watchOS 3.2.2 beta 1 a fost lansat pentru dispozitivele Apple Watch. Disponibilă momentan numai pentru dezvoltatorii de aplicații, noua versiune a sistemului de operare pentru ceas sosește la doar o zi distanță de watchOS 3.2.

Noutățile introduse de către Apple în cea mai nouă versiune de watchOS sunt necunoscute până la această oră, însă de îndată ce primii dezvoltatori vor reuși să instaleze actualizarea pe Apple Watch-uri, ne vor anunța dacă sunt lucruri noi și încântătoare. Uitându-ne în trecut, în principiu ar trebui să ne așteptăm că watchOS 3.2.2 va aduce doar corecturi de erori, diverse îmbunătățiri în privința performanțelor și cam atât.

Făcând abstracție de noutățile pe care le aduce, nu putem să omitem numărul versiunii acestei actualizări beta – 3.2.2 -, în condițiile în care actuala versiune publică de watchOS este 3.2. După părerea noastră, acest lucru are o explicație și nu denotă o omisiune a Apple. Opinăm că Apple a acordat acest număr versiunii de watchOS lansată în astă-seară întrucât până la lansarea variantei finale a ei intenționează să mai publice o actualizare, aceea urmând a fi watchOS 3.2.1.

watchOS 3.2.2 beta 1 build 14V5465b poate fi descărcat gratuit de către dezvoltatorii înscriși în programul Dezvoltator Apple, însă numai cu condiția să aibă instalat pe iPhone iOS 10. Aplicația Watch pentru iPhone este necesară în procesul de actualizare, deoarece de aici va trebui să accesezi General>Actualizări software pentru a descărca și instala noua versiune a sistemului de operare. De asemenea, necesar pentru a avea watchOS 3.2.2 beta 1 pe Apple Watch este ca ceasul să aibă minumum 50% baterie, să fie conectat la o sursă de alimentare și să fie în aproprierea dispozitivului iPhone la care este asociat.

Data lansării versiunii finale de watchOS 3.2.2 este necunoscută la ora actuală, însă această actualizare a sistemului de operare va fi disponibilă atât pe Apple Watch, cât și pe Apple Watch Series 1 și Apple Watch Series 2.

watchOS 3.2.2 succede watchOS 3.2, o actualizare însemnată, care venea cu îmbunătățiri, corecturi, un mod Cinema și îmbunătățiri pentru funcționalitatea Siri. Mai multe detalii despre noutățile aduse de watchOS 3.2 sunt disponibile aici.

Împreună cu watchOS 3.2.2, Apple a mai lansat în această seară și primele versiuni beta ale iOS 10.3.2, macOS 10.12.5 și tvOS 10.2.1.

Notă: Dacă ai efectuat actualizarea la watchOS 3.2.2 beta 1 și ai descoperit alte noutăți, te rugăm să ne anunți printr-un comentariu. 

- Reclamă -