Compania Apple a căutat, caută și va căuta să își extindă operațiunile în cât mai multe țări, iar infrastructura este unul dintre criterile care îi interesează mult pe americani și la care România este cu mult în urma altor țări. Iar acest lucru l-a simțit pe pielea lui unul dintre vicepreședinții gigantului american, atunci când a vizitat țara noastră în încercarea de a găsi locul potrivit pentru deschiderea primului centru Apple de back-office și asistență din Europa.

Silviu Savin, administrator Coresi Business Park, a declarat la ZF Live că investiția de proporții a companiei Apple a fost ratată de România din cauza rutei de aproximativ 170 de kilometri dintre aeroportul Otopeni (București) și Brașov, care a fost parcursă cu mașina de vicepreședintele Apple în 7 ore. Toată acțiunea s-a petrecut cu mulți ani în urmă – în perioada 2008-2009, potrivit dezvoltatorului imobiliar.

Apple ar fi intenționat pe atunci să vină în România printr-un chiriaș al Coresi și cum vicepreședintele companiei se afla în România, a vrut să meargă până la Brașov pentru a vedea dacă merită să facă investiția aici. Aparent, nu a meritat.

 

Desigur, în apărarea noastră am putea spune că exact în ziua în care vicepreședintele Apple a vizitat țara noastră se efectuau lucrări la centura orașului Ploiești, iar în zona orașului Câmpina a fost un accident. Pentru că suntem noi românii – nu știm să nu circulăm și să nu facem accidente atunci când vin investitorii, ca să pară că totul este în regulă în această țară și că de autostrăzi nu este nevoie!

Lăsând gluma la o parte, Apple nu a fost nici primul și, din păcate, nici ultimul investitor străin care ar fi putut să facă investiții de milioane sau zeci de milioane de euro la noi în țară și să creeze sute de locuri de muncă. Dar probabil că nu avem nevoie de astfel de investiții în condițiile în care nici acum acel drum București-Brașov nu poate fi parcurs într-un timp rezonabil – cu atât mai puțin în perioada concediilor sau a weekendurilor – iar în restul țării au fost construite autostrăzi care leagă nimic de nimic.

În fine, sunt curios să aflu și motivul pentru care în România nici acum nu are magazinul iTunes de filme și emisiuni TV, caracteristica iTunes pe Cloud, iTunes Match și câte și mai câte – lucruri pe care frații noștri de peste Prut, spre exemplu, le au…

- Reclamă -