Compania Apple a făcut astăzi un anunț important pentru o parte însemnată a utilizatorilor care folosesc încărăctoarele sale originale, după ce a stabilit că în anumite cazuri adaptoarele sale originale pentru priza de perete, cu două știfturi de contact, proiectate pentru a fi utilizate în țări din diferite continente, se pot rupe, prezentând astfel risc de electrocutare dacă sunt atinse. Potrivit companiei americane, aceste adaptoare au fost create pentru a fi utilizate în Australia, Noua Zeelandă, Coreea, Argentina, Brazilia și Europa continentală, România aflându-se, desigur, printre țările în care aceste adaptoare cu probleme nu doar că au fost comercializate, dar sunt și utilizate.

Se pare că adaptoarele de priză de perete care prezintă problema mai sus menționată au fost comercializate între 2003 și 2015 împreună cu dispozitive iOS (iPad) și cu unele computere Mac (MacBook-uri). De asemenea, ele se găsesc inclusiv în setul de adaptoare pentru călătorii internaționale Apple. Rețineți însă că adaptoarele de priză de perete proiectate pentru alte țări sau continente decât cele menționate mai sus (inclusiv cele pentru Statele Unite ale Americii, Regatul Unit al Marii Britanii, China și Japonia), precum nici adaptoarele de alimentare USB Apple  (cele distribuite în ambalajul dispozitivelor iPhone) nu sunt afectate, și deci nu vor fi înlocuite de acest program.

știfturi de contact ale adaptorului afectatÎn cazul în care te întrebi cum poți identifica adaptorul de priză de perete cu probleme, ei bine va trebui întâi să identifici modelul cu probleme. În cazul țărilor din Europa continentală (deci inclusiv în cazul României), adaptorul Apple pentru priza de perete este cel din imaginea alăturată. Acesta are știfturile de contact cilindrice subțiri și înclinate ușor spre interior. În cazul adaptoarelor adresate celorlalte țări (inclusiv Brazilia, Australia, Noua Zeelandă, Argentina sau Coreea), adaptorul are știfturile de contact cilindrice, groase sau subțiri (dar nu și înclinate, ca și în cazul Europei) ori are lamele plate în unghi.

Captură de ecran din 2016.01.28 la 19.14.16

După ce ai identificat adaptorul va trebui să vezi dacă cel pe care îl deții are sau nu probleme. Compania Apple anunță că un adaptor pentru priza de perete afectat are ori 4 sau 5 caractere ori niciun caracter afișat pe verticală în fanta interioară (pentru a verifica va trebui, deci, să îl elimini din adaptorul de alimentare Apple, fanta interioară fiind cea prin care el se atașează la adaptorul de alimentare). Adaptoarele reproiectate, deci care nu prezintă risc, au în fanta respectivă un cod regional format din 3 litere – EUR, în cazul tuturor țărilor din Europa și inclusiv în cazul României; KOR, AUS, ARG sau BRA.

Ei bine, în cazul în care adaptorul tău Apple pentru priza de perete are acel set de caractere tipărit, ori nu are nicio cifră întipărită în fanta interioară, atunci înseamnă că el este cu probleme și eligibil pentru schimbare gratuită. În acest caz, ce va trebui să faci este să mergi la furnizorul de service Apple cel mai apropriat de tine (pentru România, va trebui să te adresezi iStyle, Noumax sau Vox) și să ai la tine atât acest adaptor, cât și numărul de serie al dispozitivului Mac sau iPad (deoarece procesul de înlocuire presupune verificarea acestuia). În cazul în care adaptorul a venit împreună cu un accesoriu Apple (cum ar fi setul de adaptoare pentru călătorii internaționale Apple), va trebui, de asemenea, să te adresezi service-ului.

Reține că pentru a fi eligibil, nu va trebui ca dispozitivul sau computerul tău să mai fie în garanție. De asemenea, acest program nu îți afectează drepturile statuare sau de garanție.

Recomandarea noastră este ca dacă ai un adaptor Apple pentru priza de perete să îl verifici de îndată, iar dacă ai identificat că este unul dintre cele cu probleme să i te adresezi de îndată celui mai apropriat furnizor Apple de service. Reține că dacă nu ai în apropriere un astfel de furnizor, vei putea să trimiți adaptorul prin curier pentru a-ți fi înlocuit. Înlocuirea adaptoarelor de priză de perete se face gratuit de către Apple.

LASĂ UN COMENTARIU

Introdu comentariul tău
Introdu numele tău aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.