Urmărește reclama Apple „The Kiss” pentru Apple TV 4

0
460

Compania Apple a publicat la acest sfârșit de săptămână o nouă reclamă pentru a promova, de această dată, Apple TV generația a 4-a. Noul spot publicitar „The Kiss / Sărutul” se concentrează pe promovarea asistentului personal Siri, care a fost introdus pe Apple TV odată cu acest model lansat în octombrie 2015, Apple folosindu-i în rolurile principale pe actorii Alison Brie și Nikolaj Coster-Waldau.

În reclamă, cei doi actori încearcă să copieze un sărut pe care l-au văzut pe TV, folosind-o pe Siri pentru a repeta scena romantică din film. Pe generația a 4-a de Apple TV, asistentul virtual personal este capabil să acționeze corect la solicitări cum ar fi „Rewind x seconds”, iar acest lucru este demonstrat de către Apple în reclamă.

Noul Apple TV, cu Siri în rolul principal. Acum este mai simplu decât oricând să te bucuri de filmele, emisiunile, melodiile și aplicațiile favorite.

În plus, același spot de un minut ne arată și capacitățile Siri de a căuta conținut, demonstrând că asistentul este capabil să găsească ușor emisiuni TV sau să redea melodii cu Apple Music.

Noua reclamă Apple pentru Apple TV este una din cele câteva care au sloganul „Viitorul televiziunii”. De la lansarea din octombrie 2015 a Apple TV, compania Apple a promovat dispozitivul inteligent pentru TV printr-o serie de reclame televizate sau afișe publicitare, concentrate nu doar pe conținut, ci și pe caracteristicile noi pe care le aduce, cum ar fi tvOS App Store, Apple Music, căutare Siri și nu numai.

LASĂ UN COMENTARIU

Introdu comentariul tău
Introdu numele tău aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.