Apple nu mai semnează iOS 13.7. Revenirea de la iOS 14 la iOS 13 nu mai este posibilă pe iPhone și iPad

0

După lansarea de miercurea trecută a versiunilor finale ale iOS 14 și iPadOS 14, în cursul acestei dimineți Apple a încetat semnarea iOS / iPadOS 13.7, ceea ce înseamnă că nu se mai poate face downgrade de la iOS 14 / iPadOS 14 la iOS 13 / iPadOS 13.

Gigantul californian obișnuiește să înceteze semnarea versiunilor mai vechi ale actualizărilor de software după lansarea unora noi astfel încât să îi încurajeze pe clienți să-și mențină dispozitivele iPhone și iPad mereu actualizate.

Până luni, iOS 14 era instalat deja pe aproximativ 26% dintre dispozitivele iPhone, iPad și iPod touch. Această rată de adopție este una mare pentru o versiune nouă de iOS, arătând faptul că utilizatorii sunt atrași de noutățile pe care le aduc iOS 14 și iPadOS 14 pe dispozitivele compatibile.

Trebuie precizat faptul că o soluție de jailbreak pentru iOS 14 s-a lansat deja în urmă cu numai câteva ore, însă aceasta lucrează numai pe acele dispozitive care au un chipset Apple A9 sau mai vechi (iPhone 6s / SE 1 și unele modele mai vechi de iPad) din cauza îmbunătățirilor de securitate făcute de către Apple în chipseturile ulterioare. Lansarea unei soluții de jailbreak înseamnă că Apple va veni cât de curând cu o nouă actualizare pentru iOS 14 și iPadOS 14 cu scopul de a adresa erorile de securitate pe care aceasta se bazează, efectuarea de jailbreak pe dispozitivele iPhone și iPad nefiind oricum recomandată utilizatorilor.

iOS 14.0 și iPadOS 14.0 sunt singurele versiuni de iOS/iPadOS rămase disponibile pentru publicul larg. Totuși, în momentul de față Apple testează iOS 14.2 împreună cu programatorii și cu membrii Apple Software Beta Program. Această nouă versiune va introduce o nouă caracteristică pentru recunoașterea melodiilor cu ajutorul Shazam și alte câteva caracteristici noi și îmbunătățiri la nivelul interfeței cu utilizatorul (mai multe detalii despre acestea sunt disponibile aici).

Apple a actualizat aplicațiile Pages, Numbers și Keynote pentru iOS 14 și iPadOS 14. Iată toate noutățile

Apple a lansat în această seară actualizări importante pentru aplicațiile suitei iWork destinate dispozitivelor iPhone, iPad și iPod touch. Prin intermediul acestora, gigantul californian introduce în Pages, Numbers și Keynote compatibilitate pentru iOS 14 și iPadOS 14 împreună cu caracteristici dedicate dispozitivelor care au instalate aceste versiuni ale sistemelor de operare. Tot în această seară, Apple a lansat actualizări mai degrabă minore și pentru versiunile macOS ale acestor aplicații.

Toate cele trei aplicații ale suitei Apple de productivitate includ acum compatibilitate pentru funcționalitatea scris de mână introdusă în iPadOS 14, permițând astfel posesorilor de iPad cu Apple Pencil să scrie de mână în orice câmp de text din interiorul lor. Textul scris de mână va fi, grație acestei caracteristici, transformat în text dactilografiat, fără a mai fi, deci, nevoie de a tasta ori de a avea grija că ceea ce ai scris nu este lizibil.

Noile versiuni ale aplicațiilor pentru iOS introduc noi forme editabile, precum și compatibilitate pentru selectorul de imagini reproiectat din noile versiuni iOS și iPadOS. Toate noutățile aduse de Pages, Numbers și Keynote în versiunile 10.2 sunt listate puțin mai jos:

Numbers 10.2 pentru iPad și iPhone

  • Acum este mai ușor să creați și să personalizați formulare. Adăugați un formular pentru orice tabel sau utilizați noul șablon Formular simplu.
  • Performanță îmbunătățită la lucrul cu tabelele mari.
  • Găsiți cu ușurință imagini și clipuri video folosind noile abilități de zoom și căutare din selectorul reproiectat de imagini (numai pentru iOS 14 / iPadOS 14).
  • Îmbunătățiți-vă foile de calcul cu o varietate de noi forme editabile.

Descărcarea celei mai recente versiuni a Numbers se poate efectua gratuit din iOS App Store, secțiunea Actualizări, de pe orice dispozitiv cu iOS 13.1 sau ulterior instalat, precum și urmând linkul de mai jos:

Pages 10.2 pentru iPad și iPhone

  • Selectați dintre noile șabloane de raportare pentru a începe lucrul cu ușurință.
  • Îmbunătățiți-vă foile de calcul cu o varietate de noi forme editabile.
  • Găsiți cu ușurință imagini și clipuri video folosind noile abilități de zoom și căutare din selectorul reproiectat de imagini (numai pentru iOS 14 / iPadOS 14).

