Revista Asociației Consumatorilor din Regatul Unit al Marii Britanii, Which?, a realizat un test în urma căruia a concluzionat că iPhone 7 are bateria cu cea mai proastă autonomie dintre smartphone-urile de top care îi sunt direct concurente la ora actuală.

Testele realizate de ei simulează diferite situații de utilizare a smartphone-ului din viața de zi cu zi, iar în cazul celui mai recent iPhone de 4,7 inchi ne arată niște rezultate „uluitoare”, dacă le comparăm cu cele obținute de telefoane precum HTC 10, Samsung Galaxy S7 și LG G5.

În vreme ce durata de apel de 712 minute (aproape 12 ore) a iPhone 7 ar putea suna acceptabil, rivalul său, Samsung Galaxy S7, a rezistat de două ori mai mult – și n-are nici măcar cea mai bună autonomie a bateriei. Bateria HTC 10 a ținut incredibil: 1.859 de minute (adică aproape 31 de ore).

Diferențele între cele patru smartphone-uri nu mai sunt la fel de mari la testul de navigare pe internet, chiar dacă iPhone 7 reușește și aici să ocupe rușinosul ultim loc.

Durata de viață a bateriei de 615 minute oferită de iPhone 7 este cu 25 de minute mai mică decât cel mai apropriat rival al său, LG G5, și cu 175 de minute mai mică decât durata de viață a celei mai performante baterii, cea din HTC 10. De fapt, timpul de navigare pe Internet prin 3G al HTC 10 a fost chiar mai lungă decât timpul de apel 3G al iPhone 7.

test-autonomia-bateriei-iphone-7Rezultatele slabe înregistrate de iPhone 7 la capitolul durata de viață a bateriei nu ar trebui să fie deloc o surpriză pentru noi, ținând cont de faptul că dispozitivul Apple de 4,7 inchi are o baterie de 1.960 mAh. Capacitatea bateriei iPhone-ului este mai mică decât capacitatea bateriilor rivalilor săi cu afișaje cuprinse între 5,1 și 5,3 inchi. HTC 10, spre exemplu, are o baterie cu capacitatea de 3.000 mAh.

Având în vedere rezultatele, Which? consideră că bateria este un „deficient” al iPhone-ului 7. Nu același lucru ar putea spune însă și despre iPhone 7 Plus care are o baterie cu capacitatea de 2.900 mAh. Totuși, dispozitivul Apple cu afișaj de 5,5 inchi nu a fost inclus în acest, probabil din cauză că se consideră că este din categoria phabletelor, concurând direct cu dispozitive precum Samsung S7 Edge (smartphone cu o baterie de 3.600 mAh) și HTC 10 Desire.

La lansarea iPhone 7, compania Apple a spus că va oferi o autonomie mai bună, în medie, cu două ore decât iPhone 6s (în principal datorită bateriei cu capacitate puțin mai mare și chipsetului A10 Fusion). Cu toate acestea, însă, cel mai nou smartphone al său a fost aspru criticat în ultima vreme pentru autonomia bateriei, nu doar de Which?, ci și de publicații precum The Guardian. Cotidianul britanic a întrebat retoric într-un articol „Cât de bun poate fi un telefon dacă bateria nu îi ține nici măcar o zi?”, jurnaliștii arătându-se supărați pe faptul că autonomia bateriei iPhone 7 este chiar mai rea decât cea a iPhone 6s.

- Reclamă -