Apple lucrează la un procesor nou care va îmbunătăți major inteligența artificială a dispozitivelor iPhone și iPad.
Citând o sursă care cunoaște planurile gigantului californian, Bloomberg informează că noul cip este cunoscut în interiorul companiei drept „Motor Neural Apple” și va fi folosit pentru a gestiona sarcini precum recunoașterea obiectelor și a vocii în viitoarele dispozitive cu iOS.
Se pare că noul procesor va lucra cot la cot cu o versiune viitoare a Apple A (chipset-ul din iPhone și iPad care combină CPU cu GPU), urmând a îmbunătăți inteligența artificială a dispozitivelor iOS și crește autonomia bateriei prin preluarea sarcinilor de AI de la procesorul principal.
Un procesor AI ar putea ajuta [compania] Apple să integreze capacități mai avansate în dispozitivele sale; în special în mașinile care se conduc singure și gadgeturi care rulează realitate augmentată – tehnologia care suprapune grafică și alte informații peste vederea unei persoane.
După cum ne indică și Bloomberg, noul Motor Neural Apple ar putea gestiona sarcini precum recunoașterea facială în aplicația Poze, ajuta la recunoașterea vocii și îmbunătăți tastatura predictivă și funcționalitățile de realitate augmentată de pe dispozitivele iPhone și iPad. De asemenea, el ar putea să îmbunătățească și funcționalitățile bazate pe inteligența artificială din aplicațiile terților.
Alături de dispozitivele iPhone și iPad, noul procesor Apple urmează să joace un rol important și în alte produse ale companiei americane, cum ar fi sistemul de șofat autonom la care compania americană lucrează de ceva vreme.
Deocamdată nu se știe cu exactitate când Motor Neural Apple va apărea într-un produs al gigantului californian, însă sursa celor de la Bloomberg susține că Apple a testat deja prototipuri de iPhone care îl aveau integrat. În aceste condiții, există șanse (destul de mici, ce-i drept) ca el să fie integrat pentru prima dată în iPhone 8, așa cum există și posibilitatea ca Apple să renunțe complet la el dacă nu va da rezultatele dorite ori dacă se vor găsi alternative mai bune.