Cum să forțezi reîmprospătarea paginilor de pe App Store pe iPhone și iPad – Sfaturi și trucuri

- Publicitate -

App Store este unul dintre cele mai importante accesorii ale iOS, fiind locul de unde poți să îți descarci orice aplicație sau joc dorești. Și oricât ar fi de important pentru utilizatori și afacerea Apple, aplicația App Store pentru dispozitivele iPhone și iPad are uneori probeme de funcționare, care pot fi deranjante pentru utilizatorii (grăbiți).

Una dintre cel mai adesea întâlnite probleme ale App Store pentru iOS este refuzul de a reîmprospăta paginile pentru a încărca posibilul conținut nou apărut de la ultima reîncărcare. Această problemă este cel mai vizibilă în fila Updates (Actualizări), deoarece aici aștepți noi actualizări pentru aplicațiile pe care le-ai instalat deja pe iPhone sau iPad, iar uneori sesizezi că ele nu apar, cu toate că au fost publicate de dezvoltatori (și ai aflat de la cineva sau de undeva – probabil de pe iTutorial.ro ☺️). Și nu este nimic mai enervant decât să știi că există o actualizare importantă pentru una dintre aplicațiile instalate și să nu o poți descărca.

Rezolvările la această problemă sunt multiple – de la modificarea datei, la închiderea și redeschiderea App Store și până la eliminarea aplicației cu pricina și reinstalarea ei (presupunând că nu apare o singură actualizare) -, dar niciuna nu este la fel de simplă și la fel de puțin radicală precum cea pe care urmează să v-o prezint în cadrul acestui tutorial.

Apple a introdus o modalitate „ascunsă” de forțare a reimprospatarii oricărei pagini/file din App Store, ceea ce înseamnă că dacă ești în situația în care știi că o aplicație a primit o actualizare de câteva secunde/minute, iar în secțiunea Updates (Actualizări) nu apare sau că a fost lansată o aplicație nouă, ori știi că s-au produs modificări în Top Charts (Clasamente) sau Featured (Recomandări), atunci poți să o folosești pentru a forța aplicația să se reîncarce și să afișeze conținutul nou adăugat.

Cum să forțezi reîncărcatea unei aplicații de pe App Store

  1. Deschide aplicația App Store de pe ecranul principal al dispozitivului iPhone, iPad sau iPod touch;home screen ecran principal itutorial
  2. Atinge de 10 ori oricare dintre filele magazinului (unul dintre butoanele din partea de jos a ecranului). În acest exemplu, vom folosi fila Featured (Recomandate);reincarcare app store
  3. Vei observa că după ce ai făcut a 10-a atingere pagina respectivă va deveni albă, semn că App Store reîncarcă tot conținutul din ea (dar și din celelalte pagini). După câteva secunde va fi accesată automat secțiunea Featured (indiferent de fila pe care ai apăsat în mod repetat), care, la fel ca și toate celelalte, a fost reîncărcată. Atinge o altă filă pentru a vedea dacă a apărut conținut nou (de exemplu, Updates).app store updates

Așadar, nu contează pe ce filă atingi în mod repetat – important este să atingi de 10 ori aceeași pictogramă pentru a reîncărca aplicația. Toate secțiunile App Store vor fi apoi reîmprospătate, ceea ce înseamnă că și dacă ai atins de 10 ori butonul Featured (Recomandate), aplicația tot va căuta noi actualizări, conținut nou în Top Charts (Clasamente) sau în Explore (Explorați).

Un lucru important de știut este că acest mic truc funcționează și în iTunes Store, dar și în iBooks Store. În cazul celui din urmă magazin însă sunt necesare doar 5 atingeri pe o filă pentru a o reîncărca.

În testele mele am observat că aceasta este o metodă mai eficientă de reîncărcare a App Store/iTunes Store/iBooks Store decât închiderea și redeschiderea aplicației și asta deoarece în cazul închiderii și redeschiderii nu întotdeauna este reîncărcat și conținutul din magazin.

Iar dacă ești în situația în care aștepți cu nerăbdare o actualizare și nici reîncărcarea forțată a App Store nu duce la afișarea actualizării repsective, atunci nu ai ce să faci decât să mai aștepți puțin până când ea va reapărea.

 

Dacă aveți întrebări, neclarități sau doriți să propuneți un tutorial, lăsați un comentariu mai jos în această pagină sau un mesaj pe forum.

- Publicitate -
Alex Popa
Alex Popahttps://itutorial.ro
Redactor-șef și fondatorul iTutorial.ro.

LASĂ UN COMENTARIU

Introdu comentariul tău
Introdu numele tău aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole sugerate

Cum se elimina un iPhone / iPad blocat in iCloud de pe contul vechiului proprietar pentru a putea fi folosit din nou – Tutorial

Functia Blocare activare - pe care am descris-o in cadrul acestui tutorial - a fost introdusa de...

Cum sa remediati problema butoanelor Home si Power atunci cand nu functioneaza pe iPhone si iPad – Tutorial

Doua dintre cele mai cunoscute probleme hardware ale iPhone si iPad sunt legate de functionarea butoanelor Home...

Articole similare

URMĂREȘTE-NE

20,785UrmăritoriÎmi place
10,899UrmăritoriUrmărește-ne
360UrmăritoriUrmărește-ne
113AbonațiAbonați-vă
Publicitate

Cele mai recente articole

iOS 17.4 și iPadOS 17.4 au fost lansate pentru iPhone și iPad cu noutăți importante în Uniunea Europeană

iOS 17.4 și iPadOS 17.4 au fost lansate marți seară de către Apple și sunt disponibile, așadar, pentru utilizatorii modelelor de iPhone și iPad...

Apple a lansat MacBook Air cu chipset M3

Apple a lansat astăzi o actualizare pentru gama MacBook Air (13 inch și 15 inch), care oferă chipset-uri M3, compatibilitate îmbunătățită pentru afișajele externe,...

iOS 17.4 va permite instalarea de aplicații din afara App Store pe iPhone și iPad, în UE

Urmare a faptului că pe data de 6 martie 2024 intră în vigoare actul legislativ privind piețele digitale (DMA - Digital Markets Act) pe...

Vrei să fii la curent cu ultimele noutăți din lumea Apple?

Abonează-te la newsletter-ul nostru pentru a primi pe e-mail ultimele articole publicate pe iTutorial.ro!

*După ce ai completat adresa de e-mail și apăsat butonul „MĂ ABONEZ”, vei primi pe acea adresă de e-mail un mesaj în care va trebui să confirmi înscrierea la newsletter-ul nostru.