Descărcarea celei mai recente versiuni a Pages se poate efectua gratuit din iOS App Store, secțiunea Actualizări, de pe orice dispozitiv cu iOS 13.1 sau ulterior instalat, precum și urmând linkul de mai jos:

Keynote 10.2 pentru iPad și iPhone

  • Utilizați noul mod de vizualizare Structură pentru a vă concentra asupra structurii și cursivității conținutului, evitând distragerea atenției.
  • Redați clipuri video YouTube și Vimeo direct în prezentări.
  • Exportarea filmelor permite acum utilizarea unei selecții extinse de formate și frecvențe de cadre.
  • Țineți apăsată tasta Opțiune în timpul tragerii unui obiect pentru a-l duplica.
  • Îmbunătățiți-vă foile de calcul cu o varietate de noi forme editabile.
  • Găsiți cu ușurință imagini și clipuri video folosind noile abilități de zoom și căutare din selectorul reproiectat de imagini (numai pentru iOS 14 / iPadOS 14).

Descărcarea celei mai recente versiuni a Keynote se poate efectua gratuit din iOS App Store, secțiunea Actualizări, de pe orice dispozitiv cu iOS 13.1 sau ulterior instalat, precum și urmând linkul de mai jos:

În ceea ce privește versiunile pentru Mac ale acestor aplicații, noutățile aduse de acestea sunt următoarele:

Keynote 10.2 pentru Mac

  • Redați vizualizarea în fereastră pentru diaporamele înregistrate.
  • Redați clipuri video YouTube și Vimeo direct în prezentări.
  • Exportarea filmelor permite acum utilizarea unei selecții extinse de formate și frecvențe de cadre.
  • Îmbunătățiți-vă foile de calcul cu o varietate de noi forme editabile.

Pages 10.2 pentru Mac

  • Îmbunătățiți-vă foile de calcul cu o varietate de noi forme editabile.
  • Selectați dintre noile șabloane de raportare pentru a începe lucrul cu ușurință.

Numbers 10.2 pentru Mac

  • Îmbunătățiți-vă foile de calcul cu o varietate de noi forme editabile.
  • Performanță îmbunătățită la lucrul cu tabele mari.

Descărcarea celor mai recente versiuni ale Pages, Numbers și Keynote se poate efectua gratuit din macOS App Store, secțiunea Actualizări:

Trebuie precizat faptul că și în cazul macOS sunt așteptate actualizări de compatibilitate cu macOS 11.0 Big Sur și modificările aduse de această versiune majoră de macOS, însă acestea nu vor fi lansate decât cel mai devreme după lansarea versiunii publice ale acestei actualizări.

macOS Big Sur beta 8 a fost lansat pentru dezvoltatori (actualizare: și macOS Big Sur public beta 8 a fost lansat)

2

Actualizare 23 septembrie, ora 10:12: macOS Big Sur public beta 8 a fost, de asemenea, lansat în cursul acestei dimineți, având același număr de build precum versiunea dedicată programatorilor.


macOS Big Sur beta 8 a fost lansat pentru dezvoltatorii de aplicații înregistrați pe Apple Developers Center la o săptămână distanță de macOS 11.0 beta 7 și la aproape patru luni distanță de prima actualizare adusă acestei versiuni a sistemului de operare pentru Mac.

Big Sur este denumirea celei mai recente versiuni de macOS, iar 11.0 este numărul ei de versiune. Saltul de la versiunile 10.x la 11.0 se datorează faptului că macOS Big Sur vine cu o interfață reproiectată și cu infrastructura necesară pentru Mac-urile viitorului.

De la curbura ferestrelor și până la pictogramele aplicațiilor, meniuri, butoane și chiar sunetele de sistem, totul a fost modificat într-un fel sau altul, astfel că macOS este mai modern, dar totuși familiar pentru vechii utilizatori.

Reîmprospătată și ea, bara de meniu cuprinde acum un centru de control pe care utilizatorii îl pot personaliza pentru a avea la îndemână elementele de control de care au nevoie (pentru sunet, conectivitate, luminozitate șamd.). Centrul de notificări a fost și el reproiectat, iar acum afișează widgeturi cu un design foarte apropriat celor din iOS 14 și iPadOS 14, precum și notificări mai interactive care sunt grupate după aplicație și nu în funcție de ordinea sosirii lor.

Safari a primit o actualizare majoră care îl face mai rapid și mai eficient, oferind totodată utilizatorilor câteva noutăți importante, cum ar fi o pagină de pornire ce poate fi personalizată cu o imagine de fundal și cu noi secțiuni, cum ar fi lista de lecturi și file iCloud. Filele din browser au fost reproiectate, a fost integrată o caracteristică de traducere a paginilor web (într-un număr mic de limbi) și au fost îmbunătățite semnificativ extensiile (dezvoltatorii vor putea porta extensiile pentru Chrome și Firefox, iar utilizatorii le vor putea descărca direct de pe App Store). În ceea ce privește intimitatea utilizatorilor, Safari va oferi opțiunea de a alege cu ce site-uri poate lucra o extensie și va oferi Rapoarte de intimitate care vor prezenta tracker-ele blocate din site-urile web.

Aplicația Mesaje a fost reproiectată pentru a include caracteristicile din iOS, oferind utilizatorilor posibilitatea de a fixa conversațiile favorite, precum și mențiuni, răspunsuri, un nou motor de căutare mai complex și chiar posibilitatea de a folosi caractere Memoji și efecte de ecran. Și Hărția primit o actualizare majoră, oferind caracteristica cercetați împrejurimile, hărți de interior, ghiduri (liste cu puncte importante de atracție, restaurante și nu numai) și itinerarii pentru biciclete și mașini electrice (care pot fi trimise pe iPhone, iar actualizările pentru timpul estimat de sosire sunt accesibile pentru prima dată și de pe Mac).

