Practica de a bloca un dispozitiv iPhone (precum și a altor telefoane, inteligente sau nu) este încă întâlnită în rândul a doi dintre operatorii din România. Orange și Vodafone (?) blochează toate dispozitivele pe care urmează să le comercializeze, astfel încât cei care le achiziționează de la ei să nu le poată folosi într-o altă rețea, decât în situația în care le-au cumpărat la preț întreg (deci fără un contract) sau au plătit pentru decodare. Plata pentru decodare va fi obligatorie, atât în timpul perioadei contractuale, cât și după expirarea acesteia (deci după 12 sau 24 de luni), în condițiile în care legislația în vigoare nu prevede ca operatorii să deblocheze gratuit terminalele blocate de ei, după ce contractele semnate de clienți au expirat, iar aceștia și-au îndeplinit toate obligațiile.

La deblocare s-ar putea să îți dorești să apelezi în mai multe situații, aceasta aducând cu ea mai multe beneficii, pe care le-am enunțat în articolul detaliat despre toate modalitățile de a debloca un iPhone. Pe scurt, se poate să dorești să îți vinzi dispozitivul iPhone înaintea expirării abonamentului sau după, se poate să fi cumpărat un dispozitiv iPhone blocat într-o rețea și tu să dorești să îl folosești într-o altă rețea, se poate să pleci din țară pentru o perioadă mai lungă de timp, etc. Indiferent care ar fi motivul pentru care ai vrea să îți deblochezi dispozitivul iPhone, trebuie să știi că acest lucru este posibil, cu toate că uneori implică unele costuri care s-ar putea să te usture ușor la buzunar.

Cum zilele trecute am apelat la Orange România pentru a-mi debloca un dispozitiv iPhone 6 achiziționat de la ei, m-am gândit să rezum într-un articol toate informațiile de care vei avea nevoie înainte de a-ți debloca propriul dispozitiv iPhone codat în Orange România. Procesul de decodare este unul cât se poate de simplu și decurge extrem de rapid, conectarea la un computer nefiind necesară în majoritatea cazurilor, în ciuda indicațiilor operatorului.

Așadar, în situația în care ai orice model de iPhone codat în rețeaua Orange România și îți dorești să îl folosești într-o altă rețea de telefonie mobilă din țară sau din străinătate, vei putea face acest lucru apelând la deblocarea oficială oferită de către operator (apelarea la un serviciu terț sau la o cartelă de deblocare este nerecomandată). Cum? Citește informațiile de mai jos.

Cum decodez un iPhone blocat în Orange România?

Dispozitivele eligibile

Orange România va decoda orice dispozitiv iPhone codat în rețeaua Orange România, indiferent de model sau de versiunea iOS pe care o ai instalată. Așadar, indiferent că ai un iPhone 3Gs sau un iPhone 6s Plus, el va putea fi deblocat de către Orange România, dacă a fost codat de acest operator. În cazul în care dispozitivul a fost blocat în rețeaua unui alt operator, atunci va trebui să apelezi la acel operator pentru a-ți debloca iPhone-ul, întrucât Orange România sau orice alt operator decât acela nu te vor putea ajuta.

Acum poate că te întrebi de ce nu poți debloca un iPhone codat în Vodafone România sau chiar unul codat în Orange Franța, la Orange România. Ei bine, lucrurile stau în felul următor. Orice iPhone vine însoțit de un cod IMEI, iar în cazul în care operatorul care îl va comercializa va decide să îl blocheze, Apple îi va oferi numai acestuia codul de deblocare. Or, Orange România va primi codurile de deblocare de la Apple numai și numai pentru iPhone-urile ce au fost blocate în rețeaua sa.

Deci nu merge cu un iPhone la Orange Shop sau la Orange Service pentru a apela la serviciul de deblocare, decât dacă știi sigur că el este blocat în rețeaua operatorului (adică doar dacă acel iPhone nu acceptă decât SIM-uri/microSIM-uri/nanoSIM-uri Orange România). În caz contrar, vei face un drum degeaba.

