Apple a lansat actualizările firmware 7.6.8 și 7.7.8 pentru stațiile de baza AirPort

0
466

Apple a lansat miecruri dimineață noi actualizări de firmware pentru stațiile de bază (routerele) Wi-Fi AirPort ExpressExtreme și Time Capsule. Versiunile 7.7.8 și 7.6.8 sunt, așadar, disponible acum pentru utilizatori și vin să corecteze o problemă importantă.

Potrivit notițelor lansării publicate de către Apple, actualizările înlătură o problemă care prevenea apariția stațiilor de bază AirPort în Utilitar AirPort atunci când funcționalitatea Înapoi pe Mac-ul meu era activată pe computerele eligibile cu macOS.

Deși înlătură o singură problemă, actualizările la cel mai recent firmware de AirPort le sunt recomandate tuturor utilizatoriilor care folosesc stațiile de bază eligibile. Versiunea 7.7.8 va putea fi descărcată și instalată pe ultimele modele de stații AirPort Extreme și AirPort Time Capsule (802.11ac), în timp ce versiunea 7.6.8 poate fi descărcată și instalată pe modelele precedente (802.11n) de AirPort Extreme și AirPort Time Capsule, precum și pe cel mai recent AirPort Express.

Pentru a realiza actaulizările va trebui să folosești utilitarul AirPort ce vine preinstalat în macOS și poate fi descărcat pe iPhone sau iPad de pe App Store (link direct). Odată ce ai deschis această aplicație, va trebui să selectezi stația de bază, apoi să apeși pe Actualizează (notă: în timpul procesului de actualizare, dispozitivul AirPort și serviciile sale vor fi indisponibile).

Cele două actualizări lansate de către Apple acum la sfârșit de an pentru AirPort Extreme, Time Capsule și Express sosesc la șapte luni distanță de actualizarea precedentă. Conform celor mai recente zvonuri, Apple ar fi sistat procesul de dezvoltare a stațiilor de bază AirPort, deci nu va mai lansa modele noi. Cu toate acestea, compania americană va mai continua să actualizeze routerele existente pentru a rezolva eventualele probleme de funcționare.

- Reclamă -