Doi jurnaliști ai Bloomberg au publicat la începutul acestei săptămâni o știre mai amplă în cadrul căreia prezintă tot ce au auzit de la sursele lor cu privire la iPhone 8. În mare, ei confirmă o bună parte dintre informațiile vehiculate până acum.

Potrivit lor, ultimul prototip al iPhone 8 realizat de designerii de la Apple are o ramă din oțel inoxidabil intercalată între panoul frontal și carcasa din sticlă. Din punct de vedere conceptual, acest design se aseamănă cu iPhone 4; un lucru pe care l-am auzit ultima dată chiar ieri.

În ceea ce privește ecranul, ei bine iPhone-ul refăcut va adopta un afișaj OLED care va acoperi întreaga față a dispozitivului. Conform Bloomberg, afișajul în sine va fi unul drept, însă sticla 2,5D care îl va acoperi se va curba ușor peste muchiile ramei din oțel inoxidabil.

Sursele citate de jurnaliștii americani confirmă și acele zvonuri cum că Apple testează cel puțin un prototip de iPhone 8 cu o cameră principală cu două obiective poziționate unul sub celălalt și nu unul în dreptul celuilalt (cum întâlnim la iPhone 7 Plus). Mai mult, acestea adaugă chiar că Apple ar testa o cameră frontală tot cu două obiective (niciun model de iPhone de până acum nu a mai avut o cameră FaceTime cu două obiective).

Se pare că Apple ar fi încercat să încorporeze senzorul de identificare a amprentelor în afișajul iPhone, însă acest lucru pune mari probleme din punct de vedere tehnic, așa că, la ora actuală, nu se știe exact dacă Touch ID va fi sau nu integrat în ecranul iPhone 8.

În trecut Apple ar mai fi testat un prototip de iPhone 8 care avea muchii suficient de rotunjite încât să amintească iPhone 2G (primul smartphone de iPhone). Un astfel de design a fost sugerat pentru prima dată la începutul anului, însă se pare că Apple ar fi renunțat la idee din cauza problemelor de producție pe care furnizorii săi urmau să le întâmpine cu toate acele componente foarte curbate.

În ceea ce privește lansarea, Bloomberg crede că problemele de producție despre care se tot vorbește de câteva luni ar putea face ca noul iPhone să nu fie disponibil decât după vreo lună sau două după ce va fi prezentat (în octombrie sau noiembrie, dacă Apple îl va prezenta, conform tradiției, în septembrie).

Alături de iPhone 8, jurnaliștii prestigioasei publicații de peste Ocean susțin că Apple va mai lansa în toamnă și două modele de iPhone actualizate, care vor avea afișaje cu diagonala de 4,7 inchi, respectiv 5,5 inchi.

Întreaga gamă 2017 de iPhone va veni, în opinia lor, cu cipuri Apple A11 și  iOS 11, o versiune majoră a sistemului de operare care va avea „o interfață reîmprospătată” (din păcate, nu ni se oferă mai multe detalii cu privire la schimbările aduse interfeței iOS).

Aproape toate informațiile mai sus prezentate le veți găsi în articolele despre iPhone 8 aici, existența mai multor prototipuri explicând motivul pentru care zvonurile sunt uneori contradictorii.

LASĂ UN COMENTARIU

Introdu comentariul tău
Introdu numele tău aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.