Aplicația Poze a primit un instrument de Retuș mai bun, secțiunea Pentru dvs. din aplicația Muzică a fost înlocuită cu Ascultați acum, aplicația Locuință este compatibilă cu funcționalitățile de recunoaștere facială și de delimitare a zonelor de „activitate” pentru camerele video compatibile, iar Siri poate răspunde mai multor întrebări decât în versiunile precedente de macOS.

În viitor, App Store din macOS Big Sur va oferi utilizatorilor informații detaliate despre felul în care aplicațiile listate protejează intimitatea și despre informațiile pe care le colectează. În plus, Apple a modificat felul în care sistemul se actualizează pentru a reduce durata de timp necesară finalizării actualizărilor de sistem.

Mai multe detalii despre toate noutățile din macOS Big Sur 11.0 sunt disponibile în cadrul articolului către care face trimitere linkul de mai jos:

Pe parcursul perioadei de testare, Apple a mai adăugat și alte câteva mici modificări față de cele anunțate în cadrul WWDC 2020. În macOS Big Sur beta 3, spre exemplu, gigantul californian a introdus o pictogramă decentă pentru baterie în meniul Baterie din Preferințe sistem, a modificat aspectul pictogramei aplicației Muzică și a actualizat unele sunete de sistem (mai multe detalii aici).

macOS 11.0 beta 8 poate fi descărcat și instalat de îndată pe Mac-urile dezvoltatorilor de aplicații (care au mai avut instalate versiuni beta de macOS 11.0 pe Mac-ul pe care doresc să îl actualizeze), via secțiunea Actualizare software din Preferințe sistem. Versiunea public beta 8 a macOS Big Sur nu a fost lansată încă pentru utilizatori. Versiunea finală a macOS 11.0 va fi lansată cel mai probabil pe parcursul lunii viitoare.

Notă: Dacă ai efectuat actualizarea la macOS 11.0 Big Sur beta 8 și ai descoperit noutăți, te rugăm să ne anunți printr-un comentariu, mai jos în cadrul acestui articol.

iOS 14.2 și iPadOS 14.2 public beta 1 au fost lansate pentru iPhone și iPad

Apple a lansat luni seară iPadOS 14.2 și iOS 14.2 public beta 1 pentru utilizatorii de iPhone, iPad și iPod touch înscriși în Apple Software Beta. Noile actualizări sosesc la aproape o săptămână distanță de iOS 14.2 / iPadOS 14.2 beta 1 (versiunile dedicate dezvoltatorilor, cu care împart același număr de build).

Începerea testării cu dezvoltatorii și cu utilizatorii a iOS 14.2 / iPadOS 14.2 la scurt timp după lansarea versiunilor finale ale iOS / iPadOS 14.0 (care a avut loc săptămâna trecută) este o mutare surprinzătoare din partea companiei Apple, cu atât mai mult cu cât iOS 14.1 nu a fost lansat și nici testat cu dezvoltatorii / utilizatorii până acum. În aceste condiții, se poate ca iOS / iPadOS 14.1 să fie lansate fără a fi testate în prealabil cu publicul și dezvoltatorii, fie odată cu gama iPhone 12 (care, în acest caz, probabil va avea preinstalată acea versiune de iOS), fie chiar mai devreme, cu scopul de a adresa cele mai importante erori semnalate în iOS 14.0.

Având în vedere numărul de versiune, iOS 14.2 și iPadOS 14.2 sunt actualizări majore pentru iOS 14, aducând o serie de caracteristici noi și importante pe iPhone, iPad și iPod touch. Încă din această primă versiune au fost descoperite câteva caracteristici noi, cum ar fi, în primul rând, integrarea funcționalităților Shazam în centrul de control, unde utilizatorii pot adăuga de acum un buton de recunoaștere a melodiilor pe care îl vor putea accesa simplu și rapid ori de câte ori vor dori să activeze identificarea audio pe dispozitivele lor. Odată acționat, acest buton va activa identificarea melodiilor în fundal și va recunoaște atât melodiile redate în interiorul aplicațiilor, cât și pe cele redate în mediul înconjurător. Recunoașterea în aplicații și în exterior funcționează chiar și atunci când ai conectate la iPhone / iPad o pereche de căști AirPods (și posibil, alte căști similare). Atunci când a fost identificată o melodie redată, Shazam trimite utilizatorilor o notificare cu detaliile despre ea și cu un buton care va permite afișarea ei în Apple Music. De reținut este că, după identificarea unei melodii, funcționalitatea se dezactivează și va trebui reactivată manual cu Siri ori din centrul de control.

Noua actualizare mai introduce un widget În redare pentru centrul de control și ecranul principal care listează albumele / listele de redare și melodiile redate recent pe care ai putea dori să le asculți atunci când nimic nu este în redare. În plus, Apple a mai introdus o interfață reproiectată pentru AirPlay, făcând mai simplu controlul audio și al ieșirii audio între dispozitivele AirPlay 2 conectate din casă.

Pentru utilizatorii cu probleme de vedere, iOS 14.2 introduce în aplicația Lupă o funcționalitate intitulată „Detectare persoane”, care va folosi camera iPhone pentru a le spune utilizatorilor cât sunt de departe de alte persoane. De asemenea, există și alte câteva noutăți în prezentul build de iOS 14.2, mai multe detalii despre acestea fiind disponibile aici.

