iOS 11.2.5 public beta 2 a fost lansat miercuri seară pentru utilizatorii de iPhone, iPad și iPod touch înscriși în programul public de testare Apple Beta. Noua versiune de prelansare a sistemului de operare iOS sosește la doar o zi distanță de când iOS 11.2.5 beta 2 este disponibil pentru dezvoltatorii de aplicații.
iOS 11.2.5 public beta 2 și iOS 11.2.5 beta 2 împart același număr de build (15D5046b), ceea ce înseamnă că și noutățile pe care le aduc sunt aceleași. Vorbim în special despre o serie de corecturi de erori și îmbunătățiri în privința performanțelor (mai multe detalii aici).
Până acum, iOS 11.2.5 a inclus aceleași indicii cu privire la implementarea AirPlay 2 ca și unele build-uri de iOS 11.2 (mai multe detalii despre noutățile din iOS 11.2.5 beta 1 sunt disponibile aici).
iOS 11.2.5 public beta 2 poate fi instalat pe iPhone (5s și modelele mai recente), iPad (5, Air, Air 2 și toate modelele Pro) și iPod touch generația a 6-a din Configurări > General > Actualizare softwarede către toți utilizatorii înscriși pe Apple Beta Software (cu condiția să fi descărcat deja profilul beta pe dispozitivul compatibil pe care doresc să îl actualizeze). În cazul în care nu ai instalat până acum iOS 11 public beta, urmează tutorialul de mai jos pentru a vedea pas cu pas cum să o faci:
Data de lansare a versiunii publice a iOS 11.2.5 nu a fost dezvăluită până la această oră, însă ne așteptăm ca ea să fie disponibilă la începutul anului viitor.
iOS 11.2.5 succede iOS 11.2.1, o actualizare care a venit cu câteva corecturi. Mai multe informații despre iOS 11.2.1 sunt disponibile aici.
Alături de iOS 11.2.5 beta 2, utilizatorii înscriși în Apple Beta Program mai pot descărca acum și tvOS 11.2.5 public beta 2.