Apple promite că va folosi numai materiale reciclate în produsele sale, încetând exploatarea minieră

0
1466

Cu numai câteva zile înainte de Ziua Pământului, Apple a publicat Raportul de Responsabilitate față de Mediul Înconjurător pe 2017.

În noul raport, compania americană anunță un nou obiectiv îndrăzneț: încetarea folosirii de materiale provenite din exploatarea minieră. Apple susține că lucrează la crearea unei „bucle închise în lanțul de furnizori,” care îi va permite să înceteze exploatarea metalelor și mineralelor rare.

Într-o zi, dorim să putem construi noi produse folosind numai materiale reciclate, inclusiv produsele voastre vechi.

Într-un interviu acordat VICE, vicepreședintele Apple pentru mediu, politică și inițiative sociale Lisa Jackson a comentat noul obiectiv al Apple, afirmând că „într-acolo ar trebui să se îndrepte tehnologia.”

De fapt, noi facem ceva ce nu obișnuim; anunțâm un obiectiv înainte de a ne da seama cum să îl realizăm. De aceea, suntem puțin agitați, dar credem de asemenea că este foarte important, întrucât este un sector către care noi credem că tehnologia ar trebui să se îndrepte.

În prezent cele mai multe materiale care intră în producția unui iPhone nu se reciclează, însă Apple își dorește să schimbe această situație prin refolosirea mult mai multor materiale din componente extrase din iPhone-urile vechi și combinarea lor cu „metale reciclate de calitate superioară” achiziționate de la furnizori. În plus, compania americană a anunțat că va dubla investițiile în aparaturi precum Liam – robotul capabil să dezasambleze și sorteze componentele iPhone în funcție de materialele folosite – și va continua să-și încuirajeze clienții să returneze produsele prin programele de reciclare.

Lisa Jackson a mai afirmat că, deși înțelege importanța de a crea produse care rezistă, Apple nu intenționează să își facă dispozitivele mai ușor de reparat pentru a le crește longevitatea.

Jackson a apărat, de asemenea, tradiția Apple de a crea produse care sunt greu de reparat. A permite clienților să repare singuri produse Apple „sună ca ceva ușor de făcut,” spune ea. Dar „tehnologia este foarte complexă; este sofisticată pentru a o face să lucreze, pentru a asigura că ai securitate și intimitate, [și] că cineva nu-ți oferă piese rele.”

Din această cauză, Apple nu va adopta o abordare de tipul „potrivit pentru reparat” pentru a-și întruni obiectivele de mediu. „Toate aceste lucruri înseamnă că vrei să ai reparații certificate,” a afirmat Jackson.

Separat de minerit și reparații, Apple mai prezintă în raportul său și alte realizări remarcabile din ultimele 12 luni. Astfel, noi aflăm că 96% din energia folosită de fabricile companiei americane din întreaga lume provine din surse de energie curată și, la fel ca și în anii trecuți, întreaga electricitate cu care centrele de date ale Apple funcționează provine de la soare, din apă sau din vânt.

Apple are în momentul de față șapte furnizori care s-au angajat să folosească energie regenerabilă, iar compania americană vrea să ajute furnizorii să aducă în rețea 4 gigawați de energie regenerabilă până în anul 2020.

În ceea ce privește ambalajele, peste 99% din materialele folosite în cutiile produselor Apple provin din surse verzi. Hârtia virgină provine din păduri care pot fi exploatate în continuu cu efecte minime asupra mediului, Apple creând sau protejând suficient de multe păduri încât să își acopere necesarul de materiale pentru ambalaje.

Toate comentariile Lisei Jackson pe marginea raportului de responsabilitate față de mediu pe 2017 pot fi citite pe VICE aici, iar raportul în sine – care mai vine cu detalii despre reciclare, ambalare, folosirea de apă și amprenta de carbon – poate fi citit aici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.