Apple reangajează un expert în securitate și criptare după disputa cu FBI

0
702

După disputa publică dintre Apple și FBI cu privire la criptarea sistemului de operare iOS, compania Apple a reangajat un inginer software și expert în probleme de securitate, scrie Reuters. Jon Callas este numele acestuia și chiar dacă a mai lucrat la Apple, el este mai cunoscut ca și cofondator al serviciilor criptate de comunicare, Silent Circle, Blackphone și PGP Corporation.

Decizia companiei din Cupertino de a-l reangaja pe Callas vine să confirme indirect zvonurile că ea lucrează la îmbunătățirea securității sistemului de operare iOS și a dispozitivelor sale în general. De fapt, însăși Apple, prin reprezentanți, a spus că va lucra să îmbunătățească în mod continuu securitatea pentru a fi mereu cu un pas înaintea hackerilor, iar izbucnirea conflictului cu FBI ar fi determinat-o să își intensifice aceste eforturi, încercând să implementeze măsuri de securitate pe care nici măcar ea nu va ști cum să le ocolească.

La începutul acestui an, o instanță din SUA a obligat-o pe Apple să ajute agenții Biroului Federal de Investigații să deblocheze dispozitivul iPhone 5c care aparținea teroristului care a ucis oameni nevinovați la San Bernardino. Atunci, gigantul american a răspuns public că nu se va supune acestei decizii, deoarece FBI dorea crearea unei versiuni de iOS care să ocolească codurile de acces și celelalte măsuri de securitate ale sistemului de operare. Motivul a fost precedentul juridic, Apple considerând că un astfel de software este mult prea periculos de creat, întrucât poate slăbi securitatea dispozitivelor sale. Conflictul s-a sfârșit momentan prin renunțarea celor de la FBI la proces, întrucât ei au găsit sprijin din partea unor experți în securitate, care au reușit să obțină acces în iPhone-ul atacatorului.

Potrivit Reuters, Callas susține poziția companiei Apple și se opune cu vehemență companiilor care acceptă să renunțe la criptarea produselor proprii pentru a oferi acces instituțiilor guvernamentale. Cu toate acestea, el acceptă un compromis, considerând că instituțiile statului ar trebui să beneficieze de pe urma vulnerabilităților software dacă o instanță, printr-o decizie, le permite asta – lucru care s-a și întâmplat în cazul dispozitivului iPhone 5c din cazul despre care vă aminteam mai sus.

Un purtător de cuvânt al Apple a confirmat angajarea lui Callas, dar nu a oferit detalii cu privire la proiectele la care va lucra acesta. Callas a mai fost angajat al Apple în anii ’90 și din 2009 în 2011, lucrând la securitatea criptografică a iOS și OS X.

După disputa cu FBI, compania Apple a început să investească mai mult în securitate, iar pe lângă angajări, a achiziționat și compania de securitate LegbaCore a cărei experiență în domeniu ar trebui să o ajute la îmbunătățirea securității sistemelor de operare.

LASĂ UN COMENTARIU

Introdu comentariul tău
Introdu numele tău aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.