Documente necesare pentru deblocare

La deblocarea iPhone-ului mi-au fost solicitate următoarele de către reprezentantul Orange:

  • Numărul IMEI al dispozitivului iPhone pe care urma să îl deblochez (după introducerea numărului IMEI, operatorul știe dacă terminalul este eligibil pentru deblocare și dacă sau cât va trebui să achiți). Pe baza IMEI-ului se face deblocarea.
  • Numele, prenumele și CNP-ul meu (deci al persoanei care a solicitat deblocarea)

În trecut, operatorul solicita clienților care cereau deblocarea, pe lângă un act de identitate, și factura care să dovedească achiziția. Mie nu mi-a fost solicitată factura și/sau un act de identitate, pentru că aparent, vom vedea mai jos, politica s-a schimbat.

Cât mă costă decodarea?

Prețul decodării depinde de existența sau nu a unei perioade contractuale. Un dispozitiv codat în rețeaua Orange România poate fi achiziționat/obținut în 3 moduri: la preț întreg, cu abonament încheiat pe o perioadă de 12 sau 24 de luni și la asigurare (cazul meu – am scăpat iPhone-ul pe jos, s-a spart, motiv pentru care am primit de la societatea de asigurare un dispozitiv nou, în schimb). Ei bine, în primul și ultimul caz, decodarea este gratuită, iar în cazul abonamentului, prețurile pot diferi în funcție de valabilitatea perioadei contractuale.

În cazul în care:

  • iPhone-ul a fost achiziționat la preț întreg / „la liber”: Decodarea este gratuită
  • iPhone-ul a fost achiziționat de la Orange și asigurat la o societate de asigurare, iar tu l-ai spart și ai primit de la aceasta unul nou, în schimb: Decodarea este gratuită
  • iPhone-ul a fost achiziționat/primit la încheierea/prelungirea unui abonament:
    • 52,26 RON – după expirarea perioadei contractuale
    • 413,45 RON – în timpul perioadei contractuale

Verificarea prețului pentru deblocare este posibilă pe site-ul orange.ro. Aici trebuie să te conectezi în contul tău Orange (sau să îți creezi unul), apoi să accesezi ramura Service telefoane>Decodare telefon și să introduci IMEI-ul iPhone-ului (pe care îl găsești în Configurări>General>Informații – mai multe detalii aici). Notă: Dacă accesezi linkul de mai sus, vei fi direcționat direct către pagina unde trebuie să introduci IMEI-ul.

Notă: Deblocarea unui iPhone la Orange România este permanentă.

Atenție

Nu apela la deblocare, dacă nu mai cunoști ID-ul Apple (contul iCloud) și parola, iar Găsire iPhone este activat pe iPhone-ul tău. Terminalul va rămâne blocat în iCloud de îndată ce introduci o cartelă de la un alt operator!

Unde poți face decodarea unui iPhone blocat în rețeaua Orange România?

În momentul de față, deblocarea unui iPhone blocat în Orange România este posibilă:

  • La orice Orange Shop (nu la parteneri)
  • În Orange Service
  • Online pe orange.ro.

Recomandarea mea este să apelezi direct la metoda online, deoarece poți să îți decodezi iPhone-ul direct de acasă, fără a mai sta la cozi și fără a face drumuri în plus. Oricum, mai jos voi acoperi atât metoda de deblocare în Orange Shop (la care am apelat în cazul de față), cât și metoda de deblocare pe orange.ro.

Deblocarea unui iPhone online – pe Orange.ro

Orice client Orange, care are cel puțin un număr de telefon în rețeaua acestui operator și un cont creat pe orange.ro, poate să își deblocheze dispozitivul iPhone direct din contul online:

  1. Accesează https://www.orange.ro/contul-meu/. Introdu aici numele de utilizator și parola, apoi dă clic pe Autentificare, pentru a-ți accesa contul Orange.
  2. În meniul din stânga, dă clic pe Service telefoane;
  3. Accesează ramura Decodare telefon;orange decodare verifica imei iphone
  4. Introdu numărul IMEI al dispozitivului iPhone (pe care îl găsești în Configurări>General>Informații – mai multe detalii aici), apoi dă clic pe Verifică seria.
  5. Acum:
    1. Dacă decodarea este gratuită: site-ul te va informa în legătură cu acest aspect. Apasă Confirmă pentru a-ți debloca dispozitivul;
    2. Dacă decodarea este contra-cost (costul este afișat în secțiunea Informații cost decodare), atunci va trebui să introduci, în secțiunea detalii facturare datele de facturare solicitate (nume, prenume, CNP și o adresă de facturare; în cazul persoanelor fizice). Bifează Am citit și sunt de acord cu Termeni și condiții Service, apoi dă clic pe Confirmă. Vei fi direcționat către o pagină unde trebuie să introduci datele cardului bancar, pentru a achita taxa de deblocare.orange decodare iphone

