Cunoscutul analist american de la KGI Securities, Ming-Chi Kuo, a trimis investitorilor la sfârșitul săptămânii trecute o notă în care își prezintă previziunile cu privire la viitoarele modele de Apple Watch. Potrivit acestuia, compania Apple va lansa două noi ceasuri în toamnă, dintre care unul va fi foarte similar generației actuale.

Conform analistului, principala lansare în gama de ceasuri a Apple din 2016 va fi Apple Watch 2. Kuo se așteaptă ca noua generație a ceasului să fie lansată acum, în a doua jumătate a anului, și să vină cu un procesor fabricat de TSMC, mai rapid decât cel de pe modelul actual, GPS, barometru, impermeabilitate crescută și o baterie cu capacitate mai mare.

În rest, el se așteaptă ca a doua generație de Apple Watch să vină în aceleași două mărimi ca și actuala (38 mm și 42 mm), să fie la fel de groasă ca și aceasta (deși Apple ar putea adopta o tehnologie de ecran ce îl va face mai subțire) și să aibă un factor de formă similar. Totodată, el nu așteaptă surprize nici pe partea de conectivitate celulară, spunând că un Apple Watch cu LTE nu va sosi decât, cel mai devreme, în 2017. Prin urmare, reputatul analist american contrazice zvonurile conform cărora Apple Watch 2 va veni cu conectivitate celulară.

Dacă v-ați amintit de informațiile neverificate potrivit cărora Apple Watch 2 va veni cu o cameră FaceTime și conectivitate Wi-Fi îmbunătățită, ei bine ele nu au fost nici confirmate și nici infirmate de Kuo.

Alături de acest „Apple Watch 2”, Ming-Chi Kuo se mai așteaptă ca Apple să vină și cu o mică actualizare pentru prima generație a ceasului. Conform lui, aceasta va sosi tot în a doua jumătate a acestui an și va veni cu același procesor nou ca și a doua generație, dar și cu o impermeabilitate îmbunătățită comparativ cu modelele actuale (dar totuși nu chiar la fel de bună precum cea din viitorul Apple Watch 2). În rest, el nu crede că noul Apple Watch 1 va primi alte caracteristici importante pe care le vom găsi pe modelul despre care v-am vorbit mai sus și nici că acesta va avea modificări pe partea de design.

Și poate la fel de important precum toate cele enunțate mai sus este și reducerea de preț care va veni odată cu lansarea noilor modele. Din păcate, Kuo nu știe / nu a menționat dacă această reducere va fi aplicată actualelor Apple Watch, versiunilor actualizate, noului Apple Watch 2 (comparativ cu prima generație) sau tuturor. O reducere de preț este plauzibilă dacă ne gândim că Apple a redus cu 50$/€ prețul Apple Watch 1 în luna martie a acestui an.

Separat de toate acestea, analistul KGI Securities nu se arată foarte optimist cu privire la vânzările de Apple Watch de anul viitor, dar are speranțe că numărul de unități comercializate de Apple din 2018 va fi mai mare, în condițiile în care modelele lansate pe atunci vor veni cu noi factori de formă, mai multe tehnologii medicale și conectivitate 5G.

În fine, ținând cont de faptul că prezentarea primei generații de Apple Watch a coincis cu prezentarea iPhone 6 / 6 Plus, ne așteptăm ca și noua generație de Apple Watch să fie introdusă în septembrie, alături de noile iPhone 7 și iPhone 7 Plus. Conform informațiilor de până acum, iPhone 7 va fi lansat în magazine pe 16 septembrie, nefiind deci exclus ca la aceeași dată să sosească și Apple Watch 2 sau măcar modelul actualizat din prima generație.

LASĂ UN COMENTARIU

Introdu comentariul tău
Introdu numele tău aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.