Posesorii de iPhone, iPad și iPod touch care s-au înscris în programul Apple Software Beta și care au instalat profilul necesar pentru iOS 14 / iPadOS vor primi prima versiune public beta a iOS 14.2 / iPadOS 14.2 prin intermediul sistemului de actualizare software al iOS, fără a mai fi necesar să parcurgă alți pași în vederea descărcării prezentei actualizări. Cei care nu au descărcat profilul în cauză, dar își doresc să facă upgrade la iOS 14.2 vor putea urma pașii de aici pentru a-și instala versiunea de prelansare dorită.

Data lansării versiunilor finale ale iOS/iPadOS 14.2 nu este cunoscută, însă ne așteptăm ca ele să fie disponibile pentru publicul larg cel mai devreme în luna octombrie.

iOS 14.2 / iPadOS 14.2 succed iOS / iPadOS 14.0, care reprezintă cele mai recente versiuni majore ale iOS și iPadOS, aducând o multitudine de noutăți pe iPhone și iPad. Mai multe detalii despre noutățile din iOS 14 sunt disponibile aici, iar despre cele din iPadOS 14 sunt disponibile aici.

Notă: Dacă ați descoperit și alte noutăți decât cele mai sus prezentate, vă rugăm să ne anunțați printr-un comentariu.

iPad 8 este disponibil la precomandă în România – iată la ce pret

S-a dat startul precomenzilor pentru iPad 8 în România! În aceeași zi în care noul model de iPad accesibil a fost lansat în aproximativ 30 de țări și regiuni, mai mulți retaileri autorizați Apple din România au listat ofertele complete pentru această tabletă, promițând totodată să livreze comenzile către primii clienți începând chiar de săptămâna viitoare.

La ora actuală, mai mulți reselleri de la noi din țară listează în magazinele online toate versiunile generației a opta de iPad. Practic, cel mai ieftin model de iPad este disponibil la noi în țară în variantele cu 32GB și 128GB de stocare, Wi-Fi și Wi-Fi + Cellular, cu finisajele gri stelar, argintiu și auriu.

Pret iPad 8 în România

eMAG

În momentul de față, eMAG listează la precomandă toate versiunile generației a 8-a de iPad, iar prețurile sunt următoare:

Întreaga ofertă eMAG pentru iPad 8 poate fi consultată aici.

eMAG nu menționează cu exactitate când vor fi livrate tabletele Apple comandate acum, însă, având în vedere estimările altor retaileri, cel mai probabil ele vor ajunge la clienți începând cu finele săptămânii viitoare. Ca de obicei, termenul de livrare a noului iPad va crește treptat în orele/zilele care urmează, ceea ce înseamnă că dacă vrei să ai cât mai devreme noul iPad, va trebui să te hotărăști numaidecât și să-l comanzi.

Altex

La fel ca și eMAG, Altex listează la precomandă toate versiunile de iPad 8, iar prețurile sunt după cum urmează:

Întreaga ofertă Altex pentru iPad 8 poate fi consultată aici.

Alți retaileri

Deocamdată, noul iPad 8 sunt disponibile la precomandă și la iStyle și Flanco, aceștia având aceleași prețuri precum cele practicate de eMAG.

Cât de scumpe sunt față de Apple Store?

La magazinele Apple din Germania (una dintre țările europene unde prețurile la produsele Apple sunt printre cele mai mici), clienții pot cumpăra noul iPad de 32GB, doar Wi-Fi, la un preț de 369,40€ (1.792 lei), iar modelul Wi-Fi+Cellular la un preț de 505,90€ (2.454 lei).

Observăm, așadar, că noul iPad este, indiferent de versiune, cu numai aproximativ 100 lei mai scumpe aici decât în magazinele Apple cu cele mai bune prețuri din zona euro.


Prezentat pe 16 septembrie, iPad 8 vine cu exact același design și, în cea mai mare parte, cu aceleași caracteristici precum modelul precedent, față de care are însă în plus un chipset mult mai nou (A12 Bionic față de A10 Fusion), fiind astfel mult mai rapid.

Apple Watch Series 6 și Apple Watch SE sunt disponibile la precomandă în România – iată la ce pret

Actualizare 22 septembrie, ora 20:40: Au fost adăugate prețurile practicate de către Orange pentru noile modele Apple Watch.


S-a dat startul precomenzilor pentru Apple Watch Series 6 și Apple Watch SE în România! În aceeași zi în care noile modele Apple Watch s-au lansat în aproximativ 30 de țări și regiuni, mai mulți retaileri autorizați Apple din România au listat ofertele complete pentru noile modele de ceasuri Apple, promițând totodată să le livreze primilor clienți începând chiar de săptămâna viitoare.

La ora actuală, mai mulți reselleri de la noi din țară listează în magazinele online diferite versiuni ale modelelor de Apple Watch Series 6 și Apple Watch SE GPS și GPS + Cellular.

În momentul de față, Apple Watch Series 6 poate fi precomandat din România atât în versiunea standard, cât și în versiunea Nike și chiar în cea din oțel inoxidabil, în timp ce noul Apple Watch SE poate fi precomandat în versiunile Nike și standard (din aluminiu; singurele în care este, de fapt, și disponibil). Modelele de Apple Watch Series 6 cu carcasă din titan (Apple Watch Edition) și/sau Hermes nu se găsesc deocamdată în oferta niciunuia dintre resellerii români de produse Apple.