După ce ai apelat la această modalitate de deblocare, iPhone-ul tău este decodat după ce primești SMS de confirmare (durează numai câteva minute). Tot ce va trebui să faci apoi este să urmezi pașii din secțiunea:

Deblocarea unui iPhone în Orange Shop

Eu unul am apelat la un magazin Orange pentru a-mi efectua deblocarea iPhone-ului (nu recomand să faceți ca și mine). În acest caz, va trebui să mergi la unul dintre reprezentanții Orange, să îi spui că dorești să îți decodezi iPhone-ul. Acesta îți va solicita dispozitivul pentru a introduce numărul IMEI (așa cum am văzut mai sus), apoi îți va comunica prețul.

În cazul în care ești de acord cu prețul pe care trebuie să îl plătești pentru deblocare (sau ești de acord să faci deblocarea, dacă este gratis), atunci va trebui să îi spui numele și prenumele și să îi comunici CNP-ul tău, reprezentantului Orange. Dacă trebuie să plătești pentru decodare, achită suma, apoi dispozitivul va fi deblocat.

După ce reprezentantul Orange ți-a spus că s-a finalizat deblocarea și ai primit SMS de confirmare, tu vei putea să îți folosești dispozitivul în orice rețea de telefonie mobilă dorești. Citește pașii de mai jos pentru a vedea ce trebuie făcut după ce operatorul ți-a comunicat că telefonul este deblocat.

După efectuarea deblocării

După ce operatorul a făcut deblocarea confirmând acest lucru, va trebui să urmezi pașii de mai jos:

Ai o cartelă SIM de la un operator, altul decât cel în rețeaua căruia a fost codat telefonul

  1. Elimină cartela SIM din rețeaua în care ai folosit până acum terminalul și introdu noua cartelă (de la un alt opertor);
  2. Completează procesul de configurare (va trebui doar să activezi iPhone-ul introducând contul iCloud/ID-ul Apple și parola).

Notă: Dacă dispozitivul afișează un mesaj de eroare, atunci oprește-l, apoi elimină sertarul SIM, introdu noua cartelă SIM în dispozitiv și repornește-l.

Nu ai o cartelă SIM de la un alt operator

  1. Efectuează un backup dispozitivului iPhone (citește mai multe pentru backup în iTunes sau în iCloud);
  2. După ce ai efectuat backupul, șterge iPhone-ul (accesează Configurări>General>Resetare>Resetați conținut și configurări). Dacă așa îți este mai ușor, atunci restaurează dispozitivul iPhone din iTunes urmând pașii din tutorialul: Cum sa faceti o restaurare (restore) unui iPhone, iPad sau iPod touch – Tutorial;
  3. În timpul procesului de configurare, selectează backupul pe care l-ai efectuat înaintea resetării/restaurării pentru a-l restaura pe dispozitivul tău. Citește mai multe despre configurarea unui iPhone după o ștergere sau restaurare.

În cazul în care apar probleme…

Dacă întâmpini orice fel de probleme sau mesajul de mai jos apare în iTunes ori pe dispozitivul tău, urmează pașii de mai jos.

Mesajul de eroare primit în general este:

Cartela SIM introdusă în acest dispozitiv iPhone nu pare să fie acceptată. Pentru activarea dispozitivului iPhone pot fi utilizate numai cartele SIM compatibile de la un operator de telefonie acceptat. Introdu cartela SIM furnizată împreună cu dispozitivul iPhone sau vizitează un magazin al unui operator de telefonie acceptat.

  1. Restaurează dispozitivul iPhone.
  2. Contactează operatorul de telefonie pentru a verifica dacă deblocarea a fost aplicată în sistemul său.

Concluzii

Decodarea este un proces care decurge extrem de simplu și rapid, mai ales în cazul Orange România. Posibilitatea de a-ți debloca dispozitivul online este un mare avantaj și un mare punct în plus.

Recomand oricui să verifice codul IMEI al dispozitivului iPhone achiziționat din Orange România, pentru a vedea cât are de achitat pentru a-l debloca. Recomandarea este cu atât mai mare, în cazul în care vrei să îți vinzi iPhone-ul, deoarece dispozitivele deblocate sau niciodată blocate au o valoare de revânzare mai mare.

- Reclamă -