Deși la WWDC 2017 nu a vorbit deloc despre o viitoare actualizare majoră adusă sistemului de operare pentru Apple TV 4, Apple a actualizat pagina programului Apple Beta Software pentru a anunța că iOS 11, macOS High Sierra și tvOS 11 vor fi disponibile în versiuni beta publice pentru toți utilizatorii înscriși în program. Compania americană confirmă astfel nu doar că tvOS 11 există, dar și că o versiune de prelansare va putea fi instalată, pentru prima dată, pe dispozitivele utilizatorilor de rând.

Apple oferă de câțiva ani încoace versiuni beta publice ale macOS și iOS cu scopul de a strânge feedback necesar pentru adresarea eventualelor erori software înaintea lansării actualizărilor finale și publice. Această inițiativă a companiei americane le permite utilizatorilor nerăbdători să își instaleze și să încerce versiunile ulterioare ale sistemelor de operare pentru dispozitivele Mac, iPhone, iPad și iPod touch.

Cu tvOS 11, însă, Apple va oferi, pentru prima dată, și utilizatorilor ce nu sunt înregistrați ca dezvoltatori oportunitatea de a instala software beta pe dispozitivele Apple TV generația a 4-a. Instalarea tvOS beta public pe un Apple TV va implica, prima dată, conectarea dispozitivului prin USB-C la un computer pe care este instalat iTunes. Actualizările beta publice ulterioare vor putea fi efectuate de pe dispozitiv.

În momentul de față nu se știe ce a determinat-o pe Apple să extindă disponibilitatea programului Apple Software Beta și la Apple TV, la fel cum, de altfel, nu se știe nici când va fi lansată prima versiune beta publică de tvOS. În privința lansării, însă, putem presupune că ea va avea loc odată cu lansarea versiunilor beta publice ale iOS și macOS High Sierra. Potrivit Apple, atât macOS High Sierra public beta 1, cât și iOS 11 public beta 1 vor fi disponibile la sfârșitul lunii în curs.

Cât despre noutățile din tvOS 11, din păcate Apple nu a anunțat nimic nici la WWDC, și nici în pagina web de prezentare a Apple TV și tvOS, însă a dezvăluit pe portalul dedicat dezvoltatorilor de aploicații că această actualizare include sincronizarea Ecranului principal (cu alte dispozitive Apple TV conectate la același cont), comutare automată între modurile luminos și întunecos și alte schimbări „sub capotă.”

LASĂ UN COMENTARIU

Introdu comentariul tău
Introdu numele tău aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.