Cum să folosești tastatura Emoji în OS X – Tutorial

0
3339

Utilizarea caracterelor Emoji pentru a exprima diverse stări, gânduri sau idei este foarte populară în rândul utilizatorilor de iPhone, iPad și alte dispozitive mobile. Atât de populară încât foarte mulți dintre voi își doresc să le poată folosi chiar și atunci când sunteți la computer și vreți să trimiteți mesaje prietenilor (de exemplu, prin Facebook sau Skype) sau să le inserați în diverse texte. Ei bine, dacă aveți un Mac, atunci trebuie să știți că el vine cu o tastatură Emoji integrată, la fel ca și orice dispozitiv iPhone, iPad sau iPod touch.

emoji os x diverseSpre deosebire de iPhone, iPad sau iPod touch, deci dispozitive care au tastaturi virtuale și care, după ce ai activat tastatura emoji, o poți accesa printr-o atingere de buton, pe Mac acest lucru nu a fost posibil, motiv pentru care accesarea tastaturii Emoji nu este chiar atât de simplă și intuitivă ca și pe iOS. De fapt, este puțin impropriu să vorbim despre o tastatură, deoarece OS X nu înlocuiește caracterele de pe tastatura fizică a Mac-ului cu acele simboluri (și foarte bine că n-o face), ci deschide într-o fereastră separată toate caracterele care sunt disponibile și pe iOS.

Partea bună este că în OS X poți introduce caractere Emoji în aproape toate aplicațiile preinstalate, dar și în câteva dintre aplicațiile de la terți, iar odată cu lansarea OS X 10.10.3 Yosemite, compania Apple s-a concentrat și mai mult pe îmbunătățirea acestei tastaturi, adăugând peste 300 de noi caractere (majoritatea variații ale celor existente) și îmbunătățind aspectul selectorului de Emoji.

Cum să accesezi și să folosești caracterele Emoji pe Mac

Notă: Caracterele Emoji ar trebui să fie disponibile în OS X Mountain Lion și orice versiune ulterioară a sistemului de operare pentru Mac

  1. Deschide orice aplicație ce permite inserarea de texte și selectează câmpul de introducere a textelor. Reține că nu toate aplicațiile acceptă caractere Emoji, însă aplicații precum Safari, Chrome, Mesaje, Pages, Notițe, Mail (și multe altele) sunt compatibile.
  2. Apasă simultan următoarele taste: control comandă spațiu. Alternativ, în bara de stare a Mac-ului, fă clic pe meniul Editareapoi selectează Simboluri și Emoji (sau Caractere speciale, în unele versiuni mai vechi ale OS X).emoji si simboluri
  3. Se va deschide o fereastră cu toate caracterele disponibile – efectuează clic pe Emoji în bara laterală stângă.
  4.  Vei observa că, la fel ca și în cazul iOS, caracterele sunt împărțite în mai multe categorii: Persoane, Natură, Mâncare și băutură, Sărbătorire, Activitate, Călătorii și locuri, Obiecte și simboluri.emoji
  5. Pentru a vizualiza și introduce un caracter:
    1. Fă un singur clic pe caracter pentru a-l afișa la dimensiune întreagă;
      1. OS X 10.10.3 Yosemite sau ulterior: Unele caractere includ variații, așa că o efectuare a unui clic pe acestea va duce la afișarea unui meniu cu toate variațiile disponibile. Pentru a selecta o variație, fă clic pe caracterul respectiv, apoi mergi cu cursorul pe una dintre cele cinci variații ale tonului pielii care sunt disponibile și fă clic pe una. Reține că variația selectată va fi salvată ca implicită pentru simbolul respectiv.variatii emoji
    2. Fă dublu clic pe un caracter pentru a-l introduce;

Notă: Din fereastra Caractere mai poți găsi multe alte simboluri separat de cele Emoji, cum ar fi variații ale diferitor litere, marcatori/stele, paranteze, pictografe, semne de punctuație și multe altele, acestea fiind utile mai ales când folosești o aplicație de formatare a textelor. În plus, aici vei găsi opțiunea Utilizate frecvent, care îți va permite să găsești mai rapid caracterele pe care le folosești cel mai adesea. Iar dacă știi denumirea caracterului dorit și nu vrei să derulezi prin întregul catalog, atunci accesează meniul Căutare și introdu-o (pe limba engleză) – de exemplu: introdu Face With Tears of Joy (sau o parte din acest text), pentru caracterul 😂.

Accesează un selector de Emoji mai prietenos

Fereastra cu toate caracterele este probabil puțin prea complexă și greoi de folosit de cei care sunt interesați de nimic altceva decât de tastatura Emoji. De aceea, s-ar putea să vrei o modalitate și mai rapidă de a le introduce și din fericire pentru tine, ea există.

Pentru a activa selectorul de emoji simplificat tot ce va trebui să faci este să urmezi primii doi pași din secțiunea anterioară, iar în fereastra Caractere să faci clic pe butonul:

caractere observator emoji

Observăm că întreaga fereastră va fi redusă la un mic meniu ce include toate caracterele Emoji, inclusiv pe cele Utilizate frecvent, dar și celelalte simboluri, marcatori/stele, paranteze, pictografe, semne de punctuație, ș.a.m.d. Derularea prin această listă se face vertical, iar pentru a accesa mai rapid o categorie de caractere sau alte simboluri decât Emoji poți să faci clic pe una dintre pictogramele din partea de jos a meniului sau să introduci denumirea simbolului (pe engleză) în meniul Căutare.emoji selector

Bonus: Accesează și mai rapid caracterele Emoji

  1. Deschide Preferințe sistem;preferinte sistem
  2. Selectează Tastatură;preferinte tastatura
  3. Bifează opțiunea de lângă Afișează Observator tastatură și caractere în bara de meniu.afiseaza observator caractere tastatura bara de stare

Acum vei putea accesa Observatorul tastatură de lângă dată, la fel ca și în ilustrația de mai jos:

afiseaza observator caractere os x

Reține că în cazul unor aplicații, cum ar fi Mesaje, caracterele recente și Emoji vor putea fi accesate rapid printr-un clic pe pictograma:

Dacă aveți întrebări, neclarități sau doriți să propuneți un tutorial, lăsați un comentariu mai jos în această pagină sau un mesaj pe forum.

- Reclamă -