Apple a lansat aplicația Sala de clasă pentru iPad

0
946

iOS 9.3 a fost lansat aseară de către Apple și vine ca și o actualizare adresată nu doar utilizatorilor „casnici”, ci și organizațiilor și mediilor educaționale. Iar pentru utilizatorii din ultima categorie, numărul și importanța caracteristicilor noi sunt destul de mari. De la funcționalitatea „iPad partajat”, ce permite utilizarea aceluiași iPad de către mai mulți studenți, la autentificarea pe iCloud folosind ID-uri Apple gestionate, la noi opțiuni de configurare pentru controlul organizării aplicațiilor pe ecranul principal și chiar compatibilitatea pentru noua aplicație Sala de clasă, iOS 9.3 este destul de bogat în noutăți pentru elevi și studenți, Apple continuându-și eforturile de a moderniza sectorul educațional.

Aceste caracteristici noi pentru mediul educațional le-am enunțat în articolul dedicat iOS 9.3, însă acum a venit timpul să vorbesc despre aplicația „Sala de clasă”, pe care Apple a introdus-o la numai câteva ore după lansarea acestei actualizări de iOS. Disponibilă deja inclusiv pe App Store România, această aplicație vine să transforme tabletele iPad în instrumente de predare puternice, ajutând profesorii să își ghideze elevii mai bine pe parcursul unei lecții, să urmărească progresul lor și să îi țină la curent cu informațiile. Folosind Sala de clasă, un profesor poate foarte simplu să deschidă aceeași aplicație pe iPad-urile tuturor elevilor săi, în același timp, sau să lanseze câte o aplicație diferită pentru fiecare grup de elevi din clasă.

Sala de clasăAplicația poate fi configurată de un profesor folosind un Mac, după care ea va funcționa pe tabletele tuturor elevilor din aproprierea sa. Ea va atribui în mod inteligent elevii, în funcție de iPad-urile Partajate folosite cel mai recent și va putea fi folosită de către profesori la mai multe clase. Mulțumită Sala de clasă, profesorii vor putea deschide orice aplicație, site web sau carte pe iPad-urile elevilor săi și le vor putea bloca în acele aplicații, astfel încât elevii să nu le părăsească și să fie distrași de altceva. În plus, elevii vor putea vedea când activitatea lor este urmărită de profesor – care va putea vedea un rezumat al tot ceea ce au pe ecran elevii în același timp sau vor putea urmări un singur elev.

Aplicația Sala de clasă este compatibilă cu Apple TV, permițând difuzarea muncii elevilor pe un televizor sau videoproiector. Mai mult, ea permite organizarea tabletelor în grupuri de elevi, pentru anumite proiecte, dar și resetarea parolelor elevilor uituci de către profesori.

Așadar, vorbim despre o aplicație complexă care ar fi extraordinar să fie utilizată în cât mai multe săli de clasă. Dar nu va fi. Cel puțin în România nu. Să nu ne facem iluzii, totuși.

Sala de clasă este disponibilă pe App Store și compatibilă numai cu iPad. Ea necesită iOS 9.3 sau ulterior pentru a putea fi folosită, această versiune de iOS trebuind instalată pe un iPad 3 sau ulterior, iPad mini sau ulterior și iPad Pro. Mai mult, un server MDM și o configurație de aplicație printr-un astfel de server este necesară.

Sala de clasă este tradusă în limba română și are doar 12,8 MB. Mai multe detalii despre cum poate fi configurată și folosită această aplicație sunt aici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.