Într-un moment în care era tot mai așteptată cea de-a 11-a ediție a festivalului anual cu muzică live, Apple a confirmat pentru Music Business Worldwide că Apple Music Festival a luat sfârșit.

Cunoscut drept iTunes Festival până în 2015, Apple Music Festival a fost un ciclu de manifestări artistice la care au participat în ultimii zece ani artiști și trupe celebre, printre care se numără și Elton John, Coldplay, Justin Timberlake, Ozzy Osbourne, Florence + The Machine, Pharrell Williams, Usher, Amy Winehouse, John Legend, Snow Patrol, David Guetta, Paul Simon, Calvin Harris, Ellie Goulding, Jack Johnson, Katy Perry, Lady Gaga, Linkin Park, Arctic Monkeys, Paramore, Alicia Keys, Adele, Bruno Mars, Kings of Leon și Ed Sheeran.

Primele ediții ale iTunes Festival au fost organizate în primele 30 de zile ale lunii iulie la Institutul de Arte Contemporane din Londra, KOKO și Roundhouse (tot în Londra). Din 2012 și 2016 festivalul a fost organizat numai la Roundhouse și numai în luna septembrie, având între 10 și 30 de zile (edițiile 2015-2016, respectiv edițiile 2012-2014). 2014 a fost primul și singurul an în care Apple Music Festival a fost organizat nu doar în septembrie, ci și în martie, la SXSW, în Austin, Texas (SUA).

Concertele de la iTunes Festival și Apple Music Festival au putut fi urmărite atât din sală, cât și de pe dispozitivele iPhone, iPad, iPod, Mac, Apple TV și PC. În ultimii ani, toate concertele au fost difuzate în direct prin intermediul aplicațiilor iTunes (PC și Mac) și iTunes Festival / Apple Music (iPhone, iPad, iPod touch și Apple TV).

Din păcate, până la această oră, Apple nu a oferit explicații cu privire la motivul ce a determinat-o să încheie festivalul anual de muzică live și nici nu a comentat posibilitatea ca Apple Music Festival să revină din 2018 sau ulterior.

LASĂ UN COMENTARIU

Introdu comentariul tău
Introdu numele tău aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.