Cele mai multe zvonuri apărute până în prezent indică lansarea în 2017 a unui model complet nou de iPhone – supranumit iPhone 8 sau iPhone Edition. Despre acest iPhone se cunosc mai multe lucruri, însă cu privire la anumite aspecte există încă multe semne de întrebare. Unul dintre acestea este tipul ecranului.

Chiar dacă noi știm cu o oarecare certitudine că iPhone 8 va avea un afișaj OLED de 5,8 inchi, nu la fel de sigură este implementarea unui ecran curbat. În ultimele luni ni s-a sugerat în mod repetat faptul că noua generație de iPhone va avea un afișaj curbat. Cu toate acestea, informații mai recente ne indică faptul că iPhone 8 va avea un ecran plat/drept. Acestea din urmă sunt susținute și de analistul Wayne Lam de la IHS Markit.

Într-un răspuns oferit celor de la MacRumors, analistul care cercetează și analizează lanțul de furnizori al producătorilor de smartphone susține că Apple va continua să folosească un afișaj plat acoperit cu sticlă 2,5D și în iPhone 8.

Anticipăm că Apple va adopta o implementare plată a [afișajului] OLED pe modelul lor special de iPhone, care va fi similară actualului model de sticlă 2,5D.

Similar recent-anunțatului LG G6, anticipăm un ecran tactil cu un format al imaginii mai lung pentru a beneficia de zona de acoperire mai mare a iPhone în întregul său. Acest nou limbaj de design este așteptat să fie trendul anului 2017, întrucât anticipăm cu toții ca el să fie prezentat și de Samsung spre sfârșitul acestei luni.

În răspunsul său, Wayne Lam se referă la afișajul LCD de 5,7 inchi de pe noul LG G6, care are un format al imaginii de 2:1 – lungimea ecranului este de două ori mai mare decât lățimea lui. Același format urmează să îl aibă și afișajul Samsung Galaxy S8, dacă ne luăm după imaginile cu noul dispozitiv apărute online.

Până acum, toate modelele de iPhone lansate de Apple începând cu iPhone 5 au un format al imaginii de 16:9.

Revenind la tipul ecranului iPhone, nu putem să nu menționăm faptul că o parte dintre cei care au indicat implementarea unui afișaj curbat (într-o manieră similară cu afișajul Samsung Galaxy S7 Edge) și-au schimbat părerile. Printre aceștia se numără și un alt analist de la IHS Markit și reputatul analist Ming-Chi Kuo. De aceea, nu excludem posibilitatea ca ei să fi fost induși în eroare de numeroasele prototipuri de iPhone pe care Apple le testează. O altă posibilitate ar fi aceea ca sursele lor să nu fi fost foarte clare în exprimare, și să se fi referit la sticla ușor curbată pe margini ca fiind „ecran curbat.”

Argumentul din urmă stă în picioare mai ales datorită faptului că mai nou ni se sugerează tot mai des posibilitatea ca iPhone 8 să fie acoperit cu o sticlă 2,5D (cu muchiile curbate), similară celei care acoperă afișajul tuturor modelelor iPhone începând cu iPhone 6 și iPhone 6 Plus (și excluzând iPhone SE). Exceptând cele prezentate de analistul IHS acum, au mai apărut în ultima perioadă două informații diferite care arată spre implementarea unui astfel de tip de sticlă.

În răspunsul său, Wayne Lam mai afirmă că formatul imaginii mai lung va permite companiei Apple să ofere ecranului noi utilizări, cum ar fi o funcționalitate similară Touch Bar de pe MacBook Pro 2016. Totodată, el se așteaptă ca iPhone 8 să aibă Touch ID încorporat în ecran, confirmând zvonurile mai vechi.

În fine, trebuie menționat faptul că IHS Markit preconizează că Apple va folosi în viitor panouri OLED pe un număr mai mare de modele de iPhone.

LASĂ UN COMENTARIU

Introdu comentariul tău
Introdu numele tău aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.