Recent, Apple a trimis angajaților un set de imagini cu noul său campus „spațial”, iar francezii de la MacGeneration au reușit să pună mâna pe ele, așa că le-au publicat pe Internet. Noile fotografii ne oferă poate cea mai detaliată imagine de până acum cu interiorul și exteriorul impresionantei clădiri în formă inelară.

Apple Campus 2 se află în proces de dezvoltare de mai bine de doi ani, iar în momentul de față se află aproape de finalizare. Și chiar dacă în fiecare lună noi vedem filmări cu întregul campus și știm cum au evoluat lucrările, acele imagini sunt surprinse din dronă și nu sunt la fel de detaliate precum cele surprinse de fotografii angajați de Apple.

După cum am văzut și în cea mai recentă filmare din dronă, până în luna decembrie o mare parte din exteriorul clădirii inelare a fost finalizat, iar echipele contractate de Apple se ocupă de finisaje și peisagistică. Ei bine, fotografiile ne confirmă acest lucru, prezentându-ne îndeaproape imensa intrare în clădire unde va fi amplasat un bufet modern pentru angajații Apple. La intrare Apple a montat niște uși imense (de jos și până în tavan), fiecare fiind fabricate din 10 bucăți de sticlă” și ne amintesc de intrările celor mai recente magazine Apple. Odată deschise, acestea lasă liberă o parte mare a clădirii pentru a permite circularea aerului și pătrunderea luminii naturale. Potrivit informațiilor furnizate de Apple angajațiilor, pentru a instala ușile s-au folosit macarale dotate cu ventuze ce au ținut sticla în locul potrivit și au permis prinderea structurii de clădire.

Trecând la tavanul clădirii inelare, acesta este dotat cu o serie de luminatoare care permit pătrunderea luminii naturale. Tot aici găsim și o serie de decupaje care vor găzdui difuzoare în anumite zone.

Streșinile care ies mult în afara pereților curbați au fost și ele montate pentru a bloca pătrunderea directa a razelor soarelui în birourile angajaților.

La fel ca și în cazul produselor pe care le comercializează, Apple a acordat foarte mare atenție până și celor mai mici detalii. Potrivit companiei, 60 de muncitori au lucrat cinci luni pentru a așeza perfect placajul pe pereții curbați ai unuia dintre tunelele care duc către clădirea inelară.

La exterior, arbori maturi și alte plante au început sa fie plantate pe terenul dimprejurul clădirilor. Înainte de a fi aduși în campus, mulți dintre acești arbori au fost aclimatizați la pepinierele locale. Apple anunțat ca are peste 3.000 de specii de arbori pe care îi va planta pe noul campus, dintre acestea cele mai multe fiind specii de pomi fructiferi.

Apple dorește ca lucrările de construcție la noul campus sa înceteze în primul trimestru al anului viitor, chiar dacă este conștientă ca lucrările de amenajare a terenului ar putea sa fie gata abia în a doua jumătate a anului viitor. Tim Cook, director general Apple, a afirmat mai demult da angajații companiei se vor muta în noile birouri la inceputul anului 2017.

LASĂ UN COMENTARIU

Introdu comentariul tău
Introdu numele tău aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.