În ciuda faptului că a trecut mai bine de un an de când și-a înregistrat sigla HomeKit și de când se tot zvonește că o aplicație „Acasă” va fi introdusă într-o versiune viitoare de iOS, nici măcar în cea mai recentă versiune de iOS 9 nu există o aplicație-centru pentru toate aparatele inteligente din casă care folosesc frameworkul HomeKit. Și cum lansarea iOS 10 se aproprie cu pași tot mai repezi, șansele ca o astfel de aplicație să apară într-o versiune nouă de iOS 9 sunt minime, iar zvonurile cum că ea va fi introdusă în viitoarea versiune majoră de iOS nu întârzie să apară.
MacRumors scrie astăzi că o aplicație HomeKit creată de către Apple va fi introdusă în iOS, conform unui indiciu oferit într-o recenzie pe Amazon chiar de un angajat Apple din departamentul de marketing. De unde știm că el este angajat Apple? Ei bine, nu numai din recenzie, unde este specificat clar acest lucru. Se pare că numele celui care a lăsat recenzia coincide cu profilul LinkedIn al unui angajat Apple din Europa, iar jurnalistul care a făcut descoperirea poate să confirme că este într-adevăr vorba despre una și aceeași persoană.
Cum lucrez în departamentul de marketing la Apple, noi testăm multe dispozitive Smart Home, în special pentru integrarea cu iOS HomeKit. […]
Un sfat: sunt multe aplicații de la terți, majoritatea gratuite, care oferă mai mult control și mai multe opțiuni pentru multe dintre dispozitivele Smart Home. „Yonomi” este o aplicație gratuită pe care eu o folosesc des, „Home” este o alta, dar care costă 14,99 $. Ambele oferă compatibilitate cu multe dispozitive, și mai multe fiind adăugate zilnic (inclusiv Amazon „Echo”). Versiunea viitoare de iOS care va fi lansată în această toamnă include, de asemenea, o aplicație „HomeKit”
Evident, chiar dacă sursa acestei informații a fost verificată și există șanse mari ca după ani de zvonuri Apple să facă în sfârșit un lucru corect și să introducă în iOS o aplicație HomeKit preinstalată, nu este exclus ca planurile companiei să fie schimbate pe ultima sută de metri, înainte de lansarea iOS 10 sau ca aplicația să fie introdusă printr-o actualizare ce va fi adusă mai târziu iOS 10 (cum ar fi 10.1, 10.2, etc.). Iar de asta trebuie să ținem cont mai ales că până acum toate zvonurile referitoare la introducerea de către Apple a unei aplicații Acasă pentru iPhone au fost contrazise (cu toate că este aproape cert că gigantul american încearcă de mai bine de un an să găsească soluția perfectă pentru o aplicație HomeKit).
O aplicație Apple pentru HomeKit ar putea avea un rol foarte important la îmbunătățirea experienței HomeKit, mai ales pentru utilizatorii care dețin mai multe produse inteligente ce folosesc acest framework. În momentul de față, aceștia trebuie să folosească aplicațiile fiecărui dispozitiv inteligent pentru casă pe care îl dețin, ceea ce înseamnă automat mai mult timp pierdut pentru a le controla pe toate, necesitatea de a te obișnui cu mai multe interfețe și confruntarea cu diferite probleme. Or, este clar că o aplicație HomeKit care să-ți permită să controlezi toate aparatele inteligente pentru casă este soluția cea mai bună.
HomeKit a fost anunțat de către Apple la conferința principală de la WWDC 2014 și era descris ca fiind un framework software care va permite dispozitivelor iPhone să comunice și controleze accesoriile inteligente de acasă (cum ar fi, de exemplu, încuietorile de la uși, prizele, aparatele de aer condiționat, becurile și multe altele).





