Te-ai săturat să introduci de atâtea și atâtea ori adresa poștală / de poștă electronică, adrese web, anumite nume, expresii sau cuvinte lungi pe care le folosești des? Ai vrea ca iPhone-ul sau iPad-ul tău să înlocuiască automat un text (de exemplu: =)) ) cu un emoji (?) fără ca tu să fii nevoit să mai comuți la tastatura emoji? Te-ai obosit să vezi cum iPhone-ul tău înlocuiește la nesfârșit „usa” cu „USA”, aparent din cauza uneia dintre multele greșeli din sistemul românesc de auto-corecție al iOS?

Dacă răspunsul este da la toate sau măcar la una dintre întrebările puse mai sus, atunci avem soluția pentru tine. Apple a introdus în iOS o caracteristică ce va extinde pentru tine anumite texte în expresii/cuvinte/emoji/simboluri, astfel încât tu să poți fi mai rapid atunci când scrii anumite lucruri. Un bun exemplu în acest sens este singura scurtătură implicită din iOS: „aîc”, pe care sistemul o va înlocui automat cu expresia „Ajung în curând!”. Un alt exemplu ar fi ca tu să înlocuiești textul „cf” cu „Ce faci?” sau „dc” cu „De ce?”. Sau scurtătura :* cu emoticonul ?. Sau „emailul meu” cu adresa ta de e-mail. Sau un cuvânt cu o singură formă ce include diacritice și nu este modificat automat de sistemul de auto-corecție al iOS, cum ar fi, spre exemplu, „adică” – pentru cei obsedați de scrierea cu diacritice, în special. Și exemplele pot continua la nesfârșit.

Cei care folosesc mai multe produse Apple, cum ar fi un iPhone, un iPad și/sau un Mac, se vor bucura să afle că, mulțumită iCloud, toate aceste scurtături pe care tu le adaugi de pe un dispozitiv, vor fi transformate în expresii pe toate dispozitivele tale. Deci muncești o dată și vei avea lista cu scurtături peste tot.

Deci, ce mai aștepți? Urmează pașii de mai jos pentru a vedea cum să creeze scurtături și cum să le folosești pe iPhone, iPad și iPod touch.

Cum să folosești scurtăturile pe iPhone, iPad și iPod touch

Cuprins

Adaugă scurtături de tastatură

  1. Deschide aplicația Configurări de pe ecranul principal al dispozitivului iPhone, iPad sau iPod touch;home screen iphone ios 9 ecran principal
  2. Atinge General;general configurari
  3. Atinge Tastatură;tastatura
  4. Atinge Înlocuire text;inlocuire text
  5. Atinge semnul + din partea dreaptă sus a ecranului;adaugare inlocuire
  6. Acum:salvare inlocuire
    1. În câmpul Expresie, introdu cuvântul/expresia/caracterul care vrei să apară atunci când tu scrii o expresie. Dacă este un simbol special, îl poți copia și lipi aici.
    2. În câmpul Scurtătură, introdu succesiunea de litere/semne pe care vrei ca dispozitivul să le transforme într-o expresie. Reține că orice scurtătură trebuie să conțină cel puțin două caractere.
      1. Notă: Nu contează ce litere folosești (minuscule/MAJUSCULE sau combinat) când introduci scurtătura. Ea oricum va fi înlocuită cu textul, atât timp cât s-a respectat succesiunea literelor. Spre exemplu: dacă tu ai configurat scurtătura „iTutorial”, ea va fi înlocuită cu linkul https://itutorial.ro, chiar dacă introduci în câmpul de text „itutorial” sau „ITUTORIAL”. Folosirea majusculelor sau a minusculelor atunci când introduci scurtătura în câmpul de text va afecta însă expresia. Deci dacă scurtătura „aiba” este configurată să fie înlocuită cu „aibă”, ea va apărea „AIBĂ”, dacă ai scris „AIBA” sau „aibă”, dacă ai introdus „aiba”.
    3. Atinge Salvați când ai terminat, pentru a salva expresia.

Noua scurtătură și expresia aferentă vor fi sincronizate pe toate dispozitivele tale compatibile, iOS sau macOS, atât timp cât sunt conectate la același cont de iCloud și au iCloud Drive pornit.

Editare scurtătură existentă

În cazul în care ai greșit atunci când ai creat o anumită scurtătură, trebuie să știi că ea poate fi editată

  1. Deschide aplicația Configurări de pe ecranul principal al dispozitivului iPhone, iPad sau iPod touch;home screen iphone ios 9 ecran principal
  2. Atinge General;general configurari
  3. Atinge Tastatură;tastatura
  4. Atinge Înlocuire text;inlocuire text
  5. Caută scurtătura pe care vrei să o modifici și atinge-o.inlocuire text lista
  6. Efectuează modificările dorite, apoi atinge Salvați.salvare inlocuire

Șterge scurtătură de tastatură

Dacă ai adăugat o scurtătură, iar apoi ai constatat că ea mai mult te încurcă decât te ajută, atunci o vei putea șterge foarte simplu:

  1. Deschide aplicația Configurări de pe ecranul principal al dispozitivului iPhone, iPad sau iPod touch;home screen iphone ios 9 ecran principal
  2. Atinge General;general configurari
  3. Atinge Tastatură;tastatura
  4. Atinge Înlocuire text;inlocuire text
  5. Caută scurtătura pe care dorești să o elimini și efectuează o glisare spre stânga pe ea;
  6. Selectează Ștergeți.stergere inlocuire

Notă: Dacă nu te descurci cu glisarea, urmează primii 4 pași, apoi atinge butonul Editați din partea stângă jos a ecranului, caută scurtătura pe care vrei să o elimini și atinge cercul roșu de lângă ea>Ștergeți.

Folosire scurtăturiintroducere inlocuire text

Pentru a înlocui un anume text cu un cuvânt, expresie, caracter sau simbol, tot ce va trebui să faci este să introduci scurtătura și să atingi tasta SpațiuExpresia va apărea automat pe ecran, indiferent de aplicația sau câmpul unde ai introdus textul.

Ai și alte întrebări?

Dacă a rămas ceva neclar sau am omis vreun aspect, te rugăm să ne lași un comentariu mai jos în această pagină sau un mesaj pe forum.

- Reclamă -