Ieri vă spuneam că Tim Cook, director general Apple, a anunțat, printre altele, în cadrul emisiunii Mad Money de pe CNBC, că gigantul american pregătește lansarea unor produse inovative, referindu-se în special la iPhone și Apple Watch. Ei bine, aceea a fost prima parte a interviului, cea de-a doua fiind difuzată azi-noapte pe postul american de televiziune. Acum, Cook a discutat despre disputa recentă dintre Apple și FBI, ce sprijină compania americană și care sunt persoanele pe care el le admiră.

Întrebat fiind ce sprijină Apple și de ce este el cel mai mândru, Tim Cook a răspuns că Apple dirijează afacerea într-uin mod care este „corect și just”. Drept exemplu, el a oferit eforturile companiei de a fi mai prietenoasă cu mediul înconjurător, militarea pentru drepturile omului, precum și eforturile de a susține intimitatea utilizatorilor. „Toate aceste lucruri ne ajută să sprijinim ceva. (…) Și cred că asta este ceea ce oamenii vor”.

În plus, Cook a mai spus că este mândru de produsele pe care Apple le face, deoarece ele le oferă utilizatorilor posibilitatea de a face lucruri pe care până atunci nu le puteau face. Pentru a susține această idee, el ne oferă drept exemple copiii autiști care se pot exprima prin intermediul iPad, artiștii care au instrumentele perfecte la îndemână și chiar bunicii care pot vorbi cu nepoțeii lor prin intermediul FaceTime. „Toate aceste lucruri mă bucură, deoarece scot ceea ce este mai bun din oameni”.

Apple a vrut dintotdeauna să creeze cele mai bune produse de pe Planetă care să îmbogățească viețile oamenilor. Fie că a fost Apple-ul lui Steve sau… eu nu îl văd ca Apple-ul meu astăzi, sunt doar directorul general, acesta a fost și este obiectivul nostru. Și astfel noi dorim să schimbăm lumea prin produsele noastre. Noi producem produse care le oferă oamenilor posibilitatea de a face lucruri pe care nu le-ar fi putut face înainte.

Discuția despre valorile companiei Apple a avut în centru disputa recentă a gigantului din Cupertino cu FBI, începută de îndată ce o instanță i-a cerut companiei americane să deblocheze dispozitivul iPhone 5c care aparținea teroristului de la San Bernardino, iar aceasta a refuzat. Aici, Cook a reiterat o serie de idei pe care le-a mai enunțat în trecut, spunând că cererea FBI, care a solicitat crearea unei versiuni de iOS care să ocolească restricțiile pentru parolă, este absurdă și că are potențialul de a face vulnerabile datele a milioane de utilizatori. El a mai declarat că Apple și-a apărat ideile în care crede, chiar dacă asta a însemnat să se lupte cu Guvernul.

Guvernul în general a ajuns să funcționeze destul de prost în Statele Unite și în alte câteva țări, de asemenea. Consider că el nupune suficient de multă responsabilitate pe umerii cetățeanului de rând și ai companiilor pentru a ajuta la schimbare și la îmbunătățirea lucrurilor. Și nu vreau să spun că am dori să jucăm rolul unui Guvern, dar nu doar Guvernul poate să schimbe lucruri. Fiecare dintre noi suntem responsabili de asta.

Cook a mai spus că el speră în continuare la o dezbatere pe tema criptării unde grupuri diferite, de la organele statului, la grupuri care militează pentru drepturile omului și la companii din industria tehnologică sunt reprezentate într-o discuție în urma căreia se vor găsi soluții pentru această problemă.

Ultima întrebare din emisiune a fost legată de persoanele pe care le admiră directorul general al Apple. Cook a numit câțiva dintre militanții pentru drepturile omului despre care a mai vorbit în trecut, precum și pe cofondatorul Apple, Steve Jobs.

Îl iubesc și respect foarte mult pe Steve, cred că nu a mai existat vreo altă persoană ca și el, și consider că darurile și contribuția pe care a avut-o la schimbarea lumii au fost incredibile. De asemenea, am o admirație profundă pentru persoanele care s-au luptat pentru drepturile omului și care au împins umanitatea înainte. Și când spun asta mă refer la Bobby Kennedy și Dr. King.  Acești oameni au riscat totul, inclusiv viețile proprii, pentru a împinge omenirea înainte astfel încât cu toții să fim respectați. Ei au fost pentru caracterul atotcuprinzător. Eu cred foarte mult în acest caracter atotcuprinzător.

Prima jumătate a interviului oferit de Tim Cook lui Jim Carmer a fost difuzată aseară și a acoperit mai multe subiecte, inclusiv legate de inovație, viitorul iPhone și al Apple Watch, creșterea serviciilor Apple, evoluția companiei în China și nu numai.

A doua jumătate a interviului poate fi urmărită aici.

- Reclamă -