am si eu un iphone 4s de 8GB ,am sters tot de pe el,absolut tot si poze si mesaje am dezinstalat toate aplicatii si la configurari >utilizare imi arata ca am 4,4 GB ocupati,
stie cineva cum sa i sterg?
Adunând spațiul utilizat de fiecare dintre aplicațiile instalate pe iPhone-ul tău (și afișate în Configurări>General>Utilizare), obții 4GB? Dacă nu, atunci cel mai recomandat ar fi să faci o restaurare (chiar și din backup), deoarece se poate să fie multe date ce nu pot fi șterse în alt fel decât acesta.
Am o problema si cred ca am facut cea mai mare greseala pe care puteam sa o fac:m-a convins un baiat sa imi iau un iph 6 replica..si nu stiu cum ca am si facut asta:nu pentru ca era nou si cu gandul de a ma lauda ci doar a stiut sa isi vanda produsul si mie imi place spatele lui…ei bine am cumparat acest telefon dar nu merge sa fac poze ca zice ca nu am spatiu suficient eu neavand poze ci doar 3 aplicatii:facebook,instagram si whatsapp..ei bine nu prea stiu ce e de facut,ma gandesc sa il vand la randul meu daca nu ii dau de cap.. Atunci cand intru in camera si incerc sa fac o poza imi apare din start ca nu am destul spatiu , sa rezolv cu spatiul sau sa adaug un sd…
Ei bine stiu ca o sa imi spui ca replica e o greseala,dar prostia e deja facuta. Sper sa imi raspunzi. Multumesc!
Din păcate nu te pot ajuta în condițiile în care acel dispozitiv nu este iPhone, iar sistemul de operare nu este iOS, ci Android. Se prea poate ca spațiul de stocare inclus să nu fie cel „promis”, iar dispozitivul să aibă felurite probleme tipice telefoanelor contrafăcute…
buna, am si eu o problema! Am un iphone 6 de 16 gb, am 1500 de poze si pe iphone imi arata ca pozele ocupa 5.1gb, mi se pare enorm! Am conectat telefonul cu laptup-ul ca sa transfer pozele, cand am intrat in folderele unde apareau pozele, imi apareau pozele si inca ceva pe care scria local disk, am incercat sa sterg si nu merge, dar pe itunes imi apare ca pozele ocupa dfapt 1.5 gb. Nu inteleg de ce
Nici la mine nu pare să fie mai bine – 1850 de poze; 12 GB ocupați ? Da, este foarte mult și probabil se datorează faptului că ai șters recent mai multe poze, iar dispozitivul nu a golit încă, cache-ul. Eu îți pot recomanda să îți resetezi forțat iPhone-ul, să verifici dacă există poze în albumul Șterse recent (și să le elimini pe toate dacă există), iar dacă terminalul va continua să afișeze așa mult spațiu ocupat de poze, atunci să îl restaurezi, dar nu înainte de a face backup datelor. De asemenea, te rog citește comentariile de mai jos (https://itutorial.ro/2013/10/nu-mai-aveti-spatiu-de-stocare-liber-pe-iphone-sau-ipad-iata-cum-puteti-sa-eliberati-cateva-sute-de-mb-tutorial/#comment-2177142063 ), deoarece și @beta a întâmpinat o problemă similară.
Am si eu o problema!! Am un iPhone 5 (8.4.1) am o multime de poze si video pe el insa cand vreau sa le pun pe calculator (windows 7) nu imi apar toate pozele si nici videourile. Din 1700 de poze imi importeaza pe claculator circa 1200. Inainte sa deschid folderul cu poze de pe telefon jumatate din parte arata o discheta (sau ce o fi) si scrie sub ia Local Disk, ma gandesc ca alea sunt pozele care nu mi le pune pe calculator, dar nu stiu ce sa le fac sau cum sa le deschid. Stiti cumva ce este de facut??
Urmează te rog pașii din acest tutorial: https://itutorial.ro/2014/07/cum-importi-fotografiile-si-videoclipurile-de-pe-iphone-si-ipad-pe-computer-tutorial/ pentru a vedea cum să imporți pozele pe PC-ul tău. Dacă nu reușești în continuare să le imporți pe toate, anunță-mă.
