iOS 12.1 beta 2 a fost lansat marți seară pentru toți dezvoltatorii de aplicații care posedă dispozitive iPhone, iPad și iPod touch. Noua versiune de prelansare a sistemului de operare sosește la două săptămâni distanță de iOS 12.1 beta 1.
Potrivit Apple, iOS 12.1 beta 2 include funcționalități noi, corecturi de probleme și îmbunătățiri pentru dispozitivele iPhone și iPad compatibile. Toate funcționalitățile noi din prezenta actualizare vor fi prezentate puțin mai jos în cadrul acestui articol, de îndată ce vor fi descoperite de către dezvoltatori.
Până acum, dezvoltatorii și utilizatorii care testează iOS 12.1 au descoperit că această actualizare reintroduce FaceTime Grup, o funcționalitate nouă ce a fost retrasă pe parcursul perioadei de testare a iOS 12 din cauză că nu era finalizată. La momentul retragerii, Apple promitea să reintroducă FaceTime Grup, și se prea poate ca această caracteristică să ajungă accesibilă publicului larg la lansarea versiunii finale a iOS 12.1.
FaceTime Grup a fost creată pentru a le permite utilizatorilor să intre în conversații audio sau video cu până la 32 de persoane în același timp, pe iPhone, iPad și/sau Mac. De asemenea, posesorii de Apple Watch se pot alătura unor astfel de apeluri, însă numai audio.
Alături de FaceTime Grup, mai sunt și alte câteva funcționalități pe care Apple a promis să le implementeze în viitoarele versiuni de iOS 12. Printre acestea se numără suportul pentru eSIM pe iPhone și aplicația împreună cu funcționalitatea EKG, însă niciuna dintre ele nu par a fi prezente în iOS 12.1, așa cum, de altfel, nu apar nici noile caractere emoji pe care Apple a promis să le aducă într-o versiune de iOS ce va fi lansată în toamna acestui an.
Făcând abstracție de funcționalitățile noi, iOS 12.1 include și o serie de indicii cu privire la viitoarele modele de iPad. Dezvoltatorii de aplicații au descoperit în codul acestei actualizări că ea include suport pentru Face ID în orientarea vedere (lucru imposibil pe actualele modele de iPhone din cauza senzorilor), precum și o serie de indicii care arată că următoarele iPad-uri vor avea port USB-C prin care se vor putea conecta la monitoare externe și afișa conținutul la o rezoluție de până la 4K.
iOS 12.1 beta 2 are numărul de build 16B5068i. Ea poate fi descărcată și instalată pe dispozitivele iPhone, iPad și iPod touch cu profil de dezvoltator din Configurări > General > Actualizare software. Versiunea public beta 2 a iOS 12.1 nu este deocamdată disponibilă, însă ea ar trebui să sosească pe dispozitivele utilizatorilor înscriși în programul Apple Beta până la finele săptămânii în curs.
Potrivit Apple, iOS 12.1 va fi disponibil cel mai probabil de luna aceasta, odată cu lansarea iPhone XR, pe toate dispozitivele compatibile cu iOS 12: iPhone 5s (și modelele mai recente), iPad 5 (și modelele mai recente), iPad Air (și modelele mai recente), iPad Pro, iPad mini 2 (și modelele mai recente) și iPod touch generația a 6-a.
iOS 12.1 succede iOS 12.0, cea mai recentă actualizare majoră adusă sistemului de operare pentru iPhone, iPad și iPod touch. Mai multe detalii despre noutățile acestei versiuni de iOS sunt disponibile aici.
iOS 12.1 beta 2 Noutăți
- Emoji: Apple a anunțat în această seară că iOS 12.1 va include peste 70 de caractere emoji noi, care fac parte din standardul Unicode 11. Printre noile caractere se numără personaje cu păr roșu, cărunt, creț, chele, emoticoane înghețate, pregătite de petrecere, îndrăgostite, super-eroi, simbol infinit, câteva animale noi precum cangur, rac, papagal, păun și alimente precum mango, brioșă și salată verde.
- Încărcare iPhone Xs: Potrivit unui blogger de casă al Apple, iOS 12.1 beta 2 adresează problema din cauza căreia unele dispozitive iPhone Xs, iPhone Xs Max și/sau alte modele de iPhone și chiar iPad nu se încărcau la cuplarea încărcătorului Lightning până la aprinderea ecranului.
Notă: În cazul în care ai descărcat și instalat iOS 12.1 beta 2 pe iPhone, iPad sau/și iPod touch, și ai descoperit noutăți despre care nu s-a vorbit deja, te rugăm să ne anunți și pe noi într-un comentariu.