În weekend au apărut pe Internet câteva imagini cu ceea ce pare a fi carcasa iPhone 7. O carcasă care aruncă deoparte multe dintre lucrurile pe care le știam până acum despre viitoarea generație de iPhone.
Capturate dintr-un video promoțional creat de un producător italian de tocuri pentru iPhone, imaginile au fost obținute de site-ul francez Nowhereelse și ne prezintă un prototip obținut de acest furnizor, care are câteva particularități interesante. Deși forma și aspectul general al carcasei sunt identice cu cele ale iPhone 6 / 6s, se pot observa câteva schimbări și adiții importante.
Poate cea mai importantă schimbare ce poate fi observată pe această carcasă este la nivelul difuzoarelor, care nu sunt în număr de două, ci de patru, la fel ca și pe cele mai recente modele de iPad Pro. Potrivit zvonurilor de până acum, există o posibilitate foarte mare ca Apple să elimine jackul pentru căști din viitoarea generație de iPhone, adăugând în locul său un al doilea difuzor. Cu toate acestea însă, schițele pe care le-am văzut până acum au ridicat unele semne de întrebare în privința introducerii unui al doilea difuzor în partea inferioară a iPhone 7, întrucât unele ne prezentau o carcasă cu un singur difuzor, în partea dreaptă a conectorului Lightning, precum iPhone 6.
Totuși, așa cum notează Steven Hemmerstoffer, nu este exclus ca Apple să includă nu două, ci patru difuzoare (două în partea inferioară a carcasei și două în partea superioară), așa cum ne sugerează imaginile cu noua carcasă (o teorie ce nu are o susținere în zvonurile de până acum). Dar se naște întrebarea cum poate sta un difuzor atât de aproape de modulul cameră?
Modificările la nivelul camerei ar putea însă să fie răspunsul. După cum se observă în imagini, nu doar orificiul pentru obiectiv este mult mai mare, iar ieșirea lui în exteriorul carcasei mai mică (comparativ cu iPhone 6s), dar blițul și microfonul nu mai sunt poziționate în dreapta lui (ca și la toate modelele de iPhone începând cu iPhone 5), ci în partea de jos, amintindu-ne de aspectul camerei pe iPad Pro de 9,7 inchi, pe care Apple l-a lansat în această primăvară. Ori această modificare ar putea, cumva, să permită introducerea unui al patrulea difuzor, deși întrebarea enunțată mai sus rămâne în picioare până la apariția și a altor carcase și informații care să indice același lucru.
Trecând mai departe, o altă nouate adusă de designul „nou” al acestui prototip de iPhone 7 este la nivelul antenelor, care au fost păstrate numai pe conturul carcasei și lateral, fiind eliminate, atât din zona superioară, cât și din cea inferioară, antenele orizontale, perpendiculare pe carcasă. Mai mult, se observă că ele sunt colorate la fel ca și carcasa, fiind astfel mult mai dificil de observat. Dar aici se naște un alt semn de întrebare. Deși se știe de luni bune că antenele iPhone 7 au fost regândite sub această formă nouă, nu au existat până acum informații potrivit cărora ele vor fi colorate la fel ca și carcasa (până acum, ele veneau fie pe alb, fie pe gri închis). De asemenea, nu au existat informații care să indice faptul că iPhone 7 va fi disponibil pe violet. Ori, ținând cont de aceste lucruri, putem include posibilitatea ca această carcasă să fi fost vopsită de producătorul italian de accesorii pentru iPhone, fără a mai ține cont de antene.
În rest, acest iPhone 7 se aseamănă cu cel din imaginea creată în mințile tuturor celor care au urmărit zvonurile de până acum și, cu excepția aranjării blițului și a celor patru difuzoare, se aseamănă și cu dispozitivul prezentat în schițe. Or, designul și dimensiunile „împrumutate” de la iPhone 6s rămân valabile, la fel și logoul Apple încastrat, forma butoanelor fizice, precum și forma orificiilor pentru difuzoare.
Așadar, există posibilitatea pe care modelul de iPhone cu afișaj de 4,7 inchi pe care îl va prezenta Apple în septembrie să arate foarte asemănător sau identic cu ceea ce vedem acum și să includă aceleași carcacteristici. Dar la fel de bine, el va putea fi mai degrabă ca și terminalele iPhone prezentate în schițele de până acum, cu schimbări numai la nivelul antenelor, dimensiunii obiectivului, protuberanței sale și cam atât. În cazul iPhone 7 Plus (modelul de 5,5 inchi), se zvonește în continuare că acesta va avea două obiective și un Smart Connector, însă până acum nu a apărut pe internet o carcasă a sa.
Violet ?! C’mon Apple