Anunțat în primăvara anului curent, Apple TV Plus, primul serviciu video pe bază de abonament cu conținut 100% propriu, are în sfârșit data de lansare și prețul anunțate de către Apple.
În cadrul evenimentului media de pe 10 septembrie, compania americană a anunțat că Apple TV+ se va lansa pe 1 noiembrie în peste 100 de țări și regiuni. Care sunt aceste țări, mai precis? Apple nu a menționat deocamdată, drept pentru care nu știm dacă acest serviciu va fi disponibil din prima zi și în România (deși sunt slabe șanse având în vedere că la noi nu există nici măcar iTunes Movies & TV Shows Store).
Ceea ce a menționat, în schimb, compania americană este prețul abonamentului pentru noul său serviciu de streaming video. 4,99€ în Europa, primele 7 zile fiind oferite gratuit pentru încercare. Un preț competitiv, având în vedere că Netflix are un preț de plecare de 7,99€, fără a oferi în acești bani conținut HD (desigur, este o diferență mare între biblioteca Netflix și cea pe care o va avea la lansare Apple TV+).
Mai mult, în încercarea de a atrage cât mai mulți abonați, Apple mai vine cu o surpriză – toți cei care achiziționează începând de astăzi un iPhone, iPad, Apple TV, iPod touch sau chiar Mac, vor avea acces un an de zile la Apple TV+ complet gratuit (anul fiind calculat începând cu data de 1 noiembrie sau ulterior acestei date, dacă dispozitivul a fost achiziționat după 1 noiembrie).
Partajarea familială este și ea disponibilă pentru Apple TV+, astfel că un abonament va putea fi partajat cu până la șase membri care au activată partajarea familială și fac parte din aceeași familie.
Cât despre emisiunile și filmele disponibile încă de la lansare, Apple a anunțat că printre acestea se numără The Morning Show, Dickinson, See, For All Mankind, The Elephant Queen, Helpsters, Snoopy în spațiu, Ghostwriter, Servant, Truth Be Told, Little America, The Banker și Hala.
Conținutul de pe Apple TV+ va putea fi urmărit online sau offline, fără reclame, la cerere, de pe iPhone, iPad, iPod touch, Apple TV și Mac (via aplicația TV), de pe web folosind Safari, Firefox sau Chrome, de pe unele modele de televizoare inteligente Samsung din 2018 și 2019, de pe Amazon Fire TV, Roku și unele modele de televizoare LG, Sony și VIZIO (inclusiv via AirPlay). Pentru a urmări Apple TV+ de pe iPhone, iPad sau iPod touch, va trebui să ai instalat măcar iOS 12.3, pentru a urmări de pe Apple TV, va trebui să ai tvOS 12.3 sau ulterior (ori versiunea 7.3 a software-ului, în cazul Apple TV 3), iar pentru a urmări de pe Mac, va trebui să ai instalat măcar macOS Catalina 10.15.
Conform Apple, utilizatorii care sunt interesați de Apple TV+ pot să se înscrie pentru a a fi anunțați la lansarei, atât din aplicația TV, cât și de pe web. Cele mai multe seriale vor avea premiera cu trei episioade – restul urmând a fi lansate câte unul pe săptămână -, în timp ce restul serialelor vor debuta cu întreg sezonul gata de urmărire.