Mulțumesc pentru ajutor. Mi-am rezolvat problema prin iCloud. Pașii cu care ma-i ajutat ia-m parcurs de nenumărate ori înainte să văd materialul ce mi la-i atașat în comment, nu a funcționat… Însă cumva am rezolvat problema! Mulțumesc de ajutor încă o dată! 🙂
Buna ziua. Am sters pozele din memoria telefonului dar daca intru in stocare imi arata ca pozele ocupa 6,6GB. Ce este de facut?
Încearcă o resetare forțată a dispozitivului și verifică dacă problema persistă. Dacă da, verifică în iTunes să vezi cât apare că ocupă pozele. Dacă apare că ocupă tot 6,6 GB, atunci verifică dacă le-ai șters din aplicația Poze (reține că în iOS 8 există un album „Șterse recent”, care păstrează 30 de zile toate pozele șterse, așa că va trebui să le ștergi de acolo ca să dispară definitiv).
Am resetat telefonul dar tot apare ca ocupa 6,6 GB. Nu stiu cum sa verivic in iTunes, nu am decat iTunes store ca si aplicatie. Pozele au fost sterse si din fisierul “sterse recent”.
Trebuie descărcat iTunes pe Mac/PC (http://www.apple.com/ro/itunes/download/ ), conectat iPhone-ul la computer, apoi în pagina „Rezumat”, unde sunt afișate detalii despre iPhone-ul tău, va apărea o bară care împarte stocarea consumată în funcție de tipul de conținut (inclusiv poze). Verifică acolo cât e consumat.
Scrie la fel: 6,6 GB. Ce este de facut?
În acest caz este o eroare de iOS – nu ești singurul utilizator care întâmpină această problemă. Acum:
1. Efectuează actualizarea la cea mai recentă versiune de iOS disponibilă pentru iPhone-ul tău (iOS 8.4, dacă este 4s sau mai recent).
2. Accesează Configurări>General>Data și ora, apoi dezactivează „Reglarea automată” și configurează o dată veche (doi ani în urmă, spre exemplu). După, accesează Poze>Albume>Șterse recent și ar trebui să apară acolo toate pozele tale care au fost șterse, dar au fost păstrate din cauza erorii. Selectează „Ștergeți tot”, iar apoi verifică dacă spațiul s-a eliberat în configurările iPhone-ului. Revino ulterior la reglarea automată a datei și orei.
3. Dacă pașii de mai sus nu au dus la rezolvarea problemei, va trebui efectuată o restaurare dispozitivului iPhone (cu, configurare, întâi ca iPhone nou, apoi dintr-un backup).
am si eu o problema. Am sters toate pozele din telefon. Am resetat telefonul, am restaurat un back up ulterior si tot imi apare spatiul mare ocupat de poze, desi nu am nici o poza pe telefon. Oare unde se stocheaza si cum as putea sa le sterg. Mentionez ca folosesc itune pt windows. Multumesc
În aplicația Poze sunt stocate toate fotografiile. Ai verificat acolo dacă mai apar poze după restaurare – deoarece dacă backupul a fost făcut înainte de a le șterge, atunci el a restaurat toate imaginile. De asemenea, iTunes poate afișa spațiu mare ocupat din cauză că, eventual, sincronizezi prin această aplicație unele poze de pe computer.
multumesc de raspunsul promt. Am procedat asa: am sters pozele, am facut back up ul , am resetat iphonul, am incarcat back upul si am constatat ca nu am nici o poza. Pana aici bine, dar cand ma uit la spatiul de stocare imi spune ca sunt 2054 poze. 🙁 pe care nu le gasesc unde sunt stocate.
În acest caz se poate să fie o eroare. Dacă nu apar în Poze, ele nu sunt salvate. Se poate eventual verifica ce spațiu de stocare ocupă această aplicație din Configurări>General>Utilizare. Dacă acolo nu apare un spațiu de stocare mare ocupat de această aplicație (cum ar trebui, la peste 2.000 de poze), atunci ele nu sunt salvate și este doar o eroare de iOS.