La doar o zi distanță de versiunea finală a iOS 10.3, compania Apple a lansat iOS 10.3.2 beta 1 pentru iPhone, iPad și iPod touch.

iOS 10.3.2 este o actualizare de tipul 10.x.x, ceea ce înseamnă că este axată pe corectarea de erori și îmbunătățirea performanțelor și a securității dispozitivelor compatibile. De altfel, în notițele lansării Apple menționează că iOS 10.3.2 conține „corecturi de erori și îmbunătățiri”. Cu toate acestea, nu este exclus să fi fost implementate și unele funcționalități noi, situație în care noi vi le vom prezenta mai jos în cadrul acestui articol.

În ceea ce privește numărul versiunii, probabil că vă întrebați de ce Apple a ales iOS 10.3.2 și nu 10.3.1, așa cum ar fi fost firesc – ținând cont că ultima versiune publică este iOS 10.3 și nu iOS 10.3.1. Ei bine, acest lucru se datorează, după părerea noastră, faptului că între actuala versiune publică de iOS (10.3) și iOS 10.3.2 va mai fi lansată o actualizare intermediară minoră în zilele sau săptămânile care urmează, aceasta urmând a avea numărul de versiune iOS 10.3.1.

iOS 10.3.2 beta 1 are numărul de build 14F5065b și poate fi momentan instalat de către toți dezvoltatorii de aplicații atât prin intermediul sistemului de actualizare al iOS (dacă au deja profilul de dezvoltator instalat pe iPhone-ul sau iPad-ul pe care doresc să testeze noua actualizare), cât și prin intermediul portalului Apple Developer Center. O versiune beta publică a iOS 10.3.2 nu este deocamdată disponibilă, însă ar putea sosi la finele săptămânii în curs sau săptămâna viitoare pe dispozitivele utilizatorilor înscriși în Apple Software Beta.

Descărcarea iOS 10.3.2 este posibilă pe toate dispozitivele care acceptă iOS 10, respectiv iPhone 5 (și modelele mai recente), iPad 4, iPad Air (și modelele mai recente), iPad Pro, iPad mini 2 (și modelele mai recente) și iPod touch generația a 6-a.

Data de lansare a versiunii publice de iOS 10.3.2 nu este cunoscută, evident, până la această oră, însă noua versiune majoră a sistemului de operare ar trebui să fie lansată până în vară.

iOS 10.3.2 succede iOS 10.3. Cea de-a treia actualizare majoră adusă iOS 10 venea cu o mulțime de actualizări de securitate, îmbunătățiri, corecturi, introducea funcționalități noi pentru Siri, caracteristica Găsire AirPods, schimbări pe App Store, un nou meniu Profil în Configurări și nu numai. Mai multe detalii despre iOS 10.3 sunt disponibile aici.

Împreună cu iOS 10.3.2, Apple a mai lansat în această seară și primele versiuni beta ale watchOS 3.2.2, macOS 10.12.5 și tvOS 10.2.1.

Notă: Dacă ai descărcat și instalat iOS 10.3.2 pe iPhone sau iPad și ai descoperit noutăți, te rugăm să ne anunți și pe noi printr-un comentariu.

Articolul precedentProducția chipset-ului Apple A11 pentru iPhone 7s și iPhone 8 va începe în curând
Articolul următorwatchOS 3.2.2 beta 1 a fost lansat pentru Apple Watch

LASĂ UN COMENTARIU

Introdu comentariul tău
Introdu numele tău aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.