Aplicația Hărți Google pentru iPhone, iPad și iPod touch a fost actualizată joi dimineață la versiunea 4.27 și le aduce utilizatorilor câteva funcționalități noi și interesante.
Începând cu începutul, Hărți Google 4.27.0 pentru iPhone și iPad le permite utilizatorilor să vadă în timp real cam cât de aglomerat este un anumit loc către care doresc să se deplaseze, precum și media timpului petrecut de vizitatorii acelui loc. Astfel, Google promite că se va putea determina mai ușor dacă și când să mergi într-un anume loc.
De asemenea, cea mai recentă versiune a aplicației introduce posibilitatea de a accesa rapid adresele din clipboard, atunci când efectuezi căutări. La final, la fel ca și celelalte actualizări, cea mai recentă introduce corecturi de erori și îmbunătățiri în privința performanțelor de ansamblu.
Actualizarea la versiunea 4.27 a aplicației Hărți Google pentru iPad și iPhone poate fi efectuată de pe toate dispozitivele cu iOS 8.0 sau ulterior prin accesarea App Store>Actualizări.
- Hărți Google pentru iPad și iPhone – Gratis – Descarcă acum