Unul dintre obiectivele companiei Apple este de a reduce cât mai mult consumul de energie al Mac-urilor, având ca și scop, mai ales, creșterea autonomiei bateriei MacBook-urilor. De aceea, în ultimele versiuni ale OS X a introdus tot felul de caracteristici noi ce ajută într-o oarecare măsură la atingerea acestui scop, însă afectează în același timp și experiența de utilizare (oarecum).
Deși mulți posesori de Mac s-ar putea să nu observe acest lucru, versiunile mai recente ale Safari includ caracteristica Economizor Safari, care nu face nimic altceva decât să oprească rularea automată a pluginurilor în anumite situații, cu scopul de a reduce din consumul de energie. Vorbim, așadar, despre o funcționalitate disponibilă exclusiv în Safari și care afectează doar rularea automată a pluginurilor, cum ar fi Flash, Java, QuickTime, ș.a.m.d, însă doar uneori. Ea nu dezactivează complet pluginul sau rularea lui, așa că un clic făcut în zona în care se află acesta (și unde apare mesajul Economizor Safari – vezi exemplul de mai sus) va duce la rularea lui.
Pentru cei mai mulți utilizatori acesta este un lucru grozav deoarece anumite site-uri web pe care le accesezi folosesc pluginurile doar pentru a te deranja (este chiar enervant să intri pe un site și să pornească o serie de reclame/anunțuri, uneori și audio, fără ca tu să fi făcut vreun clic).Utilizatorii dezvoltatori sau care nu sunt deranjați să trebuiască să facă un clic pe plugin pentru ca acesta să ruleze, însă, nu sunt prea încântați de această funcționalitate activată automat de către Apple, așa că probabil vor căuta modalități de dezactivare a ei.
Cum să dezactivezi economizorul Safari în OS X
Cerințe
- Orice Mac compatibil cu OS X Mavericks sau ulterior
- OS X 10.9 Mavericks sau orice versiune ulterioară instalat/ă
- Safari 7.0 sau o versiune ulterioară
Dezactivare
- Deschide aplicația Safari;
- În bara de meniu din partea de sus a ecranului, fă clic pe Safari, apoi selectează Preferințe;
- În panoul Avansat, fă clic pe căsuța din dreptul Plugin-uri internet pentru a o debifa.
Reține că începând de acum Economizorul Safari va fi dezactivat, iar Flash, Java sau alte pluginuri asemănătoare vor fi libere să consume resursele computerului tău. De aceea, ar fi recomandat să nu dezactivezi caracteristica dacă ai un MacBook, MacBook Air sau MacBook Pro. De asemenea, s-ar putea ca tot acum să se reducă performanțele computerului, atunci când accesezi mai multe site-uri ce rulează pluginuri, așa că fi cu băgare de seamă.
Dacă aveți întrebări, neclarități sau doriți să propuneți un tutorial, lăsați un comentariu mai jos în această pagină sau un mesaj pe forum.