În ziua în care Apple a dat startul precomenzilor iPhone 7 și iPhone 7 Plus în mai multe țări din lume, analistul KGI Securities, Ming-Chi Kuo, a publicat un nou raport de cercetare în care vorbește despre… modelele de anul viitor.

În cadrul respectivului raport, reputatul analist afirmă că din cauza costurilor mai mari de producție și a nișării camerei cu două obiective doar pe modelul mai mare de iPhone 7 (respectiv, iPhone 7 Plus), el se așteaptă ca această cameră să rămână exclusivă modelelor iPhone „de top” pe care Apple urmează să le lanseze în 2017. Ori din afirmația lui se poate deduce că această interesantă caracteristică exclusivă a iPhone 7 Plus va rămâne exclusivă și odată cu iPhone 8 pe modelul de 5,5 inchi (denumit, probabil, „iPhone 8 Plus”), în condițiile în care Apple nu ar schimba gama de iPhone introducând modele diferite.

Deși este o adiție atractivă pentru pasionații de fotografie și fotografii profesioniști, camera cu două obiective de pe iPhone 7 Plus nu este încă o dorință aprigă a pieței. Coroborând asta cu prețul său [n.r. al senzorului] mare (estimat la peste 30-40$) și necesitatea pentru Apple de a justifica prețul mai mare al modelelor premium, ne așteptăm ca doar noile modele de iPhone premium (30-40% dintre ele) să aibă la anul cameră cu două obiective.

În ceea ce privește îmbunătățirile pe care le putem aștepta pentru noua cameră cu două obiective a modelelor de iPhone din 2017, Kuo afirmă că acestea ar putea avea în centru în principal stabilizatorul optic de imagine, care ar putea sosi și pe cel de-al doilea obiectiv, respectiv pe cel telefoto. În prezent, la iPhone 7 Plus, numai obiectivul cu unghi larg are stabilizator optic de imagine:

Rețineți că pentru camera cu două obiective a iPhone 7 Plus, obiectivul cu unghi larg este echipat cu un stabilizator optic de imagine VCM, în timp ce obiectivul telefoto vine doar cu un VCM obișnuit. Considerăm că atenția pe noua cameră cu două obiective va fi îndreptată la echiparea obiectivului telefoto cu un stabilizator optic de imagine VCM, astfel încât să îmbunătățească în mod semnificativ calitatea zoom-ului optic și digital.

Anul 2017 va fi unul extrem de important pentru Apple și iPhone, întrucât se împlinesc 10 ani de la lansarea primului model. De aceea, se vehiculează că deși acel an ar fi unul în care ar trebui să vedem noi iPhone-uri „S” – respectiv iPhone 7s și iPhone 7s Plus -, Apple va lansa modele complet noi la exterior și interior, care o vor face să le numească iPhone 8 sau iPhone „X”. Alături de cameră, ele vor veni cu schimbări mari asupra factorului de formă și a ecranului.

5 COMENTARII

LASĂ UN COMENTARIU

Introdu comentariul tău
Introdu numele tău aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.