Pret Apple Watch Series 6 și Apple Watch SE în România

eMAG

eMAG este, la ora actuală, unul dintre puținii reselleri de produse Apple din România care comercializează Apple Watch Series 6 și Apple Watch SE GPS / GPS + cellular, în toate variantele enumerate puțin mai sus (aluminiu, Nike și, în cazul Series 6, oțel inoxidabil), în ambele mărimi (40mm și 44mm).

Apple Watch Series 6

În ceea ce privește versiunea cu carcasă din aluminiu, Apple Watch Series 6 este disponibil la eMAG pe toate cele cinci culorile, respectiv gri stelar, auriu, argintiu, roșu (PRODUCT)RED și albastru, cu curele Sport, în timp ce versiunea Nike+ este disponibilă pe argintiu și gri stelar, iar versiunea din oțel inoxidabil este disponibilă pe argintiu, negru stelar și auriu.

Apple Watch SE

Apple Watch SE, pe de altă parte, este disponibil la eMAG în versiunea din aluminiu și versiunea Nike, pe culorile argintiu, gri stelar și auriu (numai pentru versiunea standard), în ambele dimensiuni – 40mm și 44mm.

Întreaga ofertă eMAG pentru Apple Watch Series 6 și Apple Watch SE poate fi consultată aici.

eMAG nu menționează cu exactitate când vor fi livrate ceasurile Apple comandate acum, însă, având în vedere estimările altor retaileri, cel mai probabil ele vor ajunge la clienți începând cu finele săptămânii viitoare. Ca de obicei, termenul de livrare a noului ceas va crește treptat în orele/zilele care urmează, ceea ce înseamnă că dacă vrei să ai cât mai devreme noul Apple Watch, va trebui să te hotărăști numaidecât și să-l comanzi.

Altex

Puțin mai târziu decât restul, Altex a dat în sfârșit startul precomenzilor pentru noile Apple Watch Series 6 și Apple Watch SE, având în ofertă majoritatea versiunilor în care aceste două noi modele sunt comercializate (aceleași pe care le întâlnim și la eMAG).

În ceea ce privește prețurile, pentru anumite versiuni de Apple Watch prețurile practicate de către Altex sunt mai mici cu câteva zeci de lei decât cele practicate de către eMAG, iar pentru a le descoperi vă recomand să urmați linkul de mai jos:

Orange

La distanță de câteva zile de ceilalți retaileri autorizați Apple de la noi din țară, fără a mai organiza o sesiune de precomenzi, Orange a dat startul comenzilor pentru noile modele Apple Watch Series 6 și SE. În momentul de față, cel mai mare operator de la noi din țară listează atât modelele de Apple Watch Series 6 și SE GPS, cât și pe cele GPS + Cellular, cu precizarea că unele versiuni (cum ar fi cele Nike, Edition și din oțel inoxidabil) nu sunt disponibile, iar unele mărimi și / sau culori nu pot fi momentan comandate.

*Versiunile care nu se regăsesc în lista de mai sus nu sunt listate momentan ca fiind disponibile de către Orange.

Întreaga ofertă Orange pentru Apple Watch poate fi consultată aici.

Trebuie precizat faptul că, deși până acum Orange avea, de regulă, cele mai bune prețuri pentru produsele Apple, în situația noilor modele Apple Watch prețurile practicate de către Orange sunt cu câteva zeci de lei mai mari decât cele practicate de către Altex, dar totuși mai mici decât cele practicate de eMAG. Spre deosebire de acești retaileri, însă, Orange listează ceasurile disponibile ca fiind în stoc și gata de a fi livrate în 1-3 zile lucrătoare, așa că dacă te grăbești ori îți dorești să ai cât mai repede noul ceas, îl poți cumpăra de aici.

Alți retaileri

Deocamdată, noile Apple Watch Series 6 și SE sunt disponibile la precomandă și la iStyle și Flanco, aceștia având aceleași prețuri precum cele practicate de eMAG.

Cât de scumpe sunt față de Apple Store?

La magazinele Apple din Germania (una dintre țările europene unde prețurile la produsele Apple sunt printre cele mai mici), clienții pot cumpăra Apple Watch Series 6 de aluminiu / Nike, GPS, 40mm, la 418,15€ / 2.028 lei, sau Apple Watch Series 6 de aluminiu / Nike, GPS, 44mm, la € / 2.170 lei. Modelele cu LTE, în Germania, costă 515,65€ (2.500 lei), respectiv 2.642 lei. În ceea ce privește Apple Watch cu carcasă din oțel inoxidabil, acesta este comercializat de către Apple la un preț de 759,35€ (3.683 lei), pentru varianta de 40mm, sau de 808,10€ (3.919 lei), pentru cea de 44mm.

Apple Watch SE are, în Germania, un preț de 291,45€ (1.414 lei), pentru varianta de 40mm, respectiv de 320,70€ (1.555 lei) pentru cea de 44mm (ambele doar GPS). Modelele cu LTE costă 340,20€ (1.650 lei), respectiv 369,40€ (1.792 lei).

