Aplicația WWDC pentru iPhone, iPad și Apple TV a fost actualizată de către Apple

0
302

Aplicația WWDC pentru iPhone, iPad, iPod touch și Apple TVa fost actualizată de Apple la versiunea 6.0.2 și vine cu câteva noutăți interesante.

Pentru început, cea mai nouă versiune a aplicației dedicate dezvoltatorilor de aplicații (și nu doar) oferă compatibilitate cu Handoff. Mulțumită acestei caracteristici, utilizatorii vor putea începe să urmărească un videoclip în aplicația WWDC pentru iPhone, spre exemplu, și să-l continue de pe un iPad sau din Safari prin simpla atingere a pictogramei Handoff din comutatorul de sarcini / dock.

Pe lângă compatibilitatea cu Handoff, versiunea actualizată a WWDC îmbunătățește navigarea pe Apple TV la derularea în sus sau în jos. De asemenea, aceasta verifică dacă videoclipurile descărcate anterior rămân disponibile la comutarea între HD și SD. și corectează o eroare care făcea ca videoclipurile descărcate anterior să fie rătăcite în timpul actualizării.

WWDC este aplicația oficială a Apple Worldwide Developers Conference. Aceasta găzduiește toate înregistrările video ale sesiunilor de la edițiile WWDC din ultimii ani, permițând dezvoltatorilor înregistrați să le urmărească de pe dispozitivele cu iOS și tvOS. În cadrul WWDC 2017, aceasta a oferit dezvoltatorilor orarul evenimentelor, hărțile interioare ale clădirilor unde a avut loc conferința și informații în timp real.

Actualizarea la versiunea 6.0.2 poate fi efectuată de pe toate dispozitivele care au instalat iOS 10.3 sau o versiune ulterioară a sistemului de operare prin accesarea App Store>Actualizări.

LASĂ UN COMENTARIU

Introdu comentariul tău
Introdu numele tău aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.