Pull My Tongue este aplicația gratuită a săptămânii pe App Store

0
556

Este vineri, ceea ce înseamnă că Apple și-a actualizat de dimineață pagina cu aplicații recomandate de pe App Store România, adăugând inclusiv noua Aplicație a săptămânii, pe care utilizatorii de iPhone, iPad și iPod touch o vor putea descărca gratis pe dispozitivele proprii, în următoarele șapte zile. La fel ca și săptămâna trecută, aplicația acestei săptămâni este un joc, Pull My Tongue fiind denumirea acestuia.

Vorbim despre un joc inspirat (ca să nu zicem copiat după) de Cut the Rope, care ne face cunoștință cu Greg – un cameleon mic, care iubește popcornul. Noi va trebui să îl ajutăm pe cameleonul nostru să se hrănească trăgându-l de limbă într-o serie de puzzle-uri amuzante, care îți vor pune la încercare puterea de concentrare și abilitățile de rezolvare a unor probleme.

În prezent Pull My Tongue include 5 lumi diferite, cu un total de 90 de nivele, care conțin elemente cum ar fi dispozitive electrice, țepușe, gumă de mestecat, baloane și nu numai, a căror menire este să te încurce și să crească dificultatea rezolvării lor.

Pull My Tongue este disponibilă pe App Store sub forma unei aplicații universale pentru iPhone și iPad, putând fi instalată pe dispozitivele cu iOS 6.0 sau ulterior. Dimensunea jocului este de 87,3 MB.

  • Pull My Tongue pentru iPhone și iPad – Gratis (redusă de la 0,99 €*) – Descarcă acum

Notă: Promoția este valabilă până vinerea viitoare, 27 mai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.