Observăm, așadar, că noile ceasuri sunt, indiferent de model, cu numai câteva zeci de lei mai scumpe aici decât în magazinele Apple cu cele mai bune prețuri din zona euro.


Prezentat pe 15 septembrie, Apple Watch Series 6 vine cu un ecran mereu aprins mai luminos, un sistem de monitorizare a nivelului de oxigen din sânge, un nou chipset Apple S6 mai rapid, un altimetru mereu activ și nu numai.

Apple Watch SE a fost introdus în cadrul aceluiași eveniment media marca Apple și reprezintă un model mai accesibil de ceas, având design și caracteristici împrumutate mai degrabă de la Apple Watch Series 4 (și modelele ulterioare), dar un preț comparabil cu cel pe care l-a avut până nu cu mult în urmă Apple Watch Series 3.

tvOS 14.2 beta 1 a fost lansat pentru Apple TV HD și Apple TV 4K

0

Apple a lansat tvOS 14.2 beta 1 pentru dezvoltatorii de aplicații. Noua versiune de prelansare a sistemului de operare pentru Apple TV sosește la o zi distanță de versiunea finală a tvOS 14.0.

Deocamdată nu știm ce noutăți aduce tvOS 14.2 beta, însă se prea poate ca această actualizare să fie destul de minoră, având în vedere faptul că actualizările intermediare de tvOS au fost până acum concentrate în special pe actualizări de securitate și corecturi de erori.

La fel ca și în cazul iOS / iPadOS 14.2, este curios și la tvOS 14.2 faptul că Apple a optat pentru acest număr de versiune și nu pentru tvOS 14.1, așa cum ar fi fost obișnuit având în vedere faptul că între tvOS 14.2 și prezentul build de tvOS nu mai există nici o altă actualizare intermediară.

În situația în care vor fi descoperite, noutățile din tvOS 14.2 beta 1 vor fi prezentate în cadrul acestui articol.

tvOS 14.2 beta este disponibil momentan numai pentru dezvoltatorii de aplicații. Aceștia vor putea instala prezentul build pe Apple TV HD și Apple TV 4K din Configurări> Sistem> Actualizări software > Actualizați software-ul, via profilul de dezvoltator ce poate fi instalat via Xcode. tvOS 14.2 public beta va fi disponibil probabil săptămâna aceasta.

Lansată miercuri seară, tvOS 14.0 a introdus mai multe noutăți importante pentru utilizatorii de Apple TV. Mai multe detalii despre noutățile din tvOS 13.4 sunt disponibile aici.

Notă: În cazul în care ai descărcat și instalat tvOS 14.2 beta 1 pe Apple TV, și ai descoperit noutăți despre care nu am vorbit deja, te rugăm să ne anunți și pe noi într-un comentariu.

watchOS 7.1 beta 1 a fost lansat pentru Apple Watch

La numai o zi de când a lansat versiunea finală a watchOS 7, compania Apple a publicat joi seară watchOS 7.1 beta 1 pentru dezvoltatorii de aplicații.

Deși numărul de versiune 7.1 ne indică faptul că noua actualizare ar trebui să aducă și câteva noutăți pentru utilizatorii de Apple Watch, deocamdată dezvoltatorii care au instalat ultimul build de watchOS nu au descoperit noutăți importante. La rându-i, nici Apple nu a indicat introducerea de noutăți importante în acest build de watchOS, așa că rămâne de văzut ce va aduce nou în versiunile următoare sau la lansarea variantei finale.

În situația în care vor fi semnalate, noutățile din watchOS 7.1 vor fi prezentate puțin mai jos, în cadrul acestui articol.

watchOS 7.1 beta 1 poate fi instalat pe toate dispozitivele Apple Watch de către dezvoltatorii înscriși pe Apple Developer Center (cu condiția să fi descărcat deja un profil de dezvoltator pentru ceas). Pentru a actualiza Apple Watch la watchOS 7.1 beta 1 va trebui ca iPhone-ul asociat să aibă instalat măcar iOS 14 și să fie în proximitatea ceasului, iar Apple Watch-ul să fie pus la încărcat și să aibă măcar 50% baterie.

Data lansării versiunii finale de watchOS 7.1 este necunoscută până la ora actuală, însă estimăm că ea va ajunge în această toamnă.

watchOS 7.1 succede watchOS 7, care reprezintă cea mai recentă actualizare majoră de watchOS și vine cu o mulțime de noutăți. Mai multe detalii despre watchOS 7 sunt disponibile aici.

iOS 14.2 beta 1 și iPadOS 14.2 beta 1 au fost lansate pentru iPhone, iPad și iPod touch. Iată noutățile (x8)

Apple a lansat în cursul nopții trecute iOS 14.2 beta 1 și iPadOS 14.2 beta 1 pentru dezvoltatorii de aplicații. Noile versiuni de prelansare sosesc la numai o zi distanță de lansarea versiunii finale a iOS 14.

Începerea testării cu dezvoltatorii și, în curând, cu utilizatorii a iOS 14.2 / iPadOS 14.2 imediat după lansarea versiunilor finale ale iOS / iPadOS 14.0 este o mutare surprinzătoare din partea companiei Apple, cu atât mai mult cu cât iOS 14.1 nu a fost lansat și nici testat cu dezvoltatorii / utilizatorii până acum. În aceste condiții, se poate ca iOS / iPadOS 14.1 să fie lansate fără a fi testate în prealabil cu publicul și dezvoltatorii, fie odată cu gama iPhone 12 (care, în acest caz, probabil va avea preinstalată acea versiune de iOS), fie chiar mai devreme, cu scopul de a adresa cele mai importante erori semnalate în iOS 14.0.

