Urmărește cele mai noi reclame în care Apple promovează iPad Pro

0
390

Apple continuă campania publicitară pentru iPad Pro începută luna trecută, încărcând, la sfârșitul acesta de săptămână, pe canalul său de YouTube, două spoturi publicitare noi.

Având fiecare durata de 16 secunde, cele două spoturi pornesc, la fel ca și toate celelalte din această campanie, de la mesaje lăsate de utilizatori reali pe conturile personale de Twitter, promovând mai apoi caracteristici ale iPad Pro, cum ar fi Apple Pencil, camerele integrate și funcționalitățile de înregistrare foto-video.

Prima reclamă se concentrează cel mai mult pe faptul că iPad Pro permite luarea de notițe. În aceasta, Apple le explică elevilor că pot lua notițe mai bune cu Apple Pencil și chiar folosi funcționalitățile de înregistrare pentru a asculta ulterior explicațiile profesorilor.

Pornind de la mesajul „Sunt prea multe lucruri pe biroul meu”, cea de-a doua reclamă arată faptul că iPad Pro poate înlocui câteva dintre lucrurile de pe orice birou, cum ar fi, spre exemplu, scanerul, topul de hârtie și laptopul.

Reclamele publicate de către Apple până acum plecau tot de la probleme descrise de diferite persoane pe Twitter, iar în cadrul lor, compania americană le arăta utilizatorilor că iPad Pro poate face ca ele să dispară pentru totdeauna, grație unor funcționalități precum conectivitatea LTE, viteza de operare, Apple Pencil, aplicații precum Microsoft Word și nu numai.

LASĂ UN COMENTARIU

Introdu comentariul tău
Introdu numele tău aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.