Ming-Chi Kuo de la KGI Securities a lansat la finele săptămânii trecute un raport intitulat „trăsăturile esențiale ale WWDC 2017.” Noul raport ne prezintă toate așteptările pe care reputatul analist le are de la evenimentul organizat anual de Apple pentru dezvoltatorii de aplicații, acordând mare atenție conferinței de pe 5 iunie.
În cadrul acesteia, analistul prezice că Apple va previzualiza viitoarele versiuni majore ale sistemelor de operare iOS, macOS, watchOS și tvOS (iOS 11, macOS 10.13, watchOS 4, respectiv tvOS 10.11), precum și că, spre deosebire de ultimii ani, va introduce câteva produse hardware noi.
Unul dintre produsele foarte importante pe care Kuo se așteaptă ca Apple să le prezinte la WWDC 2017 este iPad Pro cu afișaj de 10,5 inchi. Analistul crede că sunt șanse de peste 70% ca noua tabletă să fie introdusă în cadrul conferinței de pe 5 iunie, având în vedere faptul că producția de serie a noii tablete va crește considerabil până la finele acestui trimestru.
Confirmând zvonurile anterioare, Kuo prezice că viitorul iPad Pro de 10,5 inchi va avea un factor de formă similar celui întâlnit la iPad Pro de 9,7 inchi, grație faptului că ecranul mai mare nu va mai fi înconjurat de o ramă atât de groasă.
Noul model iPad Pro 10,5 inchi va avea un factor de formă similar modelului 9,7 inchi, dar va avea un afișaj mai mare grație ramelor mai înguste. Noul design ar trebui să îmbunătățească experiența de utilizator și să ajute [n.r. gama iPad] să genereze atracție în sectoarele comercial / corporatist. Prezicem livrări iPad 10,5 inchi de 5,0-6,0 milioane unități în 2017, însumând 15% din totalul [n.r. livrărilor de iPad din] 2017.
Trecând mai departe, în raportul său, Kuo reiterează ideea că ar fi șanse mai mari de 50% ca Apple să ne prezinte și noul său difuzor inteligent cu Siri la Worldwide Developers Conference. Analistul american a declarat anterior că noul difuzor ar putea să nu fie lansat până spre sfârșitul anului, dar un anunț la WWDC ar putea oferi dezvoltatorilor timp berechet să își optimizeze aplicațiile pentru noul produs.
În raportul nostru de observație de pe 28 aprilie („primul produs Apple cu inteligență artificială pentru acasă va vedea livrări ciclice de peste 10 milioane unități; principalul competitor este Amazon Echo”), am oferit estimările pentru noua gamă de difuzor pentru acasă Siri/AI. De asemenea, credem că noul produs va veni cu un panou tactil.
Totuși, în ultimul său raport, Kuo vine și cu o veste nouă despre difuzorul Apple: va veni cu un afișaj tactil. Implementarea unui ecran în difuzorul Apple pentru acasă a stat până acum sub semnul întrebării, în condițiile în care majoritatea zvonurilor apărute nu au pomenit de așa ceva. Primul care a sugerat însă această posibilitate a fost Phil Schiller, șeful departamentului de marketing de la Apple. Acesta a declarat că un ecran ar aduce mai multe beneficii pentru un difuzor inteligent.
Săptămâna trecută, Apple a confirmat cât se poate de clar că va organiza un eveniment media mare luni, pe 5 iunie, începând cu ora 20:00 (ora României). În ultimii ani, astfel de evenimente media au adus prezentarea doar a viitoarelor actualizări majore pentru iOS, watchOS, macOS și tvOS, deci rămâne de văzut dacă evenimentul de anul acesta va face excepție și va introduce și noi produse hardware.