Având în vedere numărul de versiune, iOS 14.2 și iPadOS 14.2 sunt actualizări majore pentru iOS 14, aducând o serie de caracteristici noi și importante pe iPhone, iPad și iPod touch. Încă din această primă versiune au fost descoperite câteva caracteristici noi pe care le vom prezenta mai în detaliu puțin mai jos în cadrul acestui articol.

iOS 14.2 beta 1 și iPadOS 14.2 beta 1 pot fi descărcate de pe Apple Developer Center sau cu ajutorul sistemului de actualizare al iOS, de către toți dezvoltatorii de aplicații care și-au descărcat pe dispozitivele lor profilul pentru iOS 14/iPadOS 14.

Deocamdată, iOS 14.2 / iPadOS 14.2 public beta 1 nu sunt disponibile pentru utilizatori, însă ne așteptăm ca ele să fie publicate în curând. Nici data lansării versiunilor finale ale iOS/iPadOS 14.2 nu este cunoscută, însă ne așteptăm ca ele să fie disponibile pentru publicul larg cel mai devreme în luna octombrie.

iOS 14.2 / iPadOS 14.2 succed iOS / iPadOS 14.0, care reprezintă cele mai recente versiuni majore ale iOS și iPadOS, aducând o multitudine de noutăți pe iPhone și iPad. Mai multe detalii despre noutățile din iOS 14 sunt disponibile aici, iar despre cele din iPadOS 14 sunt disponibile aici.

iOS 14.2 / iPadOS 14.2 beta 1 Noutăți

  • Shazam: aceste versiuni ale sistemelor de operare integrează funcționalitățile Shazam în centrul de control, unde utilizatorii vor putea adăuga de acum un buton de recunoaștere a melodiilor pe care îl vor putea accesa simplu și rapid ori de câte ori vor dori să activeze identificarea audio pe dispozitivele lor. Odată acționat, acest buton va activa identificarea melodiilor în fundal și va recunoaște atât melodiile redate în interiorul aplicațiilor, cât și pe cele redate în mediul înconjurător. Interesant este că recunoașterea în aplicații și în exterior va funcționa chiar și atunci când ai conectate la iPhone / iPad o pereche de căști AirPods (și posibil, alte căști similare). Atunci când a fost identificată o melodie redată, Shazam va trimite utilizatorilor o notificare cu detaliile despre ea și cu un buton care va permite afișarea ei în Apple Music. De reținut este că, după identificarea unei melodii, funcționalitatea se dezactivează și va trebui reactivată manual cu Siri ori din centrul de control.shazam ios 14.2
  • În redare: Apple a reproiectat meniul în redare din centrul de control și de pe ecranul de blocare. În centrul de control, acesta are dimensiuni mult mai mari decât până acum, iar atunci când nu este nicio melodie în redare, va afișa sugestii de melodii / albume / liste de redare pe care s-ar putea să-ți dorești să le reasculți. În timpul redării, meniurile în redare de pe ecranul de blocare și cel detaliat pentru această funcționalitate din centrul de control vor afișa o ilustrație ceva mai mare a albumului, un glisor mai mare pentru volum, iar bara de progres o vor afișa diferit, în sensul că nu va mai arăta decât momentele scurse din melodia redată.
    • Odată cu această modificare, în centrul de control nu vor mai fi afișate imediat meniuri în redare pentru fiecare dispozitiv AirPlay din rețea. În schimb, acestea sunt incluse într-un meniu Controlați alte difuzoare și TV-uri care, odată accesat, va afișa toate difuzoarele și TV-urile compatibile din rețeaua la care ești conectat, permițându-ți să îl deschizi pe cel dorit pentru a primi acces la butoanele de control ale lui.în redare optiuni ios142
  • AirPlay: A fost modificat meniul AirPlay afișat în Muzică sau din ecranul În redare, acesta afișând acum într-o interfață ceva mai mare butoanele de control.airplay ios142
  • Lupă: pentru persoanele cu deficiențe de vedere, Apple a introdus o nouă funcționalitate intitulată Detectare persoane în aplicația de accesibilitate Lupă. Odată activată, această funcționalitate va arăta utilizatorilor cât de departe sunt de alte persoane.detectare persoane
  • Apple Watch: pictograma acestei aplicații a fost modificată ușor, ilustrația ceasului având acum noua curea Solo Loop.watch ios 14.2
  • Siguranța căștilor audio: ramura Reducere sunet puternic din meniul Sunet al aplicației Configurări a fost redenumit în Siguranța căștilor audio, iar acum va include, pe lângă funcția de reducere a sunetelor puternice și o funcție de notificări căști audio. Pentru a proteja auzul utilizatorilor, aceasta din urmă va face ca iPhone-ul să măsoare nivelurile sunetului din căștile audio, iar dacă se depășește limita recomandată de specialiști vreme de 7 zile, să fie trimisă o notificare și volumul să fie redus la nivelul recomandat.siguranta castilor audio ios 14.2
  • Analiză și îmbunătățire: a fost adăugată o nouă opțiune – Îmbunătățiți Spălare pe mâini – care, dacă este activată, va trimite date de analiză privind spălatul pe mâini către Apple pentru a o ajuta să îmbunătățească această nouă funcționalitate.imbunatatiti spalat pe maini

Notă: Dacă ați descoperit și alte noutăți decât cele mai sus prezentate, vă rugăm să ne anunțați printr-un comentariu.

macOS Big Sur beta 7 a fost lansat pentru dezvoltatori

0

macOS Big Sur beta 7 a fost lansat pentru dezvoltatorii de aplicații înregistrați pe Apple Developers Center la o săptămână distanță de macOS 11.0 beta 6 și la aproximativ trei luni distanță de prima actualizare adusă acestei versiuni a sistemului de operare pentru Mac.

Big Sur este denumirea celei mai recente versiuni de macOS, iar 11.0 este numărul ei de versiune. Saltul de la versiunile 10.x la 11.0 se datorează faptului că macOS Big Sur vine cu o interfață reproiectată și cu infrastructura necesară pentru Mac-urile viitorului.

De la curbura ferestrelor și până la pictogramele aplicațiilor, meniuri, butoane și chiar sunetele de sistem, totul a fost modificat într-un fel sau altul, astfel că macOS este mai modern, dar totuși familiar pentru vechii utilizatori.

Reîmprospătată și ea, bara de meniu cuprinde acum un centru de control pe care utilizatorii îl pot personaliza pentru a avea la îndemână elementele de control de care au nevoie (pentru sunet, conectivitate, luminozitate șamd.). Centrul de notificări a fost și el reproiectat, iar acum afișează widgeturi cu un design foarte apropriat celor din iOS 14 și iPadOS 14, precum și notificări mai interactive care sunt grupate după aplicație și nu în funcție de ordinea sosirii lor.

Safari a primit o actualizare majoră care îl face mai rapid și mai eficient, oferind totodată utilizatorilor câteva noutăți importante, cum ar fi o pagină de pornire ce poate fi personalizată cu o imagine de fundal și cu noi secțiuni, cum ar fi lista de lecturi și file iCloud. Filele din browser au fost reproiectate, a fost integrată o caracteristică de traducere a paginilor web (într-un număr mic de limbi) și au fost îmbunătățite semnificativ extensiile (dezvoltatorii vor putea porta extensiile pentru Chrome și Firefox, iar utilizatorii le vor putea descărca direct de pe App Store). În ceea ce privește intimitatea utilizatorilor, Safari va oferi opțiunea de a alege cu ce site-uri poate lucra o extensie și va oferi Rapoarte de intimitate care vor prezenta tracker-ele blocate din site-urile web.

Aplicația Mesaje a fost reproiectată pentru a include caracteristicile din iOS, oferind utilizatorilor posibilitatea de a fixa conversațiile favorite, precum și mențiuni, răspunsuri, un nou motor de căutare mai complex și chiar posibilitatea de a folosi caractere Memoji și efecte de ecran. Și Hărția primit o actualizare majoră, oferind caracteristica cercetați împrejurimile, hărți de interior, ghiduri (liste cu puncte importante de atracție, restaurante și nu numai) și itinerarii pentru biciclete și mașini electrice (care pot fi trimise pe iPhone, iar actualizările pentru timpul estimat de sosire sunt accesibile pentru prima dată și de pe Mac).

Aplicația Poze a primit un instrument de Retuș mai bun, secțiunea Pentru dvs. din aplicația Muzică a fost înlocuită cu Ascultați acum, aplicația Locuință este compatibilă cu funcționalitățile de recunoaștere facială și de delimitare a zonelor de „activitate” pentru camerele video compatibile, iar Siri poate răspunde mai multor întrebări decât în versiunile precedente de macOS.

În viitor, App Store din macOS Big Sur va oferi utilizatorilor informații detaliate despre felul în care aplicațiile listate protejează intimitatea și despre informațiile pe care le colectează. În plus, Apple a modificat felul în care sistemul se actualizează pentru a reduce durata de timp necesară finalizării actualizărilor de sistem.

Mai multe detalii despre toate noutățile din macOS Big Sur 11.0 sunt disponibile în cadrul articolului către care face trimitere linkul de mai jos:

Pe parcursul perioadei de testare, Apple a mai adăugat și alte câteva mici modificări față de cele anunțate în cadrul WWDC 2020. În macOS Big Sur beta 3, spre exemplu, gigantul californian a introdus o pictogramă decentă pentru baterie în meniul Baterie din Preferințe sistem, a modificat aspectul pictogramei aplicației Muzică și a actualizat unele sunete de sistem (mai multe detalii aici).

macOS 11.0 beta 7 poate fi descărcat și instalat de îndată pe Mac-urile dezvoltatorilor de aplicații (care au mai avut instalate versiuni beta de macOS 11.0 pe Mac-ul pe care doresc să îl actualizeze), via secțiunea Actualizare software din Preferințe sistem. Versiunea public beta 7 a macOS Big Sur nu a fost lansată încă pentru utilizatori. Versiunea finală a macOS 11.0 va fi lansată cel mai probabil pe parcursul lunii viitoare.

Notă: Dacă ai efectuat actualizarea la macOS 11.0 Big Sur beta 7 și ai descoperit noutăți, te rugăm să ne anunți printr-un comentariu, mai jos în cadrul acestui articol.